1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Este PESA o alternativă pentru NATO?

Peter Stützle / Alina Kühnel30 ianuarie 2007

În germană ESVP, în engleză CESDP sau, în franceză, PESD – prescurtări pe care puţini le pot dezlega şi nici atunci când ele au fost descifrate, misterul nu este elucidat: Politică Europeană de Securitate şi de Apărare (PESA).

https://p.dw.com/p/B1Fp
Imagine: AP

Spre deosebire de NATO, cunoscut de toată lumea, PESA se află în conul de umbră al opiniei publice. Aceasta deşi este un model de succes, după cum a afirmat şeful diplomaţiei germane Frank-Walter Steinmeier la deschiderea Congresului de la Berlin dedicat tocmai acestei politici europene de securitate şi apărare.

Chiar la începutul preşedinţiei germane a Uniunii Europene, ministrul de externe Steinmeier promite să revigoreze un proiect iniţiat tot sub preşedinţia germană în anul 1999. La vreme respectivă privit cu scepticism: un proiect replică pentru NATO, influenţat de americani şi britanici sau o structură dublă fără fundament. Acum, în faţa a 150 de politicieni şi experţi din toate statele Uniunii Europene, Frank Walter Steinmeier se poate lăuda cu 16 misiunii internaţionale în cadrul Politicii Europene de Securitate şi Apărare.

„Cred că am putut dovedi capacitatea de a rezova situaţii de criză, de a asigura pacea şi de evita conflictele”, afirmă convins Steinmeier.

Succesele PESA

Tocmai pentru că Uniunea Europenă nu este o alianţă militară, soldaţii sunt des acceptaţi de ambele tabere aflate în conflict – în misiuni precum asigurarea bunei desfăşurări a alegerilor în Congo, stabilirea păcii în provincia indoneziană Aceh sau controlul graniţei israeliano-palestiniene la Rafah, enumeră Steinmeier doar o parte din succesele PESA.

„Nimeni în afară de Uniunea Europenă nu ar fi preluat responsabilitatea în aceaste situaţie concrete, mai ales în zona Rafah din Fâşia Gaza”, afirmă şeful diplomaţiei germane.

Soluţia europeană în Irak şi Afganistan

Referindu-se la noile planuri ale Statelor Unite de refacere a Afganistanului şi Irakului, Steinmeier propune o soluţie europenă în rezolvarea crizei: „...fără a ne lăuda, avem un caracter puternic, dat fiind că mai toţi gândesc în aceaşi direcţie – şi mă refer aici la strânsa colaborare şi coordonare pe de o parte a activităţii militare şi, pe de alta, a angajamentului civil”.

Steinmeier a cerut înţelegere din partea aliaţilor: în Germania orice intervenţie armată trebuie decisă în prealabil de Parlament. „Personal cred că aceasta nu este o formalitate greoaie şi de durată, ci mai degrabă se bazează pe perspectiva Germaniei, pe modul în care înţelegem să respectăm Constituţia”, explică ministrul federal de externe.

NATO laudă PESA

Şi secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer a lăudat progresele politicii Europene de Securitate şi de Apărare dar: „...în ciuda diversificării şi sporirii complexităţii provocărilor în domeniul siguranţei, este uimitor cât de mult s-a îngustat banda de colaborare dintre NATO şi Uniunea Europeană”, atrage atenţia Scheffer.

El crede că principala cauză ar fi mentalitatea celor implicaţi, mentalitate rămasă la nivelul anilor 90. Atunci, politicile de securitate unionale şi cele ale NATO trebuiau strict delimitate. Astăzi se impune o completare.

Posibil parteneriat NATO - PESA

„Este necesar să combinăm cele două organizaţii astfel încât cu instrumente diferite să acţionăm împreună cu succes. De ce? Pentru că este din ce în ce mai clar că dimensiunile militare şi non-militare ale siguranţei trebuie să meargă mână în mână”, afirmă convins Secretarul General al NATO.

Şi reponsabilul pentru politică externă din cadrul Uniunii Europene, Javier Solana este de aceeaşi părere: UE şi NATO sunt doi stâlpi ai politicii internaţionale de securitate, care, pe fundalul ameninţărilor internaţionale trebuie să se completeze.