Homo rapiens şi homo donans

40 de miliardari americani s-au decis să doneze obştii jumătate din averile lor, ca şi cum şi-ar fi propus să contrazică tezele pesimistului şi mizantropului filozof britanic John Gray. În relativ recenta sa carte, Gray descrie cu vehemenţă polemică moartea umanismului şi triumful unei specii străvechi, stigmatizate de morală şi religie, stăpînită de păcatul lăcomiei, lipsită de scrupule, cunoscută sub denumirea de homo rapiens.

Neaşteptatul acces de filantropie a stîrnit într-un prim moment cvasi unanime reacţii admirative, suscitînd imediat după aceea şi unele suspiciuni, nedumeriri, ba chiar şi cîteva opinii critice. Fiindcă, deşi bogăţia obligă, atunci cînd 1% din populaţia Americii deţine 37,1% din întreaga avuţie naţională iar 80% abia 12,3 %, ceva este putred în sistem, chiar dacă statisticile nu sunt totdeauna credibile.

Se recomandă tot din vechime, pe bună dreptate, a nu se căuta calul de dar la dinţi. Dar cînd din nou statisticile indică, oricît de prudent se cuvin ele interpretate, că pînă şi în echilibratele democraţii occidentale, bogaţii devin tot mai bogaţi iar săracii tot mai săraci, că pătura de mijloc, considerată un garant al stabilităţii sociale, se subţiază văzînd cu ochii, filantrocapitalismul, produs al noii ordini economice mondiale, devine suspect.

Altruismul sau mustrările de conştiinţă, nevoia de a face bine sau intenţia de a salva din ghearele fiscului parte din sumele donate obştii, convingerea că mîna privată administrează mai bine averile decît statul sau dorinţa de a fixa personal, autarhic, destinaţia averii puse la dispoziţia colectivităţii - care dintre toate acestea ar putea fi cauza primă a bruştei generozităţi ce i-a cuprins pe miliardarii americani, determinîndu-i să desfacă atît de larg băierile pungii?

Proliferează ameţitor, cum era de aşteptat, speculaţiile în jurul motivelor reale ale uluitoarei mărinimii, amintind pe alocuri de antice şi biblice modele dar frizînd nu mai puţin şi ambiţii plutocratice, în măsura în care donatorii deţin pe mai departe puterea asupra folosinţei exacte, întru binele public dar şi al propriului lor renume, a banilor la care s-au încumetat să renunţe.

Pomenită este, în contextul dat, şi o pildă din Noul Testament, în care Dumnezeu laudă credincioşii care înmulţesc banii şi-i mustră pe cei care-i pun doar la păstrare.

Exemplul miliardarilor americani nu face încă şcoală în Europa - poate şi fiindcă pe bătrînul continent dăinuie încă acele mecanisme care amortizează inegalităţile înainte ca ele să ajungă în stadiul exploziv.

Dacă Bill Gates şi companionii săi au luat în calcul şi atenuarea riscului izbucnirii unor nelinişti sociale într-o Americă bîntuită de spaima „declasării” unor straturi largi ale populaţiei apte de muncă, atunci copleşitoarea lor filantropie ar putea avea şi un rol profilactic.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu