Grecia fără guvern: Cine e de vină?

În realitate, nu doar puternicele dispute de pe scena politică fac imposibilă colaborarea, ci şi lipsa unei tradiţii în construirea de coaliţii.

După dezamăgitoarele rezultate obţinute de cele două mari partide populare la alegerile de duminică, negocierile pentru formarea unei coaliţii continuă. Rezultatele sunt însă modeste. Conservatorul Antonis Samaras, şef al celei mai puternice grupări parlamentare, însărcinat cu formarea cabinetului, a renunţat după numai cinci ore şi jumătate de discuţii. Preşedintele Partidului Stângii, care şi-a asigurat o surprinzătoare poziţie secundă la scrutin, Alexis Tsipras, pune condiţii inacceptabile pentru potenţialii parteneri de guvernare. Nici şeful socialiştilor, Evangelos Venizelos, nu este creditat cu mai multe şanse în finalizarea unei echipe guvernamentale. 

Asistăm la tactici politice, susţine comentatorul Alexis Papachelas pentru postul de televiziune Skai. Cei trei principali actori politici nu îşi doresc altceva decât forţarea unui nou scrutin, peste câteva săptămâni, pentru a-şi îmbunătăţi rezultatele şi pentru a reconfigura harta politică, afirmă cunoscutul jurnalist elen.

"Este un joc tactic. În acest moment, nici unul din cele trei partide nu vrea să îşi asume responsabilitatea organizării de noi alegeri, pentru că electoratul nu şi le doreşte“, spune Papachelas. Din acest motiv, fiecare încearcă să îi acuze pe ceilalţi de impasul actual.

Fără tradiţia coaliţiilor

În ultimii 140 de ani, nu au existat decât şapte formule viabile de coaliţie guvernamentală pe scena politică elenă. Cultura compromisului este aproape necunoscută, dacă nu chiar suspectă. Politica este înţeleasă ca joc în care există doar învingători şi învinşi. Dar fixaţia asupra unei guvernări monopartidice are rădăcini şi mai adânci, consideră Nikos Karavitis, profesor de finanţe la Universitatea Panteion din Atena.

"În trecut s-au format grupuri clientelare care au exercitat presiuni asupra politicienilor", atrage atenţia Karavitis într-un interviu televizat. Înainte de toate se impune distanţarea clasei politice de aceste grupuri de interese. Numai aşa s-ar putea dedica reformelor necesare, care par simple în teorie, dar sunt foarte complicate în practică, mai detaliază economistul elen.

Karavitis este de părere că economia de tip clientelar amână şi uneori chiar împiedică acţiunile reformatorilor greci de modernizare a statului. Un exemplu ar fi mai mult decât necesarele reforme financiare, decise deja şi sprijinite de creditorii internaţionali, care eşuează în urma constângerilor politice.

Jocuri tactice pe marginea prăpastiei

"Cel târziu în iunie, guvernul elen trebuie să prezinte o nouă lege a impozitelor, care să simplifice actualele reguli şi să combată efectiv evaziunea fiscală" mai susţine profesorul universitar. Forţele politice aflate în pline negocieri pentru formarea unei coaliţii ar trebui să renunţe la retorica de partid şi să aibă curajul de a astupa găurile prin care se scurg banii publici. "Ceea ce nu fac din teama de a-şi pierde clientela", reclamă Karavitis.  

Fostul ministrul socialist al sănătăţii, Dimitris Kremastinos, sau conservatorul Kostis Hatzidakis, care pledează de mulţi ani în favoarea unei colaborări pe timp de criză, nu se bucură de înţelegere nici măcar în rândul propriilor partide. După usturătoarea înfrângere de duminică (6 mai), şefii partidelor populare au schimbat macazul şi se declară acum în favoarea unui guvern de uniune naţională. Declaraţiile survin în contextul în care, cu puţine ore înainte de a se prezenta la vot, anunţau că o asemenea variantă este exclusă din start. Dar jocurile de tactică vor mai continua, după cum crede ziaristul Alexis Papachelas.   

"Cu siguranţă vom asista la împuternicirea reprezentantului stângii Tsipras de câtre şeful socialiştilor, ex-ministru al finanţelor, Venizelos, ca negociator în problema pachetului de salvare", spune Papachelas. În spatele deciziei se află o nouă mişcare tactică. Venizelos însuşi a participat la numeroase negocieri cu şeful finanţelor germane Wolfgang Schäuble şi cu reprezentanţii FMI şi ştie cum e să fii ameninţat că ţi se opreşte orice susţinere finaciară. O experienţă pe care i-o doreşte şi adversarului săi politic Tsipras.