1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Facem avansuri şarpelui hrănit la sân?

Petre M. Iancu26 februarie 2009

Cum trebuie tratate tiraniile care sprijină terorismul în Orientul Mijlociu, reprezintă o ameninţare tot mai acută la adresa ţărilor vecine şi îşi bat joc pe plan intern şi extern de drepturile omului?

https://p.dw.com/p/H1oI
Şi lor le este foameImagine: AP

Drepturile omului se află peste tot în lume într-o retragere dezordonată. Din ce în ce mai puţini le respectă, relevă ultimul raport al Departamentului de Stat american.

Din ce în ce mai multe regimuri se prevalează fără jenă de faza de slăbiciune care a cuprins Occidentul, spre a le încălca deschis.

Dar cum trebuie oare tratate executivele fundamentalist-islamice, extremiste ori autoritare, care sprijină terorismul în Orientul Mijlociu, reprezintă o ameninţare tot mai acută la adresa ţărilor vecine şi îşi bat joc pe plan intern şi extern de drepturile omului?

Tot mai mulţi diplomaţi occidentali profită de schimbarea de la Casa Albă, spre a face tot mai insistente avansuri dictaturilor din Orientul Mijociu, în speranţa vagă de a-i convinge pe băieţii răi din zonă să devină brusc băieţi buni.

La uşa dictatorului sirian Bashar el Assad se înghesuie tot mai mulţi politicieni apuseni. L-au vizitat mai întâi trei congresmeni americani, pentru ca mai nou să-i strângă mâna şi coordonatorul diplomatic al UE, Javier Solana.

„Ofensiva de farmec”, cum li se spune în Occident avansurilor făcute autocratului de la Damasc au început mai de mult, când, după ani îndelungi de zadarnice discuţii cu Iranul, s-a înţeles în Vest că în relaţiile cu Teheranul şi în faţa ambiţiilor nucleare iraniene diplomaţia bate pasul pe loc.

Date fiind problemele ridicate de intervenţiile militare din Irak şi Afganistan, de situaţia precară a unui Liban tot mai ferm controlat de extremiştii şiiţi ai organizaţiei Hezbollah, de conflictul israeliano-palestinian şi de proliferarea terorismului, unii experţi şi politicieni mizează pe convertirea ipotetică a Siriei.

Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, a propus cu ani în urmă ca diplomaţii occidentali să încerce să despartă Damascul de Teheran. Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, l-a vizitat chiar pe preşedintele sirian Assad, în ciuda foarte probabilei implicări a regimului acestuia în asasinarea fostului premier libanez, Rafik Hariri. Asasinat care deteriorase rău raporturile dintre Paris şi Damasc.

Cum poate fi însă convins Assad să treacă realmente cu arme şi bagaje, din tabăra extremistă în cea a ţărilor arabe moderate?

În ideea că presiunile şi avertismentele occidentale n-ar folosi la nimic, fiindcă nu sunt credibile, devreme ce Vestul nu mai vrea sau nu mai poate admite un război în regiune, această şcoală de gândire propune satisfacerea poftelor Siriei. În special a celor teritoriale.

Principala concesie vizează în context Podişul Golan, o parte a teritoriului israelian, anexată în 1967, după războiul de 6 zile. La care însă premierul desemnat al statului evreu, Beniamin Netaniahu, nu vrea în nici un caz să renunţe.

De încercarea de a obţine favorurile Damascului ţine şi recenta eliberare, de către Departamentul de Stat american, a unei sume de o jumătate de milion de dolari, destinată unei organizaţii filantropice siriene. Şi bineînţeles îndulcirea sensibilă a tonului occidental faţă de Teheran şi Damasc.

Din păcate, nici una din aceste iniţiative nu s-a soldat până acum cu vreun efect. Dimpotrivă. Iranul continuă să sfideze Comunitatea Internaţională şi Naţiunile Unite, să nege Holocaustul, să ameninţe Israelul cu genocidul, să-şi îmbogăţească uraniul, să lanseze sateliţi, să-şi amelioreze rachetele cu rază lungă de acţiune şi să-şi testeze reactorul nuclear de la Bushehr.

La rândul ei, Siria continuă să obstrucţioneze activitatea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică şi să susţină, împreună cu Iranul, varii mişcări teroriste. Bunăoară, gruparea palestiniană Hamas. Şi nimic nu lasă să se întrevadă că regimul Assad nu va destabiliza în continuare Libanul, ale cărui apropiate alegeri parlamentare riscă să dea câştig de cauză nu forţelor democratice anti-siriene, ci extremiştilor susţinuţi de Damasc şi Teheran.

Încât avansurile făcute dictaturilor din zonă par, în cel mai bun caz, să fie inutile. În cel mai rău, acest cec în alb îi va încuraja pe extremişti, ca pe şarpele hrănit la sân, devreme ce le retrocedează spaţiul de manevră, pe care fosta administraţie americană a avut grijă să-l reducă măcar întrucâtva.

Cât despre drepturile omului, degringolada lor la nivel global riscă să se perpetueze şi să se agraveze din pricina impresiei complicităţii politice occidentale cu regimuri care, programatic, le detestă.