"Balcanizarea" UE este periculoasă

Regiunea balcanică a devenit sinonimă cu interminabile certuri și dezbinări. Noile națiuni au fost formate din Imperiul Otoman și cel Austro-Ungar, prin intervenția marilor puteri. Astfel, ele au avut la bază nu doar o dezvoltare economică și socială mai redusă, ci au resimțit lipsa unor elite reale și legitime. Politicienii locali reprezentau rareori interesele unor anumite grupuri, deseori apăreau, cum s-ar spune, "din nimic" și încercau rapid să își consolideze poziția pe scena locală.

Principala resursă era reprezentată de sprijinul marilor puteri. În acest context, românii se prezentau ca avanpostul Franței în regiune, sârbii și bulgarii concurau pentru dragostea "mamei Rusia", grecii și turcii mizau pe Marea Britanie, croații și bosniecii pe Austria. La sfârșitul Războiului Rece, zona avea cea mai densă concentrare de granițe pe kilometru pătrat: între NATO în sud și Pactul de la Varșovia în nord, între Iugoslavia din afara blocului comunist, Grecia comunitară și statele est-europene din CAER (Consiliul pentru Asistență Economică Reciprocă), între Bulgaria pro-rusă și România sub Ceaușescu, care se distanțase de Uniunea Sovietică.

Albania devenise la un moment dat chiar "clientul" îndepărtatei Chine, până când, mai târziu, a ajuns la concluzia că șeful statului chinez Deng Xiaoping trădase comunismul, precum înainte lui Nikita Hrușciov. Atunci Albania a decis să se lupte singură cu restul lumii. Conflictul dintre "sponsorii" geo-politici - purtat în ”miniatură” - a dus în decursul istoriei la tensiuni regionale și chiar războaie. Care era funcția unor asemnea fragmentări absurde, care au împiedicat zona să devină un spațiu economic solid? A conferit legitimitate elitelor politice locale, aflate în conflict.

Sprijinul puterilor globale este mai schimbător decât în Războiul Rece

Să analizăm actuala UE din această perspectivă. Dezbaterile dintre stânga și dreapta, dintre conservatori și liberali pălesc în fața coliziunii coordonatelor geo-politice globale. Elitele naționale au început să se bazeze pe puterile globale, precum în Balcanii din secolul XX. Dar sprijinul acestora este astăzi mai instabil și mai schimbător decât în era Războiului Rece. Distanțarea SUA de Europa sub Obama s-a transformat sub Trump într-o respingere publică. Ceea ce a obligat Franța și Germania să abordeze un nou tip de autonomie europeană în privința politicii de securitate.

Alții, precum polonezii, continuă să sprijine cu hotărâre SUA. Susținerea americană îi dă Varșoviei apă la moară atunci când abordează poziții anti-europene, precum cele care s-au soldat cu activarea articolului 7 din lista sancțiunilor, de către Comisia Europeană. Prezența președintelui american la Varșovia (în 2017) a fost cu siguranță și o recompensă simbolică pentru populiștii polonezi. Astfel este implicată o putere mondială în conflicte din interiorul UE, ceea ce duce la o serie de tensiuni interne. Un exemplu în acest sens este proiectul lui Steve Bannon de a mobiliza o "Internațională" anti-UE, pe baza ideologiei americane Alt-Right.

Flirt public cu imperiul lui Putin

Și mai șocant este flirtul public cu imperiul lui Putin. Din Italia și până în Estonia, populiștii de dreapta și partidele extremiste provoacă UE, afișând o apropiere exagerată de Moscova. Din Bulgaria până în Letonia, foștii comuniști acționează cu prietenie și nostalgie comunistă. Unii se opun sancțiunilor decise de occident împotriva Rusiei după anexarea Crimeei, alții speră să beneficieze de gaz ieftin sau de ridicarea unor centrale atomice. Alții, precum liderii de partid Marine Le Pen  din Franța, Matteo Salvini din Italia sau Volen Siderov din Bulgaria au primit ajutor financiar direct de la Moscova.

Patronajul american și cel rusesc au anumite asemănări, dar nu sunt identice. De exemplu, ar fi greu de crezut că populiștii polonezi s-ar baza pe sprijinul lui Putin sau că socialiștii bulgari ar miza pe Trump, deși ambele partide au ideologii xenofobe, conservatoare și protecționiste asemănătoare. Dar toți "clienții" politici ai marilor puteri au un numitor comun: în eforturile lor de a se impune în fața adversarilor europeni se bazează pe "sponsorii" străini. Exact așa au propcedat și țările balcanice, timp de peste un secol.

Aliați puternici în lupta împotriva "birocrației europene"

Noul "Global Player" este China. Această ambițioasă putere intră în spațiul economic european nu doar prin mărfuri ieftine, care îi scot de pe piață pe producătorii locali, ci și prin investiții agresive, girate de stat. Punctul culminant este reprezentat de faraonicul proiect al Noului Drum al Mătăsii. În zadar încearcă reprezentanții Comisiei Europene să țină sub control expansiunea gigantului asiatic prin măsuri care ar trebui să fie valabile în toate statele membre. Unitatea pare mai îndepărtată ca oricând..

Recent, Italia a decis să adere la Inițiativa Belt-and-Road, ignorând astfel recomandările Comisiei Europene. Înainte, Grecia vânduse deja importante obiective economice chinezilor, iar Europa de Est pare a urma acest exemplu. Să fie oare vorba numai despre pragmatism economic? Sau încearcă politicienii europeni să compenseze pierderea legitimității prin găsirea unor aliați puternici în eroica lor luptă împotriva "Euro-birocrației"? Cândva, Europa era centrul de putere al lumii. Trist este că astăzi este împărțită între puteri și patronaje adverse. Istoria ne-a învățat unde duce "balcanizarea".

Ivailo Dicev este filozof şi, în prezent, profesor asociat la Universitatea din Regensburg.