1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Final de START

5 decembrie 2009

Pe 5 decembrie a expirat tratatul de neproliferare a armelor strategice (START), semnat în iulie 1991 de ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov şi de preşedintele din epocă al Statelor Unite, George Bush.

https://p.dw.com/p/Kqwm
Imagine: AP

După ratificarea lui de către Senatul american şi Duma rusă, tratatul a intrat în vigoare pe 5 decembrie 1994. Negocierile de la Geneva privitoare la o posibilă prelungire a înţelegerii perfectate în 1991 nu s-au soldat însă, până în prezent, cu nici un rezultat.

Tratatul START conţinea câteva obligaţii foarte clare atât pentru Moscova, cât şi pentru Washington. Este vorba, pe de-o parte, de reducerea semnificativă a arsenalului nuclear cu care Statele Unite şi Rusia, pe atunci sovietică, se ameninţau reciproc în timpul Războiului Rece. De asemenea, acordul START prevedea reducerea numărului de rachete cu o rază de acţiune mai lungă de 5500 de km la circa 1600 de unităţi.

Începând cu luna mai, Rusia şi Statele Unite au început negocierile în vederea unei eventuale prelungiri a tratatului START, menită a reduce suplimentar arsenalul atomic al celor două ţări. Impulsul decisiv pentru începerea acestor negocieri l-a dat preşedintele Barack Obama.

Viziunea lui Obama

La începutul lunii aprilie a anului acestuia, Obama a ţinut la Praga un discurs în care a prezentat viziunea lui cu privire la dezarmarea nucleară. Obama este primul preşedinte care se dedică acestei cauze de la începerea erei nucleare, respectiv după lansarea celor două bombe atomice la Hiroshima şi Nagasaki în 1945.

"Recunosc deschis şi din proprie convingere responsabilitatea pe care o are America, când discutăm despre pace şi securitate într-o lume fără arme nucleare", spunea preşedintele american în urmă cu câteva luni. Ca o primă măsură concretă de transformare în realitate a acestui deziderat, Obama a propus negocierea prelungirii tratatului START. În cazul în care aceste negocieri vor avea succes, numărul maxim al ogivelor nucleare strategice va fi redus la 1675.

Casa Albă intenţionează ca ceremonia semnării unui nou acord START să aibă loc în acelaşi loc în care a fost semnat, în 1991, primul tratat, anume la Reikyavik, în Islanda. Unii analişti de dincolo de Ocean sunt însă de părere că atenţia publicului american, îndreptată acum spre războiul din Afganistan, nu va putea fi redirecţionată cu ajutorul acestei mici "înscenări" marca Obama.

Autori: Andreas Zumach / Vlad Drăghicescu

Redactor: Cristian Ştefănescu

Audio in DaletWeb: