1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania apreciază progresele din Afganistan

Carsten Vick/ Claudia Ştefan (ldc)12 martie 2009

În încheierea vizitei de două zile efectuate în Afganistan, ministrul german al apărării, Franz Josef Jung, consideră că în procesul de stabilizare a regiunii s-au înregistrat progrese.

https://p.dw.com/p/HAK9
Franz Josef Jung cu poliţiştii din Mazar-i-SharifImagine: AP

În declaraţia de la finalul vizitei sale în Afganistan, ministrul federal al apărării s-a arătat optimist. În ciuda creşterii atacurilor teroriste proferate de extremiştii talibani, Franz-Josef Jung s-a întors la sediul ministerial de la Berlin cu o impresie bună după discuţiile purtate cu liderii militari afgani.

"Conform informaţiilor pe care le-am primit, situaţia securităţii în zonă s-a îmbunătăţit. Intenţionăm să predăm afganilor mai multă responsabilitate în domeniul securităţii. Poliţia afgană mai are un drum lung de parcurs până când să poată acţiona singură, dar situaţia se stabilizează şi trendul este în opinia mea pozitiv".

Lucru valabil atât în cazul capitalei Kabul, cât şi al bazei militare germane de la Kundus, din nordul ţării; regiune ce trece drept unul din punctele critice din Afganistan. În cursul anului trecut, în provincia Kundus, şi-au pierdut viaţa trei soldaţi germani, iar marţi (10.03) trei rachete au lovit în apropierea bazei militare germane. Incidentul nu s-a soldat cu victime. Dar şi în privinţa negocierilor cu aşa-numiţii talibani moderaţi, anunţată de preşedintele american Obama, ministrul german al apărării a precizat:

"Deseori m-am confruntat cu opinia guvernului afgan care spune 'talibanii sunt talibani', iar eu susţin eforturile de a submina acţiunile violente ale grupării fără a vrea ca ea să fie desfiinţată în totalitate, dacă este de acord să renunţe la atentate şi se manifestă strict politic. Dar aceasta este responsabilitatea guvernului de la Kabul."

Un semnal cât de poate de limpede către guvernul preşedintelui Hamid Karzai, care va fi confruntat cu alegeri în luna august a acestui an. În vară, Germania va mai dizloca un contingent suplimentar de 600 de soldaţi în Afganistan atât pentru monitorizarea scrutinului electoral cât şi pentru întărire efectivelor militare din nordul ţării. În orice caz, ministrul Jung a subliniat în repetate rânduri că pacea în Afganistan nu poate fi recâştigată numai prin uz de arme.

"Eforturile noastre de reconstrucţie civilă au fost sporite, bugetul dedicat acestor operaţiuni crescând de la 80 la 170 de milioane Euro, astfel că Germania dă semnale clare în ce modalitate doreşte să sprijine Afganistanul".