Europa mea: Viteza mea

Germania şi Franţa susţin Europa mai multor viteze. Anunţul a fost făcut de Angela Merkel şi François Hollande la cea mai recentă întrunire bilaterală de la Versailles. Trei săptămâni mai târziu, la Roma, la aniversarea a 60 de ani de la naşterea Uniunii Europene, toţi vorbesc despre această variantă. Ce se vrea de fapt?  Pentru mine, un mister.

O primă imagine ar fi că vitezele diferite se referă la procese diferite de integrare în Uniunea Europeană. Este voba pur şi simplu despre diferenţele de dezvoltare şi deficitele democratice dintre statele membre. Până aici e destul de clar.

Şi totuşi. Cu cât analizezi mai profund metafora "vitezelor diferite", cu atât mai mult se adânceşte misterul. Şi, chiar şi mai rău: imaginaţia o ia razna.

Eu aş putea, de exemplu, să pretind metaforic că Europa mea tocmai atinge o respectabilă viteză de 200 de km/oră. Este o viziune personală. Mă aflu acum într-un tren de mare viteză, către Târgul de Carte de la Leipzig şi mă întreb, permisă fie-mi întrebarea, cât de repede se mişcă Europa mea din perspectica zilei actuale a doamnei Merkel şi a domnului Hollande? Şi, mai ales, încotro se mişcă?

Modelul vitezei - o declaraţie de viitor nesolidar

Nimeni nu ştie cu precizie. Dar punctul final are ceva beletristic în el. Aşa presupun eu. Politica şi literatura au mai mult în comun, decât vrem să acceptăm la prima vedere. Limbajul politic nu poate exista fără o bază literară. Metafora germano-franceză referitoare la viteză este o dovadă în acest sens. În realitate, imaginea lingvistică este veche de decenii. Dar ce mai încoace şi încolo, până şi discurile de vinil au redevenit moderne.

Din nou: povestea unei Europe cu mai multe viteze sună plauzibil. Experienţa arată că interesele şi capacitatea de integrare în cadrul UE sunt de natură diferită. Cu regret, trebuie să acceptăm această realitate. Dar nu putem nici să nu ne întrebăm de ce situaţia eronată a Uniunii Europene trebuie tradusă printr-o metaforă la fel de eronată?

Cum va funcţiona aceasta întro aşa numită realitate? Poate o uniune să avanseze cu viteze diferite, fără a derapa? Greu de imaginat. Astfel încât, modelul vitezelor diferite se transformă într-o declaraţie de viitor nesolidar. În această declaraţie, relaţiile de putere din interiorul Europei şi ierarhiile aferente sunt prezentate incredibil de optimist. Povestea este propagată de actori care sunt cu mult înaintea celorlalţi în neajutorata lor auto-percepţie.

Revolte autoritare

O anti-poveste respectiv una paralelă nu se lasă aşteptată. Frâna radicală în procesul de integrare europeană vine, cum era de aşteptat, din partea forţelor care în povestea vitezelor sunt undeva la urmă. Transformă retoric statutul de suspendaţi şi îşi ascut armele populiste. Suntem momentan şi din păcate martorii a ceea ce produce nebunia politicii identitare. Rezultatul este o largă revoltă autoritară din partea mişcărilor naţionaliste în întreaga Europă.

Şi nu în ultimul rând, povestea vitezelor politice diferite trebuie analizată în contextul capitalismului şi al globalizării. Doar aşa atingem centrul defect al construcţiei. La Europa diferitelor viteze, constelaţia concurenţei capitaliste este intrinsecă. Inovatorii se declară democraţi. Iar perdanţii vor miza cândva pe cartea naţionalistă.

Cărţile suportă incredibil de multe viteze. Nicio problemă. Nu sunt afectate. De aici şi magia cititului. Europa mea se regăseşte momentan mult mai bine în literatură decât în realităţile europene care se confruntă reciproc.

Scriitorul şi jurnalistul Amir Kamber este născut în 1977 în fosta Iugoslavie. Războiul din Bosnia l-a adus, la începutul anilor '90, în Germania. Student fiind a început să lucreze la radio. Astăzi este, printre altele, moderator şi autor pentru postul public Westdeutscher Rundfunk. Publică lucrări în germană şi bosniacă.