Grecia după alegerile parlamentare

Incendiile forestiere de proporţii care au mistuit regiuni întregi ale Greciei au ocolit partidul de guvernământ la alegerile anticipate din 16 septembrie. În ciuda unor mici pierderi procentuale, conservatorii se bucură de majoritatea parlamentară, fapt ce-i permite primului ministru, Costas Karamanlis, să-şi continue programul de reforme.

La jumătatea lunii august el a cerut un nou mandat, şi l-a primit, în ciuda infernului de flăcări care părea a-i confirma porecla de „ghinionist”. Alegătorii care l-au adus la putere în 2004, după 20 de ani de guvernare socialistă i-au acordat şi de data aceasta încrederea lor.

Cu alte cuvinte, în Grecia e totul ca înainte? Aparent da, numai că 30% dintre persoanele cu drept de vot au decis să nu se obosească pe drumul către secţiile de votare. O participare la vot mai scăzută de atât nici că a văzut Grecia de la al doilea război mondial încoace. Iar această situaţie este fără îndoială o urmare a managementului defectuos al crizei incendiilor. Multă lume a fost dezamăgită şi şocată de statul total nepregătit în faţa acestei catastrofe, de faptul că mult adulata capacitate de improvizaţie a naţiunii nu a fost suficientă atunci când se îngroaşă gluma. Aşa că mulţi au rămas acasă pentru că nu întrezăreau niciun politician care să fie în stare să integreze Grecia într-o realitate europeană ordonată.

Socialiştii din opoziţie, sub bagheta fiului legendarului Andreas Papandreou, nu au reuşit să strângă un capital politic solid din tragedia lunii august. Era evident că nu oferă nicio alternativă pe spectrul politic sau administrativ. Ba mai mult, au mai şi pierdut 2% faţă de ultimele alegeri, ocazie neratată de rivalii din interiorul partidului, care au luat poziţie critică faţă de liderul lor încă din noaptea alegerilor. Tronul lui Giorgios Papandreou începe să se clatine, şi este posibil ca alegătorii să fi pornit mecanismele de reformă internă în Partidul Socialist.

Adevăraţii câştigători ai alegerilor sunt partidele mici, trei dintre ele reuşind să treacă pragul de 3% pentru a accede în legislativ: partidul comunist KKE, Alianţa Stângii şi, pentru prima dată, Partidul Naţionalist LAOS. Nu că s-ar simţi o derapare de dreapta în politica grecească, dar tonul xenofob se va face totuşi simţit în sălile de şedinţă. Câştigurile partidelor mici indică şi o plictiseală a alegătorilor la auzul retoricii învechite a partidelor tradiţionale, a căror politică este foarte asemănătoare în linii mari. Diferenţele sunt date numai de nuanţe. Dar granzii politici greceşti se combat reciproc de parcă ar avea concepţii fundamental diferite despre lume şi viaţă.

Prioritatea noului vechiului guvern va fi reconstrucţia zonelor calamitate şi regenerarea naturii în Peloponnes. Iar o asemenea acţiune nu are nevoie numai de finanţe enorme ci şi de o planificare riguroasă. Aceasta va fi unitatea de măsură a cabinetului de la Atena. Echipa Karamanlis se poate lăuda totuşi cu unele succese: deficitul bugetar a fost redus, creşterea economică este de 4%, şomajul a scăzut. Dar cele mai mari provocări vor fi: combaterea corupţiei, reforma sistemului public de pensii şi a învăţământului superior. Drumul către viitorul mai bun nu va fi deloc uşor...