Festivalul Wagner – un fenomen elitist?

Festivalul Wagner de la Bayreuth, aflat la a 94-a ediţie, deşi este organizat de familia şi urmaşii marelui muzician, a devenit o instituţie de stat. Nu neapărat fiindcă printre spectatorii din primele rînduri se află şi şefi de stat şi de guvern şi nici fiindcă este finanţat şi din bugetul de stat ci fiindcă este, prin însăşi identitatea interpreţilor şi protagoniştilor săi, expresia cea mai internaţională pe care o poate dobîndi în fiecare vară pe „colina verde” , muzica atît de „germană” a compozitorului Richard Wagner.La acest cosmopolitism funciar al festivalului se adaugă încă un detaliu: în acest an cele 371 532 de cereri de bilete au provenit din 84 de ţări ale lumii.

Inaugurat pe 25 iulie cu opera „ Tristan şi Isolda”, frumoasa şi tragica poveste de iubire de sorginte celtică, festivalul Wagner ia sfîrşit pe 28 august , după 30 de reprezentaţii ale unui număr de cinci opere.

La cea deja citată, în regia elveţianului Christoph Marthaler sub bagheta dirijorului nipon Eiji Oue - se adaugă opera „Lohengrin” , „Olandezul zburător” , „Tannhäuser”, „Parsifal”...

Tetralogia „ Inelul Nibelungilor” un ciclu operistic ce durează 16 ore - nu figurează în programul ediţiei din acest an a festivalului.Abia în 2006 această „mega - operă” va putea fi audiată şi vizionată într-o producţie cu totul nouă, sub semnătura scriitorului, dramaturgului şi regizorului german Tankred Dorst.

Dar să revenim la ediţia actuală al cărei caracter senzaţional este asigurat în primul rînd de prezenţa dirijorului nipon Eiji Oue, la pupitrul operei pe care fantastul rege Ludovic al II-lea al Bavariei i-a făcut-o cadou lui Wagner, după planurile compozitorului.Este pentru prima dată că la festivalul de pe „colina verde” o operă wagneriană este dirijată de un artist sosit din Asia, depozitar al unei competenţe muzicale la care au contribuit cele mai mari nume ale artei dirijorale europene şi americane : Sergiu Celibidache, Claudio Abbado, Sir Colin Davis, Leonard Bernstein. In vîrstă de 48 de ani Eiji Oue este directorul muzical al orchestrei filarmonice din Osaka şi al orchestrei filarmonice a radiodifuziunii hanoverane.

Mai puţin obişnuit este şi amplul interviu pe care Angela Merkel, care frecventează din 1991 festivalul Wagner , l-a acordat cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG. După dizlovarea Bundestagului şi în aşteptarea alegerilor de la 18 septembrie, Angela Merkel îşi mărturiseşte înclinaţiile melomane, , dînd de înţeles că festivalul îi oferă şansa de a se ridica din depresiunile politicii pe culmile artei muzicale.Dar interviul nu este doar un prilej de a sonda preferinţele muzicale ale Angelei Merkel, ci mai ales strategiile de viitor ale politicii culturale în eventualitatea că va cîştiga alegerile din toamnă.

Dacă Angela Merkel a răspuns cu generozitate întrebărilor inteligent formulate de redactorii cotidianului FAZ , directorul festivalului Bayreuth, Wolfgang Wagner , a preferat să inaugureze manifestarea fără obişnuita conferinţă de presă. Motivul acestei devieri de la un praxis firesc şi tradiţional – este pe cît de simplu pe atît de întristător pentru breasla ziariştilor.

Scîrbit de nivelul scăzut al întrebărilor pe care în ultimii ani ziariştii le formulează la conferinţele de presă, directorul festivalului Wagner , nepot în vîrstă de aproape 86 de ani al marelui compozitor, s-a decis să le pună ziariştilor în braţe doar un dosar de presă. Gurile rele spun că motivul acestei proceduri ar fi fost altul : Wolfgang Wagner a vrut să evite un scandal de felul celui izbucnit anul trecut cînd în faţa reprezentanţilor presei, Christoph Schliengesief, copilul teribil al scenei germane, care a regizat opera”Parsifal” , l-a atact fără cruţare pe interpetul rolului titular Endrick Wottrich. Dacă şi scandalul a devenit între timp un eficient mijloc de publicitate, organizatorii festivalului Wagner de la Bayreuth sunt pe deplin îndreptăţiţi să renunţe la orice metode, şi cu atît mai mult la cele „vulgare”, de sporire a unei celebrităţi care şi aşa a atins cote superlative în mediile elitiste şi în cercurile celor „iniţiaţi”.