Bauhaus la 100 de ani

Gata cu mărfurile produse în serie pe linia de asamblare! Să existe alternativă la producția industrială! Să fie totul modern și funcțional, ieftin și funcțional. Arhitectul Walter Gropius a fondat Bauhaus-ul la Weimar în 1919. El a dorit să reunească arta cu meșteșugul, dar nouă și realmente revoluționară a fost colaborarea dintre artă și industrie.

Gropius a înțeles construcția drept "obiectivul final al întregii activități artistice". De aceea, elevii săi nu au lucrat doar în atelierele universitare. Gropius i-a trimis şi pe șantierele de construcții, unde au deprins forma, culoarea și materialului Bauhaus. Cel mai important principiu de proiectare: "form follows function" ("forma urmează funcția").

Modern și simplu

Elevii au proiectat ustensile şi mobilier simplu. Ceea ce conta era eleganța rece, nu arta jucăuşă. Multe prototipuri au intrat în producție, însă numai câteva au devenit realmente accesibile.

Între acestea s-au numărat tapetul Bauhaus, realizat de fabrica de tapet Rasch din Hanovra sau faimoasa lampă neagră de birou realizată de firma Kandem. Fiind tot mai intens imitată, ea a devenit în cele din urmă accesibilă la scară largă.

Bauhaus era, de asemenea, cunoscut pentru proiectele arhitecților săi. În multe locuri, prin clădirile imaginate, ei au avut o contribuţie substanţială în atenuarea lipsei acute de locuințe.

Gropius a vrut să rezolve problemele de natură urbană proiectând locuințe în masă. Exemple sunt complexele de locuinţe din Dessau (cartierul Törten), Karlsruhe (cartierul Dammerstock) sau Berlin (Siemensstadt). Chiar dacă a fost creat rapid spațiu locativ, anonimatul unor astfel de clădiri a creat noi probleme sociale. Cu toate acestea, ele nu s-au aflat în centrul atenţiei maestrului.

În 1925, școala a trebuit să se mute de la Weimar la Dessau pe fondul neînţelegerilor cu noul guvern conservator din Turingia. Gropius a proiectat o clădire pentru noul sediu, care a fost dată în folosinţă în 1926. Îndeosebi atelierele cu fațadă din geam au s-au transformat rapid într-un simbol al modernității.

De asemenea, la Dessau au apărut patru așa-numite Meisterhäuser, adică spații de locuit și de lucru pentru cadre didactice și o zonă de locuit formată din 60 de case.

Cinci ani mai târziu, arhitectul Mies van der Rohe a preluat conducerea Bauhaus, dar la scurt timp după aceea, în 1932, școala a fost închisă de regimul național-socialist.

Chiar dacă naziștii optaseră pentru funcționalitate în clădirile industriale, mișcarea Bauhaus li s-a părut suspectă, fiind în cele din urmă condamnată drept "evreiască" și "bolșevică".

Școala s-a mutat la Berlin și a fost dizolvată în 1933. Mulți profesori au plecat în străinătate. În pofida interzicerii, Bauhaus a devenit unul dintre cele mai importante curente ale arhitecturii moderne, dar mai ales al stilului cunoscut sub numele de stil internaţional. 

Învățăturile lui Bauhaus și lucrările elevilor săi sunt actuale şi în zilele noastre. Cinci din cele șapte Meisterhäuser care au gădzuit profesorii din Dessau sunt încă în picioare. În Bauhaus Weimar funcţionează acum o universitate, iar arhiva Bauhaus din Berlin prezintă istoria școlii.