1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Europa răsuflă "uşurată"

Petre Iancu23 octombrie 2007

Cît de scump e, comparativ, preţul pentru locuinţe în capitala României? Dar cel pe care-l va reclama o invazie turcă în Irak? Şi cum comentrază europenii înfrîngerea naţional-conservatorilor din guvernul polonez?

https://p.dw.com/p/Btu7
Liderul Platformei Civice Poloneze, Donald Tusk, un viitor premier pe gustul vesteuropenilorImagine: AP

„A locui în Bucureşti e mai scump decît pe riviera franceză”, se miră azi cotidianul austriac die Presse. Ziarul vienez reia o statistică, potrivit căreia Bucureştiul e nu doar mult mai scump decît Nisa şi Marsilia, ci şi decît Varşovia. Ceea ce s-ar putea schimba după recentul scrutin din Polonia, care a adus la putere un lider neoliberal.

„Europa răsuflă uşurată” în urma rezultatului alegerilor poloneze – sunt de părere ziarul spaniol Vanguardia şi cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung. In fapt ar avea motive să jubileze în special stînga europeană şi toţi antiamericanii de pe bătrînul continent. Fiindcă, după cum notează nu fără satisfacţie ziarul din Madrid, „Preşedintele SUA, George Bush, ar trebui să fie alarmat. Cîştigătorul scrutinului, Donald Tusk, a promis să retragă soldaţii polonezi din Irak, ba a pus la îndoială şi misiunea din Afganistan. Iar pe deasupra intenţionează să renegocieze cu SUA amplasarea în Polonia a scutului american antirachetă”. Fiindcă, potrivit ziarului italian La Stampa, „liberalul Donald Tusk vrea să amelioreze relaţiile dintre Varşovia şi Moscova. Iar îmbunătăţirea celor cu Germania nu mai ridică din acest moment nici un fel de probleme, fiindcă Tusk şi Angela Merkel sunt prieteni buni, cşefa executivului de la Berlin fiind cea dintîi care l-a felicitat”.

Ziarele germane exprimă opinii similare deşi nu puţini comentatori avertizează că noul executiv nu va arunca peste bord interesele naţionale ale Poloniei, şi nu-şi va modifica din temelii politica externă.

Berlinul, scrie Koelner Stadanzeiger „n-are nici un interes în menţinerea unor raporturi tensionate cu Varşovia. Dimpotrivă, ani la rînd, guvernul federal a încercat să promoveze interesele Poloniei în Europa. Fraţii Kaczynski au reinterpretat răutăcios acest curs politic, afirmînd că Germania insistă să-i tuteleze pe polonezi. Un test bilateral important îl va constitui” – potrivit ziarului – „crearea aşa-numitului Centru contra deportărilor în masă” şi modul în care „se va evita pe viitor instrumentalizearea în scopuri politice a trecutului istoric”.

Pentru ziarul conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung, victoria lui Tusk este şi o piatră de hotar democratică, întrucît electoratul polonez „a măturat din parlament şi partidele extremiste de stînga şi de dreapta, cu tot cu activul lor compus din nazişti, recidivişti şi fundamentalişti religioşi. Polonia”, mai scrie ziarul „a demonstrat că e hotărîtă să ia democraţia în serios”.

La fel judecă situaţia şi cotidianul britanic The Times, care crede că Tusk ar putea fi în măsură să-i ofere electoratului ce i-a promis: dezvoltarea potenţialului naţional. Potrivit ziarului britanic, „democraţia poloneză s-a maturizat”.

In schimb, „cea consensuală, elveţiană e pe ducă”, relevă Luxembruger Wort, care, ca şi alte ziare apusene, se arată îngrijorat de ascensiunea formaţiunii xenofobe şi rasiste intitulate Partidul Popular Elveţian.

In fine, ample spaţii se acordă pericolului unei invazii turceşti în Irakul de Nord. De o asemenea expediţie de pedepsire a extremiştilor kurzi ce se tot infiltrează în Turcia oare cine ar profita ? „Doar extremiştii kurzi înşişi”, opinează cotidianul american Washiongton Post. Teroriştii „Partidului muncitoresc al kurzilor mai profită, după cum relevă Maerkische Oderzeitung din Germania „atît de pe urma impotenţei guvernului central de la Bagdad, cît şi a lipsei de entuziasm a alianţei nordatlantice de a se angaja în acest conflict. Extremiştii kurzi abia aşteaptă invazia armatei turce, ştiind că SUA nu ar putea asista pasive la o atare campanie”.