1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

A 18-a ediție a Festivalului „goEast” la Wiesbaden

19 aprilie 2018

Tancuri în mișcare, speranțe ucise: în centrul Festivalului de Film ”goEast” de la Wiesbaden, dedicat filmelor central și est-europene, se află în acest an ”Primăvara de la Praga”, înăbușită violent de Uniunea Sovietică.

https://p.dw.com/p/2wFkK
Festivalul "goEast"

În urmă cu jumătate de secol, Uniunea Sovietică a înăbușit Primăvara de la Praga. Lucru amintit peste tot în aceste zile și săptămâni, chiar dacă evenimentul a avut loc pe 21 august 1968. Tragedia trebuie mereu invocată, chiar și fără o dată anume. Pentru că unele evoluții sociale și politice actuale din Europa Centrală și de Est duc cu gândul la acea perioadă.

A 18-a ediție a festivalului ”goEast” reflectă evoluțiile europene

Chiar dacă nu mai există riscul ca o evoluție democratică să fie distrusă de forțe externe, ca în 1968, când Uniunea Sovietică a invadat Praga împreună cu aliații ”Pactului de la Varșovia” cu tancuri și soldați, punând capăt erei Alexander Dubček, astăzi, confruntarea are loc la nivel ideatic, între gândirea liberă și supunere, în interiorul granițelor statale. 

Lupta pentru libertatea presei și de expresie, pentru libertăți democratice fundamentale, pentru o atmosferă liberală care să le ofere spațiu de mișcare și unor grupuri periferice, se desfășoară în momentul de față mai ales în Ungaria și Polonia, dar și în alte țări care au pornit-o spre democrație, după 1989. Pe această idee se concentrează a 18-a ediție a Festivalului de Film ”goEast”, de la Wiesbaden. Vor fi prezentate în total 102 producții din 35 de țări. 

La secțiunea specială ”Praga 68” participă opt filme de lung și scurtmetraj, documentare și filme artistice, producții noi și vechi. Probabil că regizorul Jan Němec nu mai este acum atât de cunoscut ca regretatul Miloš Forman sau Jiří Menzel, dar unii experți în materie de film, ca Thomas Christen, îl consideră ”cel mai original renovator al filmului cehoslovac”. 

Filmări documentare folosite la Hollywood 

Scenă din filmul ”Oratoriu pentru Praga”
Scenă din filmul ”Oratoriu pentru Praga”Imagine: goEast

Documentarul său de jumătate de oră, ”Oratoriu pentru Praga”, este o perlă rară a filmului istoric. Un celebru document al săptămânilor care au făcut titluri atunci în presa internațională. Němec a început ”Oratoriu pentru Praga” înaintea înăbușirii revoltei, arătând fericirea oamenilor din capitala fostei Cehoslovacii și reînvie atmosfera optimistă a societății. 

În timpul filmărilor are loc invazia sovietică. Němec și cameramanul său documentează totul de foarte aproape, de pildă, în scena în care cei doi sunt în mașină și dintr-o dată apar tancurile rusești pe bulevardele capitalei. 

Filemul era interzis în perioada comunistă. Němec a dus materialul la postul public de radio-tv din Austria, iar imaginile au ajuns astfel să fie văzute în toată lumea. Mai târziu, ele au fost folosite de mai mult ori, chiar și la Hollywood, în filmul ”Insuportabila ușurătate a ființei”, după romanul lui Milan Kundera. 

Intrarea în Praga din cinci perspective naționale

goEast Festival - Occupation 1968
Scenă din filmul documentar ”Occupation 1968”Imagine: goEast

”Ocupația 1968” este, în schimb, un film actual din perspectiva prezentului, care arată protagoniștii de altădată. Cinci regizori din cinci țări diferite s-au unit în acest proiect pentru a aborda evenimentele din 1968. Toți provin din state care au participat atunci la invazia Cehoslovaciei: URSS, Ungaria, Polonia, Bulgaria și fosta RDG. 

Cea mai impresionantă este perspectiva poloneză din ”Ocupația 1968”, care pune laolaltă o serie de materiale documentare, prelucrate artistic. Aici se poate vedea protestul radical al studentului Jan Palach, care și-a dat foc (pe 16 ianuarie 1969), în celebra piață Wenceslas, din Praga, în semn de protest față de invadarea Cehoslovaciei.

Filme românești și din Republica Moldova

Cunoscutul regizor român Radu Jude participă la festivalul de la Wiesbaden cu filmul ”Țara moartă”, un documentar ce prezintă atmosfera din România în perioada 1937-1946. ”Lemonade”, filmul de debut al regizoarei Ioana Uricaru va fi de asemenea prezentat în cadrul ”goEast”. 

”Afacerea est”, o coproducție România-Lituania-Moldova, în regia lui Igor Cobileanski, intră în festival la categoria Bioskop. 

Festivalul „goEast” se desfășoară în perioada 18-24 Aprilie. 

Autor: Jochen Kürten/ Lavinia Pitu