Pe drum, spre o nouă limbă

În timpul unei călătorii în Spania mi-a căzut în mâini într-un târg de vechituri o carte veche de istorie. Prezenta Spania ca pe un "Bastion al Creştinătăţii". Autorul scria că spaniolii "au apărat cu pieptul lor inima Europei de iataganele arabilor", exercitând astfel o influenţă decisivă asupra istoriei întregii lumi. Manualul mi-a trezit interesul şi fiindcă mi-a amintit de ţara în care m-am născut, Polonia.

O parte însemnată din mesajul politic larg răspândit în Polonia de azi, îmbibat de nostalgie, este mitul naţional al "cetăţii asediate". Acest mit simplifică realitatea prin prezentarea ca pe o ameninţare a lumii dinafară. Dreptatea este mereu "de partea noastră" ( a poporului nostru) iar toţi "ceilalţi" sunt duşmani care provoacă spaimă şi distrugere.

Granada ca revelaţie

În ochii mei Spania contemporană, mai ales Andaluzia şi oraşul Granada, sunt o inspiraţie fecundă în căutările vizând o nouă limbă politică. În timp ce în Polonia mitul "cetăţii asediate" creşte şi înfloreşte, ca de altfel şi în alte state europene, locuitorii Spaniei au realizat ceva impresionant: Cartea de istorie pe care am ţinut-o în mâini este astăzi o simplă curiozitate, în valoare de câţiva cenţi la târgul de vechituri.

Am scris acest text în Granada. Sejurul de două luni petrecut aici nu este rodul unei întâmplări. Una din priorităţile mele este EUtopia, proiectul unei republici europene a regiunilor, clădită pe echitate socială, diversitate culturală şi egalitatea tuturor cetăţenilor. Granada ar putea fi din punctul meu de vedere capitala EUtopiei. De ce? Istoria oraşului este impresionantă. Elementul central al memoriei sale colective este coexistenţa cu succes a diverselor religii ( evrei, creştini, musulmani) în Evul Mediu şi în pragul Renaşterii. Pitorescul centru vechi şi Palatul Nasridilor care tronează deasupra cu a sa arhitectură filigrană sunt martorii acelui trecut.

Dar Granada de astăzi nu este nici pe departe un muzeu inert în aer liber. Oraşul care se dezvoltă în continuare dinamic este de-a dreptul predestinat să demaşte simplificările triviale. Cu atât mai mult cu cât popularitatea diversităţii multicolore a Granadei în rândul turiştilor le aminteşte localnicilor că orice încercare de divizare între "noi" şi "voi" ar submina succesul economic al oraşului.

Trecutul, ca o poveste cu final deschis

Un exemplu spectaculos de gestionare cu succes a realităţii şi de edificare a unei memorii citadine colective este Centro Cultural CajaGRANADA, Memoria de Andalucía. Centrul a luat fiinţă în 2009. Expoziţia permanentă este împărţită în patru arii tematice: Diversitate geografică, forme de viaţă, spaţiu urban şi rural, artă şi cultură. Accentul se pune pe exponate interactive, care pot fi nu numai privite ci pipăite, auzite sau chiar prelucrate multimedial.

Vizitatorii muzeului se întâlnesc virtual cu oameni care au trăit în Andaluzia în diferite epoci. Pe ecrane uriaşe apar pe rând diverşi stăpânitori arabi, ţărani din epoca modernă, locuitori ai oraşului antic, călugări şi meşteşugari. Fiecare are propria sa istorie pe care o povesteşte în cuvinte simple.

Astfel, Centrul invită la un soi de arheologie a memoriei. Interactivitatea expoziţiei îşi are rostul ei. Fiecare pătrundere în interior permite ordonarea trecutului într-un alt fel, corespunzător diverselor nevoi şi chiar stării de spirit a vizitatorului. Astfel se crează spaţiu pentru polifonie. La fel ca şi amintirile personale ale fiecăruia dintre noi, şi memoria colectivă devine o poveste cu final deschis.

Program pentru acum

Sublinierea experienţelor plăcute înregistrate de oraşul Granada în trecutul său multicultural demonstrează credibil şi fără ostentaţie deschidere faţă de celălalt şi stimulează implicarea împotriva excluderii. Într-o perioadă în care limba este adesea un instrument pentru manipulare politică, se încurajează astfel căutarea unor narative noi. La urma-urmei, termeni cum ar fi "naţiune" sau "identitate" au apărut în secolul al XIX-lea, într-un context politic şi social care nu mai există astăzi.

Când stau de vorbă cu locuitori ai Granadei, dar şi cu mulţi vecini de-ai mei din Berlin sau Varşovia, am impresia că aceşti termeni produc mai multe probleme decât avantaje. Este obârşia mea statul în care m-am născut? Sau este oraşul? Regiunea? Sau zona din care provin părinţii mei? Dar ce se întâmplă dacă nu provin ambii din acelaşi loc? O limbă numai bună pentru târgul de vechituri nu poate descrie cum trăim noi astăzi. Rentează să căutăm împreună o nouă limbă. Din perspectiva Granadei există şanse de succes.

Stanisław Strasburger s-a născut la Varşovia. Este scriitor şi manager cultural. Temele sale predilecte sunt memoria colectivă, migraţia, multiculturalismul şi EUtopia. Este autorul volumelor "Obsesia Liban" (2015) şi "Negustorul de poveşti" (2009). Locuieşte când la Berlin, când la Varşovia sau Beirut.