Frontul pe care câştigă Georgia

Dacă pe terenul de luptă georgienii nu au nici o şansă în faţa uriaşului de la nord, o luptă aproape la fel de importantă se dă pe ecranul televiziunilor occidentale.

Asalt mediatic

Studiourile de ştiri ale BBC şi CNN s-au încins până la roşu, la început un roşu rusesc iar apoi un roşu al panicii georgiene. Componenta mediatică a conflictului din Caucaz este importantă nu atât pentru Moscova, ci mai ales pentru Tbilisi, ale cărui forţe armate nefiind capabile de o ripostă consistentă trebuie suplinite prin asaltul mediatic. Un asalt care îl validează pe preşedintele Saakashvili şi oferă clasei politice georgiene credibilitate în ochii unui popor aflat cu tancurile ruseşti în ogradă.

"Soldaţii" educaţi ai Georgiei

Dacă la începutul războiului georgian, cele mai multe televiziuni occidentale erau monopolizate de declaraţiile diplomaţilor ruşi, sosite prin canale oficiale, de câteva zile aceleaşi studiouri sunt asaltate de oficialii georgieni, fie ei diplomaţi sau demnitari de la Tbilisi. Prezentabili, vorbind o engleză impecabilă şi cu o ştiinţă a retoricii deprinsă la şcolile apusului, politicienii georgieni construiesc cu atenţie imaginea de victimă a imperialismului rusesc. O imagine care câştigă din ce în ce mai mult teren în inima opiniei publice mondiale, în detrimentul propagandei ruseşti, care începe să fie identificată, cel puţin la nivel subliminal, cu cea sovietică.

Cor occidental cu apucături antice

Din ce în ce mai multe publicaţii anglo-saxone de mare tiraj, precum şi comentatori CNN sau BBC, semnalează analogia dintre invazia sudetă a naziştilor în Cehoslovacia lui 1938, şi evoluţia conflictului georgian. Deja în toată media occidentală se vorbeşte despre spiritul revanşard rusesc şi despre încercarea Rusiei de a-şi restabili rolul de superputere mondială. Ba mai mult, Robert Kagan, editorialistul lui The Washington Post, remarcă într-un articol din 12 august 2008 că „istoricii vor privi data de 8 august 2008 ca fiind la fel de semnificativă ca şi 9 noiembrie 1989 de la Berlin”. La numai cinci zile de la începerea războiului georgian, sunetul presei occidentale seamănă cu cel al unui cor antic care deplânge agonia eroului fără a interveni însă în nici un fel în piesa jucată.

Când uriaşii se joacă

Iată aşadar că pe moment, în războiul mediatic, Georgia pare să aibă câştig de cauză. Occidentalii acuză din ce în ce mai vocal mişcările Rusiei, fie ca efect al reuşitei campanii de imagine georgiene fie datorită temerilor justificate istoric de apetitul imperialismului rusesc. Rusia nu face însă o demonstraţie de forţă, ci reacţionează normal în termeni de Realpolitik, atunci când o ţară mică aflată în sfera ei tradiţională de influenţă este pe cale să devină membra unei alianţe create în scopul îngrădirii expansiunii ruseşti.

Faptele denudate de orice declaraţii spun că cea mai mare ţară condusă de un preşedinte oficial ales democratic, Rusia, îşi atacă vecinul minuscul şi deranjant de la sud, Georgia, condusă de un guvern ales tot democratic. O luptă inegală al cărei rezultat este previzibil dacă vom ţine cont de acele reguli ale selecţiei naturale care se aplică nu doar în jungla ecuatorială ci şi în jungla geopolitică a mileniului trei.

Mai multe feluri de pistoale

Între timp, occidentalii au în programul TV o alternativă la jocurile olimpice. Un război real şi suficient de îndepărtat pentru a nu periclita confortul fotoliilor din sufragerie. Însă dacă la Beijing pistoalele trag pentru a da startul, în Georgia mitralierele trag pentru a aduce un sfârşit sângeros.