Extremist la întâmplare?

Dacă cineva devine sau nu extremist sau terorist, depinde numai în mică măsură de trăsăturile personalităţii sale. Nimeni nu se naşte cu viziuni radicale de dreapta, extremiste de stânga sau islamist. Mai mult, în procesul radicalizării rebelilor cu motivaţie politică, ideologia nu joacă decât un rol secundar - o revelaţie recentă a experţilor Oficiului Federal de Criminalistică (BKA) din Wiesbaden. Directorul departamentului de cercetare a terorismului/extremismului din cadrul acestei instituţii, Uwe Kemmesies, explică:

„Potrivit rezultatelor studiului nostru am susţine că factorul determinant al radicalizării este mediul social în care a crescut persoana în cauză. Ideologiile, care sunt induse ulterior, nu reprezintă o motivaţie decisivă."

Cauza nr.1: "broken-home"

Pentru studiul calitativ intitulat "Perspectiva celorlalţi" au fost cercetate 30 de persoane condamnate pentru acte de violenţă de extremă stângă sau dreaptă precum şi din mediul islamist, alături de nouă simpatizanţi. Biografiile lor individuale şi procesul acestora de radicalizare spre terorism au fost temele studiului. Un rol important joacă în acest context familia, adaugă Kemmesies:

„Putem porni de la premisa că persoanele în cauză au crescut de-a lungul unor perioade mai lungi în structuri familiale puternic disfucţionale, este vorba despre aşa-numita situaţie "broken-home" (situaţia căminului distrus). Adică ele au crescut fie cu un singur părinte, fie pentru mai mult timp într-un cămin sau la rude... (...) Un partener de interviu ne-a mărturisit că mediul extremist, grupul, devine practic înlocuitorul familiei".

Cauza nr.2: mediul social

Aceste rezultate coincid cu cele ale unui studiu recent despre situaţia tinerilor, publicat de concernul Shell, studiu în care tinerii germani au enumerat prietenii şi familia ca fiind primele două cele mai importante valori în viaţa lor.

Pornind de la constatarea că mediul social şi, în special, cel familial joacă rolul decisiv în procesul radicalizării, cercetătorii au avut surpriza de a distinge încă o concluzie neaşteptată: în majoritatea cazurilor întâmplarea decide către ce tip de extremism evoluează tinerii.

Cauza nr. 3: întâmplarea...

Deşi un astfel de studiu calitativ permite aprofundarea situaţiilor individuale ale persoanelor în cauză, el implică în acelaşi timp şi deficitul de a nu putea fi generalizat la nivelul extremismului în ansamblu şi, mai ales, al islamismului în particular. Rolul secundar al ideologiei, valabil atât în cazul radicalilor de stânga cât şi al celor de dreapta, nu poate fi constatat în cazul teroriştilor islamişti, aspect demonstrat foarte limpede chiar de atentatorii din 11 septembrie 2001, remarcă Christian Pfeiffer, directorul Centrului de Cercetare Criminalistică din Saxonia Inferioară:

„Ei nu faceau defel parte din grupuri marginale, ci proveneau din familii stabile, iar la Hamburg au dus o viaţă normală de studenţi, pentru a deveni mai apoi cei mai cumpliţi terorişti din punctul de vedere al consecinţelor asupra istoriei mondiale până la acel moment".

Concluzie

Concluzia studiului este că modelele de prevenire a terorismului nu trebuie construite în funcţie de tipurile specifice de extremism, ci în funcţie de parametrii generali, precum sentimentul de apartenenţă, factori precum distracţie, suspans sau aventură, şi abia apoi substratul ideologic motivează afilierea la un grup social, extremist sau nu.

Autor: Zoran Arbutina/Ana-Maria Fischer-Dieskau

Redactor: Alina Kühnel