1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania, îngrijorată de întâlnirea Trump-Putin

Jefferson Chase
13 iulie 2018

Germania va urmări cu mare atenţie întâlnirea de luni a preşedintelui american cu omologul său rus. Berlinul este îngrijorat de trei aspecte: NATO, Crimeea şi gazoductul Nord Stream.

https://p.dw.com/p/31QdA
Litauen - Putin-Trump-Graffiti
Imagine: picture alliance/dpa/M. Singer/K. Ruke

Însărcinatul guvernului german pentru relația cu Rusia, Dirk Wiese, nu comentează întâlnirea lui Donald Trump, luni, la Helsinki, cu Vladimir Putin. Însă este limpede că atât el, cât și mulți alți lideri germani vor fi deosebit de atenţi la reuniunea celor doi lideri mondiali.

Trump a făcut o obișnuință în ultima vreme din a critica Germania, iar orice semne de apropiere între el și Putin ar putea să întindă şi mai mult nervii Berlinului.

Germania este deosebit de preocupată de trei aspecte.

1) Viitorul NATO

Piatra de temelie a politicii germane de apărare este apartenența sa la NATO, astfel că Berlinul a fost foarte îngrijorat de remarcile negative ale lui Trump privind Alianța Nord-Atlantică şi cheltuielile militare scăzute ale Germaniei.

Berlinul suspectează că momentul întîlnirii Trump-Putin, survenind după tensionatul summit NATO, nu este un accident.

"Este o încercare de a provoca Europa", a declarat Stefan Meister, expert în chestiuni ruseşti la Consiliul German de Relații Externe, pentru cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung, în marja summitului NATO. "Marea întrebare este cât de mult se pot baza aliații SUA pe președintele american și dacă aceasta îi va face promisiuni lui Putin care nu sunt agreate în prealabil cu partenerii săi din NATO".

Caricatură cu sigla NATO. O aluzie la remarcile acide ale preşedintelui american Donald Trump la adresa Alianţei Nord-Atlantice
Caricatură cu sigla NATO. O aluzie la remarcile acide ale preşedintelui american Donald Trump la adresa Alianţei Nord-Atlantice

Trump a încercat să folosească o amenințare implicită în legătură cu diminuarea prezenței militare a Statelor Unite în Europa, pentru a presa membrii NATO să îşi majoreze bugetele de apărare.

Acest lucru, spune Gwendolyn Sasse, directorul academic al Centrului pentru Studii Est-Europene și Internaționale din Berlin, a contribuit la "o ruptură vizibilă în relația UE-SUA". Germanii doresc ca Trump să acționeze în calitate de membru de vază al NATO și nu ca un "agent liber" în cadrul întâlnirii cu Putin.

"Sper că la summitul NATO aliații i-au trasat lui Trump câteva linii pe care nu ar trebui să le depăşească în relațiile cu Rusia", a declarat, pentru DW, Rebecca Harms, parlamentar al Parlamentului European, critic fervent al lui Putin.

"Este cert că slăbirea continuă a relațiilor transatlantice, inclusiv slăbirea de către Trump a normelor, valorilor, principiilor și instituțiilor internaționale, este în interesul conducerii rusești", apreciază Stefan Meister. "Moscova dorește să negocieze relația cu Occidentul și să joace un nou rol în securitatea europeană, fiind deci interesată de retragerea Americii din Europa". Or, Berlinul doreşte evitarea unui asemenea scenariu.

2) Statutul Crimeei

Pod construit de Rusia pe Peninsula Crimeea
Pod construit de Rusia pe Peninsula CrimeeaImagine: picture alliance/AP/AFP/A. Nemenov

Un subiect în funcţie de care se va putea evalua disponibilitatea lui Trump de a se îndepărta de linia NATO, apropiindu-se de Putin, va fi situaţia Peninsulei Crimeea.

Germania nu a lăsat nicio îndoială în ceea ce priveşte condamnarea anexării acestei peninsule de către Rusia, în timp ce Trump a trimis un mesaj mixt, spunând joi că recunoașterea potențială a anexării este "o întrebare interesantă". Dacă Trump îi va face concesii lui Putin în acest sens, Germania și UE ar interpreta acest lucru ca pe un act de trădare.

"Dacă președintele Trump recunoaște anexarea Crimeei, existând temeri în sensul acesta, dacă ţinem cont de spusele sale, atunci el va vinde nu numai drepturile Ucrainei, ci și securitatea și suveranitatea statelor din Europa", a spus Harms.

"UE nu va semna niciodată o astfel de înțelegere", crede la rândul său Sasse, care subliniază că acest deznodământ "ar fi o victorie pentru Putin, care ar dezvălui că frontul unificat al Occidentului nu este decât o iluzie".

3) Proiectul gazoductului

Nord Stream 2-Baustelle in Lubmin
Imagine: picture alliance/dpa/S. Sauer

Germanii au de asemenea un interes deosebit față de discuțiile lui Trump și Putin cu privire la cele două conducte de gaze naturale Nord Stream, din Rusia către Germania prin Marea Baltică.

Trump a fost foarte critic față de acest proiect, susținând că va plasa Germania într-o postură inadecvată, de dependenţă faţă de Kremlin. Au existat și speculații că SUA ar vrea să vândă mai multe gaze naturale în Germania.

Alţi observatori cred că Trump ar putea să folosească această chestiune pentru a sublinia distanțarea sa evidentă faţă de Vladimir Putin, pe fondul acuzaţiilor potrivit cărora ar fi reuşit să câştige alegerile prezidenţiale din 2016 cu sprijin rusesc.

"Din motive tactice, el face câteva remarci anti-rusești, deoarece în SUA poporul îl acuză că este prieten la cataramă cu Putin", a declarat Daniela Schwarzer, de la Consiliul German de Relații Externe, pentru agenţia Reuters.

În orice caz, va fi deosebit de interesant de observat cum va trata liderul de la Casa Albă subiectul gazoductului Nord Stream, după recentele atacuri dure la adresa Germaniei.