1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

FMI publica "World Economic Outlook"

30 septembrie 2004

Economia mondiala cunoaste cea mai rapida crestere economica din ultimii 30 de ani, in pofida exploziei pretului la titei

https://p.dw.com/p/B1bw

Conjunctura economică mondială evoluează ascendent într-un ritm alert. Experţii în materie ai FMI de la Washington, estimează creşeterea economică pe anul în curs la 5%, cu 0,3% mai mult decât ultima prognoză din luna aprilie. Pe anul viitor ea se va cifra probabil la 4,3%. Schimburile internaţionale dau semne de înviorare mai puternice decât economia mondială în totalitate: potrivit FMI cu 8,8% anul acesta şi 7,2% anul viitor.

Potrivit şefului echipei de cercetări economice a FMI, Raghuram Rajan, suntem în prezent martorii "celei mai intense creşteri de aproape 30 de ani încoace". Ceea ce înseamnă că economia mondială iese treptat din valea plângerii. Cea europeană mai alert decât cea americană, până în prezent locomotiva conjuncturii internaţionale. Aceleaşi semne şi în Germania: după trei ani de stagnare, ritmul de creştere economică se cifrează aici anul acesta la 2,2%, ritm ce se va menţine şi anul viitor. Raghuram Rajan consideră că procesul se datorează pe de o parte sporirii puternice a exporturilor, pe de alta reformelor iniţiate de guvernul federal: "Consider că este necesară continuarea reformelor: flexibilizarea pieţei de muncă şi bunuri. Unele îşi fac efectul imediat: reforma pensiilor a dus la sporirea economiilor populaţiei şi la scăderea corespunzătoare a consumului. Pe termen lung, acest efect se va atenua. Important este ca reformele începute să fie continuate."

Potrivit FMI, Germania trebuie să urmărească depăşirea stagnării de un deceniu a reformelor şi să ofere mai multe soluţii concomitent. Agenda 2010 promovată de guvernul federal, este un bun început. Dar sunt necesare şi alte corecturi, fiindcă Germania are de luptat nu numai cu probleme de finanţare în sectorul social, ci aidoma tuturor statelor industrializate,- cu urmările îmbătrânirii progresive a populaţiei. În concluzie, cu cât mai târziu vor fi aplicate reformele, cu atât mai dureroase vor fi ele.

Relansarea conjuncturii va fi însoţită de riscuri pe termen scurt, dar şi pe termen lung. Cele pe termen lung se datorează - potrivit FMI - şovăileii guvernelor de a aplica reforme. Evoluţiile eronate din prezent pot fi corectate mai târziu numai cu mari eforturi, cum se poate observa în prezent în Germania. Dar şi în Franţa sau Italia inciziile în sistemul de pensii au dus la masive proteste ale păturilor sociale afectate.

Tocmai în acest sistem sunt necesare modificări în toate statele industrializate mari, datorită cotiturii demografice: în timp ce numărul persoanelor în vârstă şi speranţa de viaţă cresc, în ultimele două decenii rata naşterilor a reculat continuu. Tocmai de aceea FMI cere guvernelor să ia măsuri pentru asigurarea pe termen lung a sistemelor de securitate socială.

Un alt risc îl constituie în optica FMI evoluţia preţului petrolului, care în ultimele luni a explodat pur şi simplu. Experţii au calculat că o majorare a preţului la ţiţei cu 5 dolari barilul, frânează creşterea economică mondială cu 0,3%. Fiindcă se transferă venituri în străinătate, iar în ţările afectate reacţia este sporirea dobânzilor de către băncile naţionale. Cu toate acestea, statele industrializate sunt mai puţin afectate astăzi decât în timpul crizei petrolului din anii '70, care a avut ca efect o recesiune mondială. Pentru aceleaşi performanţe economice este nevoie în prezent de mult mai puţină energie, iar consumul privat a devenit mult mai raţional.

Chiar dacă preţul-record al petrolului nu poate fi disociat de criza din Irak, jumătate ţine de sporirea rapidă a cereii în India şi China, ceea ce se va accentua pe viitor odată cu avântul economic şi creşterea bunăstării în aceste ţări cu peste 2 miliarde de locuitori, chiar dacă - potrivit FMI - populaţia de aici nu va consuma nici pe departe atâta energie ca în SUA şi alte ţări industrializate. Rajan a cerut americanilor să pună capăt actualei risipe de energie, pentru a contribui la scăderea cererii mondiale.

Statele sărace importă tot mai greu petrol şi derivate. Fiindcă săracii lumii sunt - potrivit FMI - victime ale creşterii preţului la petrol.