1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Execuţii publice" în Europa?

14 mai 2009

Cum se dezbat alegerile europene în massmedia românească? Cine a acaparat spaţiul de emisie "pe sticlă" şi cât de informaţi sunt românii înaintea alegerilor pentru Parlamentul European?

https://p.dw.com/p/Hpwr
Imagine: DW

„Europa este liberă”, afirmă sentenţios o pancartă electorală PNL. Având în prim plan un Crin Antonescu dotat cu un pronunţat zâmbet iliescian de tipul celui care a ştampilat era anilor 90 ai veacului trecut, afişul, destinat campaniei pentru alegerile europene de la 7 iunie, e arborat la loc vizibil în apropierea Pieţii Universităţii. La doi paşi mai încolo, o inscripţie pe o placă de marmoră fixată pe zidul facultăţii de arhitectură ne aminteşte că „aici s-a murit pentru libertate”.

Libertatea pare într-adevar să fi fost câştigată. Deşi cu adevărat liberi nu sunt prea mulţi, în România chinuită de recesiune. Excepţie face o mână de oameni. De pildă unii oligarhi. Excepţie fac unii patroni de televiziuni, politicieni cu mare dare de mână, precum şi acei delincvenţi care şi-au făcut de mult plinul şi nu mai au, ca atare, a se teme de o justiţie românească prea puţin reformată. Excepţie fac unii judecători dispuşi prea lesne, în ciuda salariilor lor uriaşe şi a inamovibilităţii lor, să cedeze ispitei de a–i răsplăti pe marii corupţi pentru statutul privilegiat al magistraţilor, de a profita financiar, ori de a se plia în faţa presiunilor ignobile ale unei massmedii aservite. Excepţie fac în fine câţiva publicişti, de tot puţini. Oameni care, pe căi bune sau, dimpotrivă, rele, prin mijloace legitime, sau, dimpotrivă, imorale, şi-au dobândit, de regulă graţie televiziunilor, notorietatea şi autoritatea necesare spre a spune adevărul sau a-şi impune propria agendă politică.

În vreme ce ziariştii din prima categorie lipsesc aproape cu desăvârşire de pe sticla micilor ecrane, cei din al doilea grup, precum şi jurnaliştii înregimentaţi au cotropit spaţiul singurului discurs public de impact major şi imediat, care este cel televizat. Unde bunăoară şeful Opoziţiei din parlamentul României se lasă fără să crâcnească pradă unei sumare execuţii publice de tipul celor practicate în vechime de romani, care-şi aruncau inamicii în groapa cu lei, sperând să asiste la o vărsare de sânge cât mai spectaculoasă prin ferocitatea ei.

Demascat ca mare chiulangiu în calitatea sa de parlamentar, osândit pentru limbajul folosit în ţintuirea adversarilor săi politici la stâlpul infamiei, somat să explice în engleză de ce vrea să fie preşedinte, liderul PNL, Crin Antonescu, şi-a admis servil greşelile, carenţele şi lipsa de competenţă lingvistică. Apoi a executat docil, dar într-o franceză ce lăsa mult de dorit, ordinul de a-şi explica într-o limbă străină dorinţa de a candida pentru funcţia supremă în stat. Într-un târziu, demontarea sa, operată într-un stil situat la ani lumină distanţă de cel occidental, a luat sfârşit fără ca vreunul din participanţii la acest specatol mutual degradant să abordeze vreuna din marile teme europene ale actualităţii.

Ca şi cum alegerile pentru Parlamentul European n-ar bate la uşă, moderatorul, publicistul invitat şi liderul politic care s-a autoumilit atroce deşi se oferă ca alternativă la şefia statului, au ignorat integral subiectele realmente importante pentru Europa contemporană. Fie şi emblematic pentru starea în care se găsesc două din cele patru puteri ale statului, clasa politică şi presa, halucinantul episod tv, petrecut la o oră de maximă audienţă, nu e defel izolat.

Complet trecute cu vederea au continuat să fie şi la alte televiziuni, la doar 2 săptămâni înaintea scrutinului european, chestiuni arzătoare, precum identitatea europeană şi pericolele care o confruntă; teme stringente, ca viitorul drepturilor omului în est şi vest, în condiţiile amplificării fenomenului migraţionist; subiecte de anvergură precum soarta Tratatului de la Lisabona; sau, bunăoară, cele de actualitate şi cele prospective, urgente, referitoare la situarea continentului nostru faţă de Rusia, de America ori faţă de noile puteri emergente, precum China şi India.

Nu e, din fericire, chiar totul lipsit de speranţă. Mai există, evident, ziare şi săptămânale ca revista 22, care nu ocolesc, din fericire, aceste teme. E însă greu de crezut că ele sunt de-ajuns spre a explica întregului electorat miza unor alegeri europene. Ce păcat.

Autor:Petre Iancu

Redactor: Rodica Binder