1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Grevă la Deutsche Bahn

Laurenţiu Diaconu-Colintineanu5 octombrie 2007

Sindicatul GDL a declanşat vineri conflictul de muncă, menţinându-şi revendicările de 30% în plus la salariile mecanicilor de locomotivă. Ce s-a întâmplat şi care sunt efectele grevei la nivel naţional în Germania?

https://p.dw.com/p/Bn03
Imagine: AP

Sindicatul mecanicilor de locomotivă, GDL, are permisiunea de a declanşa conflictul de muncă numai în transportul regional şi local. Pasagerii şi navetiştii sunt confruntaţi astăzi în toată Germania cu întârzieri şi modificări ale orarului feroviar. Tribunalul din Chemnitz a decis la orele dimineţii legalitatea grevei, dar a interzis în acelaşi timp stoparea lucrului în transportul de mare distanţă şi în cel marfar. Purtătorul de cuvânt al Deutsche Bahn, Gunnar Meyer, a declarat că schimbarea planului de transport la mai multe mii de trnuri într-un termen atât de scurt ar fi fost imposibilă, de aceea operatorul este de acord cu decizia Tribunalului.

Pasagerii sunt afectaţi însă în măsuri diferite de greva mecanicilor. Informaţii provenite de la Asociaţia pasagerilor feroviari arată că planul de urgenţă elaborat de Deutsche Bahn funcţionează cât de cât la nivel naţional. În unele gări însă, toate trenurile au fost anulate, a precizat un purtător de cuvânt. Cele mai mari probleme sunt întâmpinate la călătorii care trebuie să schimbe de pe liniile rapide în transportul regional. Deutsche Bahn a precizat că transportul se derulează stabil cu puţine excepţii.

Mai există însă şi problema costurilor generate de conflictul de muncă declanşat în această dimineaţă la orele locale 8:00. Deutsche Bahn estimează că va înregistra pierderi de peste 1 milion EUR zilnic la transportul de persoane, a precizat purtătorul de cuvânt Achim Stauss postului de televiziune N24. El a adăugat că temerea cea mai mare este aceea, că pasagerii îşi vor pierde încrederea în companie.

La Frankfurt pe Main a fost înregistrat şi un prim incident: Deutsche Bahn a interzis o demonstraţie a mecanicilor de locomotivă în incinta gării, relatează agenţia AP. Manifestanţii grevişti ar fi exercitat presiune asupra colegilor care nu erau în grevă, şi ar fi împiedicat angajaţii de la punctele de informaţii să-şi desfăşoare activitatea. Ameninţaţi cu intervenţia poliţiei, demonstranţii în frunte cu şeful sindicatului GDL, Manfred Schell, au părăsit de bună voie incinta gării din Frankfurt.

În contextul diferendelor persistente în negocierile tarifare dintre GDL şi Deutsche Bahn, şeful sindicatului ver.di, Frank Bsirske, a avertizat asupra riscului dezbinării sindicatelor germane. Dacă tot mai multe grupări renunţă la solidaritate în dorinţa de a maximiza profitul propriu, vom asista la un colaps al sistemului sindical, a declarat acesta la congresul naţional ver.di, care se desfăşoară la Leipzig.