Helmut Schmidt şi Willy Brandt. Doi cancelari, două lumi

Este neapărat necesar ca un politician să fie pasionat de munca sa pentru a face treabă bună? "Chiar deloc", a răspuns, recent, Helmut Schmidt, unui reporter. "Nu de pasiune este nevoie, ci de răbdare şi tutun".

Fapt este că Helmut Schmidt, cancelar federal în perioada 1974-1982, nu lăsat vreo clipă impresia unui politician pasionat de funcţia sa. Din acest punct de vedere, Schmidt a fost opusul predecesorului său, Willy Brandt. În timp ce Helmut Schmidt a fost respectat şi apreciat, Willy Brandt a fost, nu de puţine ori, catalogat drept "exilant", "outsider" sau "prieten al comuniştilor". Însă, cu siguranţă, Brandt a fost un cancelar iubit de oameni.

Încă înainte de a deveni primul cancelar social-democrat al Germaniei, în 1969, mulţi oameni vedeau în Willy Brandt un "Kennedy german": tânăr, inteligent, extrem de îndrăzneţ.

Emigrantul şi soldatul

Pe cât de diferiţi au fost cei doi cancelari social-democraţi, pe atât de complicate au fost şi relaţiile dintre ei. Deloc rar, Schmidt şi Brandt au fost adversari politici, mai ales când venea vorba de conţinutul programului politic al SPD. Schmidt l-a criticat pe Willy Brandt în repetate rânduri, acuzându-l că nu are tăria necesară pentru a conduce.

S-au duşmănit însă cei doi politicieni? Jurnalistul Gunter Hofmann, autorul unei cărţi ale cărei personaje principale sunt Schmidt şi Brandt, respinge o asemenea teorie. Dimpotrivă, potrivit lui Hofmann, Helmut Schmidt ar fi făcut eforturi să se apropie de Willy Brandt, mărturie fiind scrisorile pe care cei doi şi le-au trimis de-a lungul mai multor decenii.

Pe cei doi foşti cancelari îi separă o diferenţă de vârstă de numai 5 ani. Infimă, ar spune unii. Totuşi, viaţa unuia nu seamănă deloc cu a celuilalt, lipsa similitudinilor accentuând şi mai mult discrepanţele umane şi politice dintre ei. Willy Brandt, mai în vârstă, s-a opus de la bun început nazismului, iar în timpul regimului hitlerist a trăit în exil, departe de ţară, în Norvegia.

De cealaltă parte, Helmut Schmidt făcuse parte din Wehrmacht în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, luptând, ca ofiţer, inclusiv pe frontul de est. Sub nazişti Schmidt fusese, spre deosebire de Brandt, ceea ce s-a numit un "Mitläufer", un simpatizant, un complice, un om care s-a potrivit vremurilor.

Ca politician, Schmidt rămâne în amintirea tututor ca un om dotat cu o disciplină de fier, neobosit şi gata să ia rapid şi fără ezitare decizii importante. De cealaltă parte, Brandt era considerat un tip moale, indulgent, deseori spontan, dar şi lipsit de curaj.

Vizionarul, indecisul?

Puternicul Schmidt, ezitantul Brandt? În opinia lui Hofmann, astfel de etichetări nu sunt altceva decât clişee sedimentate în mentalul colectiv de-a lungul anilor. "Brandt dădea deseori dovadă de un realpolitik pronunţat, la fel cum şi Helmut Schmidt avea, nu de puţine ori, masive ezitări pe care însă reuşea să le ascundă foarte bine".

Nu este mai puţin adevărat că o bună parte din deciziile controversate luate de Willy Brandt au fost mai uşor trecute cu vederea, nu doar de germanii de rând, ci şi de către colegii de partid social-democraţi. "Mulţi l-au considerat pe Brandt a fi un politician mai mare decât era în realitate. El reprezenta însă o suprafaţă de proiecţie ideală pentru năzuinţe importante. Or, Helmut Schmidt n-a reuşit să fie niciodată o astfel de "platformă", a mai spus publicistul Gunter Hofmann.