Guvernul faţă în faţă cu raportul pe ţară

Concluziile politice pozitive ale acestui Raport au tins să aşeze pe moment în umbră observaţiile critice extrem de acute şi care se referă la aspecte esenţiale ale funcţionării instituţiilor democratice. Este vorba în primul rînd de funcţionarea aparatului de Justiţie. De fapt România nici nu a încheiat acest capitol referitor la Justiţie şi Afaceri interne şi au fost exprimate chiar îndoieli că el ar putea fi încheiat în acest an. Raportul Comisiei Europene remarca totuşi că s-au făcut progrese mari prin faptul ca au fost adopate trei legi esenţiale pentru reforma Justiţiei, care nu au fost puse complet în aplicare. Miza reformei este ca Justiţia să dobîndească o deplină independenţă faţă de factorul politic, ceea ce în prezent este încă un lucru incert. Raportul arată că, deşi Guvernul şi-a însuşit declarativ principiile reformei, totuşi în fruntea Înaltei Curţi de Justiţie şi de Casaţie a fost numit un om fără nici o experienţă în magistratură, dar care a activat în calitate de consilier politic. Cu alte cuvinte Raportul spune că în România politicul continuă să încorseteze aparatul judiciar. Raportul mai dă un exemplu foarte uşor de inteles pentru toata lumea , arătînd că ministrul de Justiţie continuă, iarăşi în pofida declaraţiilor de bune intenţii să participe la şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii.

Raportul expune însă o mulţime de alte deficienţe care ţin de o categorie de fapte diferite. Se arată bunăoară că actul de justiţie suferă grav din cauza volumului mare de muncă al judecătorilor, a unui acces limitat la jurisprudenţă, din cauza lipsei de informaţii privind noile prevederi legislative sau a slabei pregătiri profesionale a magistraţilor.

Raportul se referă de asemenea la un subiect nevralgic şi anume corupţia, remarcînd că în ciuda unei legislaţii destul de dezvoltate în domeniu, Parchetul National Anticorupţie nu este independent din punct de vedere politic, fapt care îl face ineficace cînd e vorba de corupţia la nivel înalt. Aceste observaţii pierdute printre alte zeci de pagini ale Raportului îşi pot diminua impactul. Ele sînt însă de o extremă gravitate pentru că arată că din punctul de vedere al Comisiei Europene, desi a dat aviz favorabil României pentru a încheia negocierile de aderare, situaţia acestei ţări este îngrijorătoare.

Raportul, face remarci şi privitoare la libertatea presei, remarcînd că multe trusturi media au datorii faţă de stat, fapt care le limitează libertatea de exprimare.

Se poate vedea din toate acestea că Guvernul, dacă doreşte să remedieze neajunsurile, va trebui de fapt să adopte o nouă atitudine politică. Guvernul are nevoie indiscutabil de timp şi de resurse ca să poată pune în aplicare reformele complexe cerute de UE, dar mai cu seamă are nevoie de o gîndire politică nouă.