Europa mea: Misoginii și homofobii nu sprijină "familia tradițională"

Înaintea europarlamentarelor, extrema dreaptă abordează tema "familiei" pentru a atrage electoratul de centru. Trebuie să ne opunem, îndeamnă Krsto Lazarevic.

Sună atât de prietenos și inofensiv: Congresul Mondial al Familiei. Cine s-ar gândi că sub o astfel de titulatură se ascunde, de fapt, una din cele mai importante întruniri, care-i aduce laolaltă pe homofobi, pe activiștii anti-avort și pe anti-feminiști.

S-au întrunit într-un impunător palat în centrul Veronei, pentru a demonstra împotriva cuceririlor civilizației din ultimele decenii. Sala congresului a fost pusă la dispoziția organizatorilor de primăria din Verona, orașul care s-a autointitulat în octombrie "Orașul vieții". O denumire binevoitoare, care însă, în realitate, se traduce prin punerea la zid a femeilor care se decid să facă întrerupere de sarcină.

Familie! Care familie?

Ceea ce s-a dezbătut la acest congres nu a avut câtuși de puțin legătură cu protecția familiei. Se contestă din nou teoria evoluţiei, un participant susține că a fost greșită renunțarea la segregarea rasială din școlile nord-americane. Parlamentarul ucrainean, Pavlo Ungurian, își dorește "o centură biblică europeană din Italia, prin România, Croația, Ungaria, până în Ucraina". Se accentuează mereu că familia este celula de bază a societății. Adevărat. Dar familia stă şi la baza fascismului. Depinde de ce concepţie despre familie ai.

Cine crede că este bine să asculți orbește de un tată autoritar va crede și că este corect să ai un conducător care decide în numele poporului ignorând procesele democratice. Percepţia unui om asupra familiei reflectă convingerile sale politice și înclinaţiile față de ideologiile totalitare.

Un discurs ipocrit

Deviza congresului a fost inspirată din hitul formaţiei Scorpions: "Wind of Change". Exact ceea ce și-au dorit și organizatorii: o rafală de vânt care să mute din loc democrația occidentală.

Proteste la Congresul Mondial al Familiei de la Verona

Participanții nu sunt impresionați de politica unor țări precum Suedia, Norvegia sau Coreea de Sud, care se plasează în topurile mondiale la capitole cum ar fi egalitatea în drepturi dintre femei și bărbați. Nu, exemplele sunt inspirate din state precum Ungaria și Brazilia, unde guvernele de dreapta promovează o politică retrogradă privind familia și în care minoritățile etnice și sexuale nu au nimic bun de așteptat din partea autorităților. La întrunire au luat cuvântul și șefele ministerelor pentru familie din Ungaria și Brazilia.

Printre participanți s-a numărat și Radoš Pejović, de la partidul sârb de extremă dreaptă Dveri, care i-a adus osanale criminalului de război Ratko Mladić și care a calificat uciderea a 8000 de musulmani drept "eliberarea Srebreniței". Este de fapt o mare ipocrizie când astfel de oameni declară că vor să protejeze "viața nenăscută".

Atacul la adresa Europei liberale

Nu este întâmplătoare organizarea întrunirii cu puțin timp înaintea alegerilor parlamentare europene într-unul din statele fondatoare ale UE. Organizatorii dovedesc astfel că nu doar state comunitare mici precum Ungaria - ţară care a găzduit ediția din 2017 a acestui congres, cu sprijinul lui Viktor Orbán și a partidului său - constituie un teren fertil pentru evoluţii autoritare de dreapta, ci întreaga Europă. 

Ei vor să atace Europa liberală, înaintea alegerilor, nu de la margine, ci direct din centrul ei. Cu sprijinul guvernului celui de-al patrulea mare stat comunitar. La întrunire a participat și Matteo Salvini de la Lega. Iar regiunea Veneția, guvernată de Lega, a cofinanțat întrunirea. Interconectarea în reţeaua extremei drepte, ura declarată împotriva homosexualilor și lesbienelor și atacul asupra drepturilor fundamentale ale femeilor. Toate acestea, susținute financiar cu banii contribuabililor italieni.

Krsto Lazarevic s-a născut în Bosnia-Herțegovina și a fugit cu familia sa în Germania pe vremea când era copil. Astăzi locuieşte la Berlin, lucrează ca jurnalist și colaborează cu diverse publicaţii de limbă germană.

În aceeaşi categorie