1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Extinderea UE - problemele surmontabile

6 noiembrie 2003

Comentariu de Bernd Riegert, adaptat de Cristian Ştefănescu

https://p.dw.com/p/B1ms

Candidaţii la aderare în Uniunea Europeană, care urmează să fie admişi anul viitor, mai au, cu şase luni înaintea marelui pas, încă 40 de probleme. Toate, apreciază oficialii de la Bruxelles, sunt rezolvabile. Comisarul european pentru Extindere, Guenter Verheugen, a asigurat, miercuri, în faţa Parlamentului European, că nu vor surveni perturbări în lărgirea Uniunii. La rîndul lor, oficialii candidaţilor şi-au luat angajamentul de a rezolva chestiunile rămase în suspensie pînă la termenul integrării. Cele mai aspre critici au fost adresate Turciei.

Verheugen este uşor melancolic: un capitol important din misiunea sa politică s-a încheiat. A fost o misiune dificilă: niciodată, ca acum, Uniunea Europeană nu s-a pregătit atît de asiduu pentru o extindere atît de consistentă cum va fi cea mai 2004, cînd va integra zece noi membri provenind din sudul şi estul Europei. La sfîrşitul unei perioade de cinci ani de negocieri, Verheugen trage linia şi consideră că rezultatul eforturilor sale a fost pozitiv: obiectivul tuturor celor zece - integrarea - a fost atins. Doar trei procente din totalul celor 1400 de chestiuni politice abordate - începînd din 1998 - au rămas nerezolvate. Dar, apreciază comisarul european, şi aceste ultime trei procente se vor pune la punct pînă la termenul stabilit pentru integrare. În cazul în care nu reuşesc să vină la zi cu restanţele, candidaţii riscă să piardă fondurile europene de asistenţă.

Preşedintele Comisiei Europene, Romano Prodi, aprecia că statele candidate la integrarea europeană au săvîrşit o revoluţie tăcută, traversînd astfel perioada dintre post-comunism şi democraţie de piaţă. La această schimbare au beneficiat, dinspre Bruxelles, de sprijin comunitar binemeritat - şi îl binemerită şi pe mai departe.

Majoritatea cartonaşelor roşii au fost arătate Poloniei - nouă la număr. Probabil că este o tactică de ordin politic - pentru a avertiza Varşovia asupra sensului majoritar-comunitar în dezbaterea euro- constituţională. Polonia, alături de Spania, insistă asupra referinţelor creştine dintextul Legii Fundamentale, şi, tot împreună cu ibericii, nu sunt de acord cu modul de distribuţie a voturilor. Carnetul de note al Poloniei, pus ieri pe masă la Bruxelles, este şi un semnal adresat Guvernului de la Varşovia: şi după integrare va depinde, financiar, de bătrînii membri ai Uniunii.

Paşii înainte înregistraţi de România şi Bulgaria în calea îndeplinirii normelor europene sunt impresionanţi. Eforturile sunt mari, la fel şi dificultăţile. Dacă ritmul evoluează la fel pe mai departe, nimic nu poate sta în calea obiectivului integrare în anul 2007. Minuni nu se anunţă: standardul de viaţă va fi, pentru încă o vreme, sub nivelul celui din vechea Uniune. Concurenţa va fi mai acerbă însă şansele vor fi mai mari.

Turcia a demonstrat că nu este, încă, pregătită pentru negocierile de aderare. Ritmul în care Ankara anunţă lansarea reformelor este ridicat. În schimb, transpunerea lor în practică se face cu încetinitorul. În context, Comisia Europeană a lăsat Ankarei să înţeleagă că i-ar conveni o reunificare a Ciprului în următoarele şase luni, înainte de extinderea Uniunii. Anul viitor, cînd dosarele vor fi din nou analizate, se aşteaptă, de altfel, paşi înainte din partea Turciei, la capitole fundamentale cum ar fi drepturile omului, în primul rînd. Altfel, dosarul Ankarei ar putea fi lăsat pe mai tîrziu, cel mai devreme în 2012.