Euforia reunificării Germaniei se mai regăseşte doar în manualele de istorie

Referitor la urmările evenimentului din 3 octombrie 1989, ziarul RHEINISCHE POST consideră: „ Ce ar fi făcut alte naţiuni, francezii de pildă, dintr-o sărbătoare care aminteşte de unificarea ţării anterior divizate? Cu siguranţă ar evita să se întrebe, aşa cum este preponderent la noi cazul în ultimii 17 ani, dacă reunificarea dă roadele scontate. Între noi germanii, atât cei din vest cât şi din est, cei care-şi doresc reconstrucţia zidului şi scot în evidenţă înstrăinarea încă perceptibilă nu se înscriu în categoria glumeţilor incurabili. Aparent, libertatea nu este pentru noi bunul cel mai de preţ.

WESTFALENPOST din Hagen abordează evenimentul dintr-un unghi mai optimist, considerând că în ciuda problemelor existente încă se poate privi cu mândrie la cele realizate. „În Drezda, Leipzig şi în jurul Berlinului”, scrie ziarul, „nu se mai poate vorbi de subdezvoltare economică. Totuşi, la 17 ani de la unificare, exodul forţei de muncă, de înaltă calificare mai ales, continuă din est spre vest. Politicienii evită însă să admită că nicăieri şi niciodată nu au existat peste tot într-o ţară aceleaşi condiţii de viaţă. Prejudecăţi continuă să existe şi în est şi în vest. Celor din est li se reproşează că sunt xenofobi, celor din vest că sunt înfumuraţi. Ar fi bine ca şi unii şi alţii să se pună în situaţia celorlalţi.

WESTDEUTSCHE ZEITUNG, cotidian ce apare la Duesseldorf analizează cu prilejul zilei aniversare oportunitatea impozitului de solidaritate plătit din 1990 încoace de germanii din vest pentru dezvoltarea landurilor defunctei RDG. „Cine cere reducerea acestei taxe sau chiar desfiinţarea ei nu proclamă implicit dispariţia solidarităţii dintre vechile şi noile landuri federale. Dimpotrivă, efortul financiar pe care îl presupune această taxă cu caracter extraordinar la începuturi şi transformată într-un impozit aparent perpetuu, stânjeneşte investiţiile în toată Germania. Din acest punct de vedere, abolirea ei ar fi o importantă contribuţie la dezvoltarea întregii ţări.”

Şi OST-THUERINGER ZEITUNG din Gera consideră că în stadiul actual ajutorul oferit răsăritului nu se mai poate rezuma la plata unor fonduri, mult mai eficiente fiind reducerea birocraţiei şi reforma fiscală. „Deosebiri de ordin economic vor exista mereu între regiuni atât în vest cât şi în est – cu această realitate trebuie să ne obişnuim”, conchide ziarul menţionat.

Schimbare de temă: Referitor la viitorul politic al Preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, după alegerile legislative din decembrie, ziarul conservator DIE PRESSE din Viena scrie: „Iată că la prima vedere ceaţa s-a ridicat în Rusia şi evoluţiile devin previzibile. Putin conduce partidul Rusia Unită, apropiată Kremlinului, spre o victorie răsunătoare la scrutinul parlamentar din 2 decembrie, renunţă la funcţia de preşedinte primăvara viitoare în favoarea unui candidat pe care singur îl alege , urmând să ocupe postul de premier. Aceasta numai la prima vedere, fiindcă pot apărea surprize de proporţii. Să nu uităm: Vladimir Putin nu a spus că devine premier în 2008 ci numai că posibilitatea să preia acest post este realistă. Acest amănunt lasă loc celor mai fanteziste speculaţii, observatorii întrecându-se care mai de care în supoziţii privind procesele din dosul zidurilor groase ale Kremlinului…..Ca să-l cităm pe unul din posibilii prinţi moştenitori, Serghei Ivanov: Ce să-i faci, vrând nevrând acesta este stilul rusesc.”

Aceeaşi temă preocupă şi ziarul LUXEMBURGER WORT care afirmă: „Până acum nu s-a pus problema dacă Vladimir Putin se va menţine la putere, ci modul în care o va face. Iată că secretul a fost dezvăluit. Este cu siguranţă o mutare de şah bine chibzuită aceea de a conduce formaţiunea Rusia Unită în alegeri. Graţie popularităţii lui Vladimir Putin şi a faptului că mass-media din ţară se află sub controlul Kremlinului, acest partid ar putea obţine la urne o majoritate de două treimi, fiind capabil apoi să modifice constituţia şi să-i deschidă lui Putin perspectiva unui nou mandat de preşedinte. Pe de altă parte, Putin ar putea ocupa liniştit şi fotoliul de premier dacă numeşte în fruntea statului un preşedinte care îi este supus. În Rusia constituţia democratică nu este încălcată ci îndoită până aproape de punctul critic. Este adevărat: Putin asigură în calitate de succesor al propriei sale persoane stabilitatea ţării atât în interior cât şi în exterior. Dar, ce se va alege de democraţie, în condiţiile instabilităţii pe care o va putea aduce cu sine o schimbare politică în viitor?