1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Grevă la Lufthansa

Maria Pascu3 iunie 2008

Asociaţia piloţilor germani, Cockpit a demarat astăzi o grevă de avertisment la compania aeriană Lufthansa, sectorul CityLine

https://p.dw.com/p/EBry
Greva personalului a afectat toate destinaţiile CityLine, a anunţat Cockpit
Greva personalului a afectat toate destinaţiile CityLine, a anunţat CockpitImagine: picture-alliance/dpa

Protestele se desfăşoară pe fundalul negocierilor personalului de zbor cu conducerea companiei privitor la majorarea salariilor.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Lufthansa, în prezent au fost oprite peste 28 de zboruri ale CityLine, aproximativ 1.200 de pasageri fiind obligaţi să schimbe rutele de zbor. Cele mai afectate au fost aeroporturile din Düsseldorf, München şi Stuttgart.

Angajaţii CityLine au mai protestat în luna mai pentru a forţa patronatul să înainteze o ofertă salarială acceptabilă, greva din 21 mai afectând şi zboruri ale companiilor Eurowings şi Germanwings.

Asociaţia piloţilor ia în prezent în considerare o grevă pe termen nelimitat, dacă negocierile nu vor duce la nici un rezultat. Lufthansa a criticat acţiunile de protest ale Cockpit, purtătorul de cuvânt al companiei aeriene precizând că grevele nu duc la o soluţionare a conflictelor dintre patronat şi cei 1.500 de angajaţi ai CityLine.