Există o memorie colectivă europeană?

Popoarelor le place să se proiecteze în două tipuri de imagini: eroi sau victime. Şi, chiar dacă în dulapul fiecărei naţiuni există schelete, parcă e mai uşor să-i vezi pe cei din dulapul vecinului. Există locuri comune în care s-a derulat istoria europeană dar, comentează profesorul polonez Andrzej Paczkowski, amintirea asupra a ceea ce s-a petrecut acolo diferă de la grup la grup. Despre nevoia de a redacta o naraţiune comună europeană a trecutului a vorbit, la Berlin, istoricul Paczkowski, cu ocazia celui de-al doilea simpozion internaţional dedicat acestui subiect, la care au fost prezenţi reprezentanţii a 120 de muzee, fundaţii, asociaţii, centre de cercetare şi educaţie precum şi think thank-uri.

Reconcilierea kitsch

Matthias Weber, directorul Institutului Federal pentru Cultura şi Istoria Germanilor din Europa de Răsărit avertizează, însă, că un asemenea demers poate duce la un "kitsch al reconcilierii europene". Pentru a nu arunca în derizoriu un manual european de istorie este nevoie de instituţii care să cerceteze ştiinţific şi independent de influenţele externe trecutul bătrânului continent. Or, completează Wolf Kaiser, coordonatorul adjunct al Casei Memoriale a Conferinţei de la Wannsee, din Berlin, pentru aşa ceva este nevoie de recunoaşterea fundamentului ştiinţific al unei astfel de forme de cercetare, capabilă să reziste oricăror tentative de instrumentalizare politică. Abia din acest punct este posibilă atacarea unor mituri cu fundament politic.

Dar nu doar politicienii sunt impedimente în calea răspunsurilor incomode la întrebările mai degrabă greu de pus. Vesna Teršelič, activistă croată pentru pace, care conduce o organizaţie preocupată să investigheze fărădelegile comise în timpul războaielor de destrămare a fostei Iugoslavii, ştie că nici societăţile nu sunt mereu pregătite să se confrunte cu adevărurile non-mitologizate ale istoriei. Şi cu cât istoria e mai recentă, cu atât sunt mai greu de atins tabu-uri. Pentru aceasta, crede Teršelič, instituţiile din regiune dispuse să abordeze temele intangibile au nevoie de sprijin internaţional pentru ca dialogul să nu se stingă.

Exemplul CNSAS

Importanţa cooperării internaţionale în acest domeniu reiese poate cel mai clar din relaţia actualei puteri de la Bucureşti cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Când presa a aflat despre intenţia Guvernului de a închide CNSAS-ul, comisia germană omonimă, însărcinată cu administrarea documentelor recuperate de la poliţia politică est-germană STASI, s-a angajat să protesteze oficial şi chiar a transmis o scrisoare de protest Guvernului României. După câteva săptămâni în care nu s-a mişcat nimic, directorul instituţiei de la Berlin, Hans Altendorf, a primit un răspuns personal de la premierul Victor Ponta, acesta garantându-i că zvonurile nu sunt fondate şi că Executivul de la Bucureşti va susţine pe mai departe funcţionarea CNSAS.