Gaza: implicaţii, cauze, consecinţe

La începutul raidurilor israeliene asupra obiectivelor organizatiei islamiste Hamas, care controleaza fâsia Gaza, cancelarul Angela Merkel a atribuit întreaga raspundere pentru situatia creata tocmai extremistilor din aceasta grupare terorista. Nu întâmplator, devreme ce Hamas încalcase flagrant armistitiul cu statul evreu lansând zeci de rachete asupra populatiei civile din sudul Israelului.

Ca atare, Germania a insistat asupra dreptului la autoapărare al israelienilor. Cu toate acestea, dreptul cu pricina pare a fi, în practică, extrem de limitat. Fiindcă, în era globalizării, războaiele tind să nu mai fie ce-au fost odată, devreme ce propaganda - în special dacă una din taberele angrenate într-un conflict e ceea israeliană - determină tot mai rapid şi durata şi deznodământul litigiilor.

UE, de pildă, se arata îngrijorata de soarta populaţiei civile din Gaza si încearca în prezent, febril, să obţină o noua încetare a focului. Or, israelienii sunt departe de a-si fi atins obiectivul militar de a anihila capacitatea si dorinta teroristilor de a-si relua tirul de rachete. Ca atare, statul evreu nu poate accepta deocamdata ideea unui armistitiu, decât daca, pe plan local, regional si internaţional se pun în aplicare măsuri de natură să lichideze ameninţarea permanentă planând asupra populaţiei civile israeliene.

Pe de alta parte, oficialii israelieni, şi nu doar ei, stiu bine, că miza actualului conflict e mult mai amplă, decât pare la prima vedere. In cauză nu e doar slăbirea sensibilă a belicozităţii grupării extremiste Hamas, o organizaţie care, la drept vorbind, e principalul inamic al populaţiei palestiniene, ci, în special, îngrădirea expansiunii sponsorilor iranieni ai diverselor formaţiuni islamiste şi teroriste din întregul Orient Mijlociu.

Teama de regimul fundamentalist-islamic dela Teheran animă fireşte şi ţările arabe din regiune. Ceea ce explică în bună măsură neobişnuita reticentă a regimurilor arabe zise "moderate", în materie de condamnare a statului evreu.

În rastimp,atât în lumea arabă şi musulmană, cât şi în occident, un alt factor cheie a preluat o partitură decisivă în acest conflict. E vorba de opinia publică şi mai ales de massmedia de stânga, care susţine fără rezerve cauza arabă şi palestiniană şi suferă fie de o pronunţată idiosincrasie unilaterală faţă de măsurile defensive adoptate de guvernul israelian, fie, generic, de intoleranţă faţă de statul evreu.

Hamas mizeaza în mod vădit pe impactul presiunii exercitate de această parte a mass-mediei şi a opiniei publice mondiale asupra autorităţilor israeliene. Cu ajutorul ei, Hamas încearcă să repete "performanţa" din 2006 a organizaţiei teroriste şiite Hizbolah, din sudul Libanului, care, beneficiind de un masiv sprijin iranian si sirian, s-a declarat biruitoare după confruntarea militară cu Israelul.

Intr-adevăr, acum doi ani şi jumătate Israelul n-a izbutit să pună capăt tirurilor de rachete lansate de Hizbolah, iar forţele militare israeliene au suferit pierderi relativ mari în tentativa de a pune capăt acestor atacuri. Ramâne de vazut în ce măsură statul evreu a învatat lectia acestui razboi libanez şi va izbuti de aceasta data sa iasa ceva mai bine din actuala confruntare.

Misiunea forţelor israeliene e cu atât mai dificila cu cât timpul presează, iar combatanţii Hamas se ascund deliberat îndărătul copiilor şi femeilor palestiniene din Gaza. Întrucât mulţi vesteuropeni vehiculează obsesiv argumentul mâniei "maselor arabe", care s-ar cere calmată imediat, e cât se poate de clar că numărul aşa-ziselor "victime colaterale" ale operaţiunilor militare din fâşie va juca un rol crescând în amplificarea presiunilor exercitate asupra Ierusalimului în vederea acceptării grabnice a unui armistiţiu. Dacă statul evreu se va simţi însă forţat să şi-l asume fără să-şi fi putut încheia ofensiva ca învingator incontestabil, marele câştigător al acestei runde a confruntărilor din zonă va fi, din nou, Iranul.