1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Focul din Caucaz şi pompierii neputincioşi

Rodica Binder12 august 2008

Nu canicula estivală a adus la incandescenţă belicoasă unul din conflictele „îngheţate” de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.În timp ce liderii politici vor să stingă focul, analiştii îi scrutează şi cauzele...

https://p.dw.com/p/EvZ7
Imagine simbol a conflictului din Osetia de SudImagine: AP/DW

În dimensiunile sale actuale conflictul pare a da dreptate realiştilor care au prevăzut că Rusia nu va tolera ţări vecine pro-occidentale,cu atît mai puţin cînd care au structuri statale în destrămare, cum este cazul Georgiei a cărei conducere acţionează cuprinsă de panică. Rezervele şi conductele de gaze şi ţiţei de pe teritoriul caucazian cuprins de flăcări îngreunează considerabil stingerea incendiului politic - conchide SVENSKA DAGBLADET.

În aceeaşi ordine de idei DIE WELT, care consacră pagini întregi războiului din Caucaz, întrevede în evoluţia conflictului şi componentele unei politici energetice practicată cu alte mijloace, ştiindu-se că dependenţa Europei de petrolul şi gazul din Rusia şi Marea Caspică va creşte pe măsură ce rezervele din Marea Nordului vor scădea.

Dar dincolo de resorturile elementare care în istoria omenirii au declanşat dintotdeauna războaiele, există strategiile de moment şi de durată ale puterii. Astfel, scrie FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG pe prima pagină, prin politica ei de instabiltiate controlată, Moscova dispune de un mijloc eficient de a-şi extinde puterea şi sfera de influenţă în zonă.

Deloc surprinzător, din fostele ţări satelit ale Moscovei se fac auzite cel mai sonor şi vehement reacţiile severe faţă de intervenţia dură a Rusiei împotriva Georgiei.

De la Varşovia, RECZPOSPOLITA învinuieşte Moscova de a fi călcat în picioare normele elementare ale civilizaţiei intervenind atît de dur împotriva Georgiei ai cărei locuitori se simt mai aproape de vest decît de Kremlin.

Iar dacă Rusia va obţine azi ceea ce urmăreşte, s-ar putea ca mîine Ucraina şi Ţările Baltice să fie şi ele confruntate cu insolenţa Moscovei, lipsită de precedent după prăbuşirea comunismului.

Opinia cotidianului ROMANIA LIBERĂ este şi ea citată azi de agenţiile internaţionale de presă. Potrivit acesteia, Uniunea Europeană ar trebui să condamne cu hotărîre agresiunea rusă şi să-l sprijine făţiş pe Saakaşvili, pentru a nu îngenunchea în faţa lui Putin.

Dacă potrivit aparenţelor şi Uniunea Europeană se simte vizată de conflictul din Caucaz , ea dispune şi de cîteva mijloace eficiente de penalizare a agresorului rus - notează de la Budapesta NEPSZABADSAG, citînd cîteva din măsurile cele mai la îndemînă: suspendarea vizelor pentru turiştii ruşi precum şi îngheţarea anumitor fonduri financiare destinate „reabilitării Ceceniei”.

Aceste două blînde instrumente coercitive nu ar putea schimba moravurile Moscovei dar ar putea-o determina să respecte regulile elementare ale bunei cuvinţe scrie ziarul ungar citat. Or, avertismentele de acest fel i-ar face pe Putin şi Medvedev să zîmbească condescendent crede DIE PRESSE pornind de la constatarea că Uniunea Europeană este un negociator debil în conflictul din Caucaz, Putin neputînd ierta nici azi foştilor sateliţi ai Moscovei aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO.

Prin intervenţia ei dură în Georgia, Rusia dă de înţeles şi altor state din vecinătatea apropiată, între care Ucraina, ce li se poate întîmpla dacă se aproprie prea mult de occident scrie KURIER.

Şi chiar dacă Moscova se joacă cu focul după cum crede TAGES ANZEIGER din neutra Elveţie, nici Uniunea Europeană nici Statele Unite nu vor intra în război cu Rusia doar pentru a veni în ajutor Georgiei scrie THE INDEPENDENT, relevînd că Moscova are prea mulţi aşi în mînecă pentru a se lăsa intimidată: de la imensele rezerve naturale de energie pînă la rolul central în negocierile cu Iranul. Războiul din Caucaz relevă o dramatică modificare a relaţiilor dintre Washington şi Moscova, readucîndu-le într-un stadiu asemănător celuia din perioada războiului rece sugerează LA REPUBBLICA. Iar una din cele mai competente voci în dezbaterile politice din America, Zbigniew Brzezinski, fost consilier al ex preşedintelui american Jimmy Carter, distinge în cotitura politicii Kremlinului un curs asemănător celuia adoptat în anii 30 de Hitler şi Stalin. Ceea ce ar da dreptate susţinătorilor ideii că istoria se poate totuşi, repeta…