Guvernarea PAS și criticii săi

Dacă primele sunt respinse cu ușurință, ideile aliaților potențiali par a fi ignorate.

Este una din sursele de nemulțumire și nervozitate pe care le resimt susținătorii PAS și ai președintei Maia Sandu. Nu membrii de partid – libertatea lor de exprimare, oricât de pro-europeană e formațiunea condusă de Igor Grosu, e determinată de prevederile statutare –, vorbesc de suporterii cauzei naționale pe care o gestionează actuala putere prin votul ce i-a fost acordat în alegeri.

Rezerva PAS față de sugestiile potențialilor aliați

Aici, cred, e eroarea fundamentală a guvernării: că își pleacă urechea eventual doar la sugestiile celor care se declară „fani” ai PAS sau ai Maiei Sandu și-i ține la distanță pe criticii mai abrazivi, mai sobri, pentru care entuziasmul pro-european al actualei puteri nu poate scuza accidente de parcurs. Sigur că mai este și competiția politică, unde „jucătorii” antrenați mai îngroașă culorile, exagerează cu căutatul nodului în papură, pentru că vor să-și facă loc pe eșichierul politic de dreapta, dominat momentan de PAS.

Suspiciunea de partizanat sau banala invidie și râcă, din păcate, îngroapă multe pledoarii utile ale oponenților pro-europeni ai PAS. E trist că se întâmplă asta.

Pe de altă parte, când vorbim despre calitatea criticilor se cuvine să discernem între crizele generate de războiul din Ucraina – cu întregul lor cortegiu de scumpiri și privațiuni, de care actuala guvernare nu este vinovată –, și greșelile sale neforțate, cauzate de lipsa de competență sau de nehotărâre. Și nu e întotdeauna simplu să faci deosebirea.

Criticile lui Dumitru Mînzărari

Dumitru Mânzărari, expert asociat al Direcției de Cercetare pentru Europa de Est și Eurasia a Institutului German de Afaceri Internaționale și Securitate, a adus recent critici, pe rețelele de socializare, președintei Maia Sandu și guvernării de la Chișinău. Citez un pasaj:

„Unele din provocările cu care Moldova se confruntă astăzi sunt generate de politica timidă (față de Rusia) a Maiei Sandu şi PAS-ului, asupra căruia Sandu treptat pierde conducerea. Național, a fost înceată (Maia Sandu – n.n.) în a curma schemele vechi, care au capturat instituțiile de stat, astfel permițând proxy-urilor pro-ruse să se mobilizeze și să lovească din nou. Aceasta a oferit Rusiei mecanisme adiționale de presiune asupra politicii interne a R. Moldova, creând obstacole în dezvoltarea economică și politică a țării. Internațional, a arătat timiditate față de Rusia, atrăgând mai multe atacuri indirecte asupra securității naționale; dar și refuzând să folosească potențialul de ajutor occidental în domeniile de securitate și apărare, facilitat de agresiunea rusă”.

Nu știu dacă Maia Sandu chiar pierde controlul („conducerea”) asupra PAS. Atâta timp cât guvernarea are rezultate, e bine că acestea sunt asociate cu Maia Sandu, întrucât ea rămâne garantul moral și politic al cursului pro-occidental. Imaginea președintei trebuie protejată în perspectiva celui de-al doilea mandat.

Însă dacă războiul se va prelungi și se vor croniciza și crizele adiacente, există pericolul ca la viitoarele alegeri să vină la putere o coaliție pro-rusă. Guvernarea PAS are la dispoziție mai puțin de trei ani pentru a reuși ceva. Este deja contracronometru.

Ezitările Angelei Merkel versus timiditatea Maiei Sandu

Dumitru Mînzărari critică, probabil pe bună dreptate, PAS-ul și pe Maia Sandu pentru timiditate în relațiile cu Rusia. E sigur că actuala putere (sau orice alt partid aflat în situația PAS) nu era pregătită să guverneze pe timp de război, cu atâtea crize pe cap, și nici nu-și imagina rezistența față de reformă, sabotajul manifestat de structurile oligarhizate ale statului.

Domnul Mânzărari compară timiditatea Maiei Sandu cu ezitările Angelei Merkel față de Rusia, însă disproporția e imensă. Erorile Germaniei în relația cu Rusia sunt altceva decât vulnerabilitățile unui mic stat post-sovietic, cu o identitate în cumpănă, cu trupe rusești pe teritoriul său; stat lipsit de resurse energetice și de instituții puternice, cu o economie slabă și cu o armată... „bună pe timp de pace”.

În același timp, Dumitru Mânzărari nu recomandă măsuri concrete, punctuale, pe care guvernarea le-ar putea adopta, de pildă, în combaterea diversiunilor de tip „proxi”, rusești: ar fi trebuit să opereze mai multe arestări? Sau cum să folosească disponibilitatea Occidentului de a furniza asistență Moldovei în materie de apărare? Să facă achiziții de Himars-uri, instalații de apărare antiaeriană, javelin-uri, puști-mitralieră, blindate, elicoptere de luptă etc., pe care Ucraina le primește gratuit și le-ar putea obține și Republica Moldova? Să denunțe statutul de neutralitate, să facă cerere de aderare la NATO?...

În condițiile în care guvernarea PAS rămâne profund conspirată și preferă stilul esopic când e întrebată despre securitatea națională, suntem într-un joc de-a baba oarba. Puterea tace, alimentând acuzațiile că e secretoasă, netransparentă (poate totuși face ceva și noi nu știm?). Analiștii de valoarea lui Dumitru Mînzărari aduc critici de ordin general sau aluziv, uneori de-a dreptul sibilinic, gen „știți voi ce vreau să spun!”. Dar nu știm și în final nu se schimbă nimic, pierdem cu toții.

Dacă există un grav deficit de expertiză și o lipsă de hotărâre la nivelul decidenților politici de la Chișinău, inclusiv în materie de securitate – da, aceasta este și senzația noastră! –, de ce nu s-ar angaja unii dintre acești experți, măcar pentru o perioadă, să consilieze guvernarea, pentru a evita, de bună seamă, situația Angelei Merkel, care se scuză azi că nu a putut face mai mult?