Grațierea, a doua șansă

Legea grațierii care a suscitat atâtea proteste și comentarii a trecut de Senat prin aprobare tacită. Asta înseamnă că tot ce s-a discutat, votat și revotat în Comisia juridică, amendamentele senatorilor Șerban Nicolae sau Traian Băsescu au rămas fără urmări. Este adevărat că se revenise oricum asupra acestor amendamente, dar adoptarea tacită echivalează practic cu anularea întregii dezbateri.

Cu toate acestea dacă peste câțiva ani cineva va face o trimitere la legea grațierii sau la proiectul ei, căci nu putem ști dacă va fi în cele din urmă adoptată, lumea își va aminti mai ales de amendamentele lui Traian Băsescu. Asta este ironia: se va reține nu ceea ce a fost adoptat, ci ceea ce a fost respins. Se va reține scandalul și nu conduita rezonabilă. Și nu întâmplător, căci scandalul conține întotdeauna o problemă.

Am înțeles în orice caz mai bine cum a funcționat statul în anii din urmă, căci fostul președinte a dat de înțeles că ar avea procese de conștiință legate de modul în care se desfășura finanțarea partidelor. Am aflat - știam desigur, dar o confirmare la acest nivel este mereu clarificatoare – că partidele se finanțau pe scară largă prin mijloace ilegale, de care au profitat inevitabil și deputații și senatorii care nu cunoșteau detaliile acestor operațiuni. Se înțelege că Traian Băsescu făcea apel la prezumtivele sentimente de culpabilitate ale celor de față, căutând să-i antreneze într-o operațiune de ”salvare” a celor ”sacrificați”, dar acest lucru e secundar. În fine, am întrezărit și alte lucruri legate de modul intim de funcționare a puterii și care a devenit foarte stânjenitor pentru cei care nu s-au delimitat la timp.

Trecerea legii prin adoptare tacită - așa cum se întâmplă, de regulă, cu proiectele insignifiante - este de fapt expresia unui impas politic. Nu ne îndoim că ”abandonarea” ei a fost intenționată, căci forma la care se ajunsese nu convenea nimănui și, în plus, toate argumentele fuseseră epuizate. Nu este exclus ca majoritatea să dorească în cele din urmă abandonarea completă a acestei legi care nu i-a adus decât grave prejudicii politice.

Există totuși și un avantaj în această situație. Adoptarea tacită permite practic reluarea dezbaterii pornind direct de la textul inițial al Ministerului Justiției. Dezbaterea politică s-ar dezbăra de petele și erorile de la Senat și ar putea reîncepe de la zero, ”pe curat”, oferind textului și inițiativei politice respectabilitatea care i-a lipsit încă de la început. Nu este exclus ca legea să se împotmolească din nou în tot felul de considerații nebuloase, dar ar fi păcat să risipească și a doua șansă.