Formula electorală şi nevoia de stabilitate

La fel ca în cazul regionalizării, PDL a fost pus pe picior greşit de subiectul legii electorale. Dacă a doua zi după alegerile din 2008, preşedintele PDL, Emil Boc, anunţa că va modifica urgent legea electorală, optând pentru sistemul majoritar, astăzi entuziasmul PDL pentru majoritarism a scăzut simţitor.

Ar fi uimitor, de altfel, ca un partid care întruneşte cea mai mare cotă de aprecieri negative să dorească adoptarea acestui sistem. Votul majoritar într-un singur tur oferă mandatul aceluia care, indiferent de numărul absolut al voturilor obţinute, se plasează pe primul loc. Or, putem presupune că, în ambianţa publică de astăzi, candidaţii Guvernului ar fi dezavantajaţi.

E adevărat însă că această orientare antiguvernamentală este mai puternică în marile oraşe şi că la ţară, cu precădere în localităţile cu primari PDL, acolo unde anumite investiţii au fost dirijate, lucrurile s-ar putea vedea altfel. Un candidat PDL ar putea profita de popularitatea primarului de la acelaşi partid, mai ales dacă alegerile parlamentare şi cele locale vor avea loc simultan.

Totuşi, aşa cum a declarat purtătorul de cuvânt Sever Voinescu, partidul nu s-a hotărât încă să adopte sistemul majoritar.

Există de altminteri un singur argument tare, de ordin general, în favoarea acestui sistem de vot. Sistemul majoritar ar crea majorităţi guvernamentale largi, care ar permite instalarea unor guverne stabile. Ar putea însemna despărţirea de epoca coaliţiilor frământate fără încetare de dispute neproductive.

Există de asemenea un singur argument împotriva acestui sistem, de astă dată de natură istorică. UDMR, ca reprezentare a minorităţii maghiare din Transilvania, ar fi scos de pe prima scenă a politicii de la Bucureşti.

Toate celelalte discuţii sunt cu totul secundare. S-a spus adesea că majoritarismul ar lăsa pe mulţi cetăţeni fără reprezentare parlamentară. E un argument fără greutate. Şi sistemul proporţional cu rest lasă destui alegători fără reprezentare, după cum în condiţiile unui absenteism foarte mare, deputaţii aleşi în sistem proporţional reprezintă opţiunile unui procent restrâns din populaţia cu drept de vot.

De exemplu la alegerile parţiale recente din judeţul Maramureş s-au prezentat la urne abia 28,46% din alegători. O majoritate de 51% de voturi ar însemna însă voturile a 14,51% din populaţia cu drept de vot. Sistemul proporţional permite practic, ca şi cel majoritar, ca guvernele să fie susţinute de opţiunile politice ale unei minorităţi aritmetic neînsemnate.

S-ar putea din nou obiecta că absenteiştii se exclud singuri, în timp ce sistemul majoritar îi exclude pe alegătorii activi şi motivaţi. E adevărat că este aici o diferenţă de natură morală, dar rezultatul politic este, în cele din urmă, acelaşi. Indiferent de sistemul de vot, o minoritate activă şi uneori norocoasă ajunge să conducă destinele ţării.

Formula electorală rămâne mai mult sau mai puţin o convenţie şi este important ca ea să fie acceptată şi pusă în practică multă vreme în aşa fel încât să creeze reflexele politice potrivite. Dacă sistemul de vot nu a intrat în moravuri, nu se poate spune că şi-a dat măsura cu adevărat.

Circumscripţiile uninominale de pildă nu ajung să dobândească conştiinţa identităţii lor decât după multe rânduri de alegeri. E greu de spus astăzi în România că sistemul uninominal este o experienţă eşuată după o singură aplicare şi aceasta defectuoasă. Ar fi nevoie de multe rânduri de alegeri pentru a putea propune cu seriozitate o nouă schimbare.

PDL şi celelalte partide ar trebui aşadar să fie atente mai puţin la „avantajele” şi „dezavantajele” unui sistem sau ale altuia cât la crearea acelor condiţii pentru ca sistemul, odată ales, să nu mai fie schimbat vreme îndelungată.

Autor:Horaţiu Pepine
Redactor: Petre M. Iancu