Germania, terorismul, panica

Declaraţiile preşedintelui o susţin pe Angela Merkel şi tind să dezavueze scenariile catastrofice vehiculate pe marginea crizei refugiaţilor şi a terorismului abătut mai nou şi asupra Republicii Federale.

Deşi aplaudate la scenă deschisă de stânga politic corectă, în măsura în care, de pildă, resping ideea unei interdicţii a purtatului de burqă şi niqab, afirmaţiile prezidenţiale merită luare aminte.

Între altele, fiindcă Germania e o ţară cheie, din punct de vedere politic şi economic, în Uniunea Europeană, în NATO şi în raporturile transatlantice, precum şi în relaţiile dintre europeni şi Rusia.

Apoi, fiind rostite de un demnitar care-şi refuză un al doilea mandat, deşi e aproape unanim apreciat în ţara sa, prin tradiţie ascultătoare, aserţiunile lui Gauck se bucură de o pondere mai rară într-un peisaj politic altminteri profund marcat şi mutilat de suspiciuni şi neîncredere generală.

În esenţă, preşedintele nu crede că Germania „e o corabie care se scufundă”, după cum s-a exprimat el textual. Ţara ar fi stabilă, deşi „o zdruncină din când în când pale puternice de vânt”, a precizat el în termenii aceleiaşi metafore.

Concomitent, fostul pastor protestant e de părere că ar trebui umblat prudent la sporirea măsurilor de securitate. Căci amplificarea lor îngrădeşte libertatea şi drepturile omului, iar Germania a făcut bine în trecut să încerce să echilibreze raportul dintre unele şi altele.

În ideea că reglementările adoptate trebuie să ţină cont de ameninţări concrete şi de eficienţa reală a acţiunilor menite să le contracareze, Gauck a validat propunerile de înăsprire a demersurilor şi legislaţiei antiteroriste, formulate de ministrul federal de Interne, Thomas de Maiziere. În context, Gauck i-a susţinut şi punctul de vedere, criticat de dreapta creştin-democrată şi elogiat de întreaga stângă, potrivit căruia nu s-ar impune nici interdicţia vălului acoperindu-le integral pe unele femei musulmane şi nici anularea dreptului la dubla cetăţenie.

Criticii acestor propuneri susţin că ele n-ar oferi vreun beneficiu luptei antiteroriste, limitând în schimb, în mod nejustificat, drepturile civice.

În mod lăudabil, preşedintele a criticat fără echivoc Turcia lui Erdogan, declarându-se „consternat de disproporţia măsurilor” adoptate de regimul de la Ankara în urma eşuatei tentative de lovitură de stat declanşate acum câteva săptămâni.

Admiţând, din nou cu totul salutar, că vestul n-ar trebui să se lase şantajat ori redus la tăcere în privinţa valorilor sale de libertate şi democraţie când tratează cu tiranii, preşedintele susţine că Germania şi Europa ar trebui să respecte acordul cu privire la refugiaţi încheiat cu Ankara. Gauck pledează, totodată, pentru o „abordare diferenţiată” a Turciei lui Erdogan. Care, sub actualul ei regim, ar fi înregistrat o serie de „puternice succese”. Motiv pentru care Erdogan ar fi susţinut de mulţi turci emigraţi în Germania.

Ar fi bine să fie aşa. Ar fi bine ca succesele democratice să-i anime pe turcii din Germania şi mai puţin entuziasmul pentru islamismul sunit pur şi dur afişat de noul sultan. Ce nu pare să înţeleagă ori să vrea să admită preşedintele Germaniei este adevărul crunt, că Turcia, deşi stat al NATO, s-a îmbarcat, sub actualul ei căpitan, pe o ambarcaţiune fantomă care o poartă cu toate pânzele sus către un totalitarism de tip asiatic şi ruso-chinez.

Unul funciarmente antioccidental şi antidemocratic, care, departe de a fi doar „autoritar”, „despotic” şi „dictatorial”, tinde, în fapt, să vrea să controleze nu doar declaraţiile publice şi viaţa, ci şi conţinutul capetelor supuşilor săi.

Formulate calm şi la obiect, declaraţiile lui Gauck sunt în mod voluntar rezervate. Preşedintele a recunoscut că oficialităţile germane întâmpină greutăţi în a face faţă unei situaţii extrem de complexe, dar şi-a măsurat aprecierile astfel încât să contracareze sentimentul de panică pe care extremiştii ar vrea să-l inducă şi să-l răspândească întru destructurarea democraţiilor şi alianţelor europene şi occidentale.

Totuşi, aserţiunile sale sunt insuficiente spre a-i putea linişti pe germani şi pe europeni. Între altele pentru că un număr critic din cetăţenii Germaniei au început să se arate angoasaţi ori chiar îngroziţi de o prezumtivă depeizare. Ca şi de apariţia în vest a unor societăţi paralele, simbolizate de purtătoarele de burqă, societăţi numai bune de a fertiliza riscul dezangajării, însingurării şi dezintegrării şi, prin urmare, pericolul islamisto-terorist.

După cum întemeiat constată Frankfurter Allgemeine Zeitung, „mulţi nu se tem atât de violenţă teroristă, cât de imigraţia prea masivă şi rapidă a unor oameni aparţinând unei culturi diferite”.

Or, nu mi se pare foarte important dacă pericolul perceput e fals sau real. Important e că le furnizează muniţie extremiştilor. A combate acest sentiment tot mai intens, acaparând, dimpreună cu mefienţa, insecuritatea şi însingurarea, segmente tot mai largi ale populaţiei, spre a pregăti terenul unor răsturnări politice funeste, antidemocratice - iată pariul decisiv, pierdut până acum de elitele politice occidentale.