Frica de spital în vremuri de coronavirus

La începutul lunii aprilie, Thomas S. a suferit un accident vascular cerebral. În Germania fuseseră introduse măsuri restrictive anti-coronavirus, iar din Italia parveneau imagini dramatice cu pacienţi infectaţi cu COVID-19, aflaţi în stare gravă la reanimare. Thomas S. are 50 de ani şi este un pacient din grupele de risc. Cu patru ani în urmă a supravieţuit unui infarct, are glicemia ridicată, este fumător şi supraponderal.

Când a constatat brusc că mesajele pe WhatsApp pe care le scria nu mai erau decât o înşiruire de litere şi cifre fără înţeles, şi-a dat seama că situaţia e gravă, după cum povesteşte el pentru DW. Cu toate acestea a refuzat să se ducă la spital. "Acestea nu sunt decât focare de coronavirus. Nu mă duc acolo, fiindcă o să mă molipsesc", şi-a spus el.

Într-adevăr există indicii că hipertensiunea, diabetul, astmul, cancerul şi alte probleme de sănătate pot duce la o formă gravă de îmbolnăvire cu COVID-19. Marea majoritate a celor care şi-au pierdut viaţa aveau deja probleme de sănătate de acest gen.

Programări contramandate de teama îmbolnăvirii

Evident, Thomas S. nu a fost singurul care s-a temut atunci să meargă la spital. Datele privind luna aprilie ale casei de asigurări AOK din Germania arată că numărul pacienţilor cu infarct şi atac cerebral aflaţi în secţiile de reanimare ale spitalelor s-a redus cu 30 la sută. Săptămâna trecută, cardiologii şi oncologii au raportat că numărul pacienţilor înregistraţi la cabinetele lor s-a redus cu 50 la sută. Pacienţii şi-au contramandat programările de teamă că se vor infecta cu noul coronavirus în camerele de aşteptare.

Cifrele germane coincid cu cele din alte ţări. Organizaţia Internaţională a Accidentului Cerebral (World Stroke Organization) a chestionat în februarie anul acesta medici şi spitale din 100 de ţări. Astfel s-a constatat că, la nivel mondial, reducerea este de 50 până la 70 la sută, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior.

Fiecare minut contează

"Infarctul şi accidentul cerebral sunt urgenţe acute şi, pentru tratament, contează fiecare minut. Şi în vremuri de pandemie", a avertizat directorul Clinicii Universitare din Hamburg-Eppendorf, dr. Christian Gerloff, la începutul lunii aprilie, într-un interviu oferit redacţiei "Spiegel". "Pacienţii nu ar trebui în niciun caz să evite tratamentul într-un spital de teamă că se vor îmbolnăvi."

În Germania mor anual în urma unui infarct miocardic 47.000 de oameni. O treime din decese au loc în afara spitalelor, fiindcă pacientul nu mai apucă să cheme salvarea sau este chemată prea târziu.

La nivel mondial mor în fiecare an din cauza unui accident vascular cerebral 14 milioane de oameni. Şi în Germania accidentul cerebral este pe locul trei între cele mai frecvente cauze de deces, după maladiile cardio-vasculare şi după cancer. Numărul pacienţilor mai tineri, cu vârste sub 55 de ani, reprezintă deja de pe acum 20 la sută din totalul de 280.000 de cazuri anuale. Iar acest număr va creşte, susţin experţii.

"Germania stă foarte bine la nivel internaţional cu cele 330 de centre ale sale certificate "Stroke Units" pentru tratarea accidentului vascular cerebral", a declarat Mario Leisle, membru al Fundaţiei Deutsche Schlaganfall-Hilfe. Chiar şi în timpul pandemiei de COVID-19 aceste centre cu dotare multidisciplinară funcţionează foarte bine, chiar dacă o parte din paturi au fost transferate în secţii de terapie intensivă şi rezervate pentru pacienţii cu COVID-19. "În spitale, îngrijirea cazurilor acute de accident cerebral nu a avut de suferit deloc. Au existat numai o serie de probleme din perspectiva pacienţilor, care nu au vrut să vină la spital, sau au sosit prea târziu", afirmă Leisle.

Fără însoţitori lipsesc informaţii importante

Şi strictele limitări ale accesului în spitale au îngreunat munca medicilor. "Am primit de la clinici ştirea că în prezent pacienţii cu accident cerebral sosesc aproape mereu neînsoţiţi la spital. În astfel de cazuri, unui neurolog îi este adesea imposibil să primească informaţii vitale, de exemplu ce medicamente ia pacientul respectiv. Şi asta este foarte important pentru continuarea tratamentului", spune Leisle.

Atunci când, în cele din urmă, Thomas S. a fost totuşi transportat la spital, trecuseră deja câteva ore foarte preţioase. Deja nu mai putea vorbi. Fiecare al cincelea pacient care supravieţuieşte unui atac cerebral suferă de sechele pe termen lung, având nevoie de ajutor şi îngrijire pentru tot restul vieţii. În Germania se află între timp într-o astfel de situaţie aproape un milion de oameni.

Urmări pe termen lung pentru pacienţi 

Instituţiile terapeutice, cum ar fi sanatoriile şi centrele de recuperare, se află în faţa unor mari dificultăţi, fiindcă nu pot respecta normele de distanţare. În plus, terapeuţii fac parte adesea ei înşişi, din cauza vârstei, din grupele de risc. Iar serviciile ambulante şi-au redus activitatea.

Fundaţia Deutsche Schlaganfall-Hilfe relatează că oamenii au devenit foarte nesiguri şi, de frica infectării, se autoizolează, ceea ce stimulează însingurarea şi depresia. "Cine vine acum dintr-un centru de recuperare şi nu are parte de terapie în continuare, riscă un recul şi riscă să uite abilităţile pe care abia le-a redobândit", explică Mario Leisle.

Lipsa contactului cu rudele şi prietenii este o împovărare suplimentară. Centrele de recuperare şi spitalele au interzis strict vizitele. "Este foarte trist că tocmai afazicii noştri (oameni cu tulburări centrale de vorbire - n. red.) nu au voie să aibă contact cu rudele şi apropiaţii lor", a declarat Christiane Mais din partea Centrului de Afazie al landului federal Renania de Nord-Westfalia. "Totuşi, unii dintre ei sunt în stare să aibă contact telefonic cu familiile lor."

Este foarte dificil şi pentru Thomas S., care, după opt săptămâni petrecute într-un centru de recuperare, încă nu poate vorbi bine şi nu poate scrie. Unele centre s-au dotat cu tablete, cu ajutorul cărora sunt transmise între pacient şi familia sa filme, fotografii şi mesaje. Astfel reuşesc să aibă cel puţin un contact ceva mai personal, a relatat Christiane Mais.