1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Bătaie în numele patriei

Roman Goncharenko / vd14 iunie 2016

După conflictele grave între suporterii ruşi şi englezi, UEFA a avertizat Marea Britanie şi Rusia că ar putea fi suspendate din competiţie. Rădăcinile unor astfel de violenţe sunt britanice.

https://p.dw.com/p/1J6QT
Imagine: Reuters/J. Pelissier

Mărturia unui presupus martor al bătăilor între suporterii ruşi şi britanici oferită siteului fanstyle.ru este anonimă. "Cu trei ore înainte de meci a avut loc o întâlnire într-un parc, eram 250-300 de persoane adunate acolo", spune anonimul, referindu-se la evenimentele petrecute sâmbătă la Marsilia. Persoana citată spune că "în parc erau mai multe categorii de ultraşi, atât cei ai echipei de fotbal Zenit din Sankt Petersburg, cât şi ai altor trei cluburi renumite din Moscova: Spartak, Lokomotiv şi Dinamo. Apoi, această grupare s-a deplasat către o zonă în care există mai multe baruri irlandeze şi mulţi britanici".

Ceea ce s-a întâmplat în acest loc înainte de meciul între Anglia şi Rusia a consternat întreaga lume. Suporterii ambelor echipe s-au bătut violent pe străzile Marsiliei, folosind sticle şi scaune. Martorul ocular rus scrie că la "lupta principală" din apropierea portului au participat între 100 şi 150 de huligani. Această informaţie este confirmată şi de poliţia franceză. După meci, aflaţi încă pe stadion, unii ruşi au început să îi vâneze pur şi simplu pe englezi. UEFA a ameninţat ambele echipe că ar putea fi excluse din competiţie, dacă violenţele suporterilor se vor repeta. Ultraşii englezi s-au bătut atât între ei, cât şi cu mai mulţi francezi.

Tradiţie engleză, acţiune rusească

Ciocnirea între huligani n-a fost tranşată de niciuna dintre tabere, se arată în mărturia anonimă. În schimb, spune bărbatul, "au fost colecţionate mai multe trofee", respectiv drapele britanice. Într-o fotografie se poate observa un aparent suporter rus pe străzile din Marsilia, care ţine cu mândrie în mână un drapel britanic. Conform descrierii atribuite imaginii, ar fi vorba despre huligani din Moscova şi Sankt Petersburg.

Acasă, s-ar fi caftit unul pe altul, dar, în străinătate, huliganii ruși acţionează împreună. În timpul Euro 2012 din Polonia au avut loc revolte similare, atunci când fanii ruși și cei polonezi s-au bătut la Varșovia. Este o ironie a istoriei faptul că rușii i-au avut de această dată adversari tocmai pe englezi, deoarece acest tip de huliganism are rădăcini britanice.

O mișcare generală a suporterilor a apărut în Uniunea Sovietică în anii '70 și a înflorit după detensionarea conflictului est-vest. Mai ales suporterii fotbalului englez au fost consideraţi adevărate modele. A fost preluată însă şi subcultura huliganismului. În anii '90 au apărut grupuri de huligani ruși cu nume în engleză, precum "Red-Blue Warriors".

Lupte prin păduri

Inițial, mișcarea a fost concentrată în marile orașe, cum ar fi Moscova. Astăzi, există în jurul cluburilor una sau chiar mai multe grupări de huligani. Cifrele exacte nu sunt cunoscute. Se estimează că un grup este format din 20-50 de membri. Aceste grupări se întâlnesc în mod regulat pentru a se bate. Astfel de lupte au loc mai ales în suburbii sau într-o pădure. Un fost huligan rus, Dmitri Lekuch, a scris pe o pagină de socializare că "huliganii ruşi sunt mai bine organizaţi şi disciplinaţi".

Chiar și unii politicieni încearcă să folosească această stare de spirit. Britanicii trebuie să simtă "pumnul rusesc", a scris după revoltele din Marsilia politicianul de stânga, Eduard Limonov.

Igor Lebedev, membru al Comitetului executiv în cadrul Ligii de Fotbal din Rusia, a apreciat purtarea fanilor ruși. "Bine, băieți", a postat Lebedev pe Twitter, care dă vina pe poliţia franceză pentru violenţe. În vârstă de 43 de ani, Lebedev este vicepreședinte al parlamentului rus și fiul populistului de dreapta, Vladimir Jirinovski.

Cât de violentă a devenit scena fotbalistică din Rusia s-a văzut în decembrie 2010, chiar în inima Moscovei, unde peste cinci mii de tineri s-au adunat pentru a protesta împotriva uciderii unui suporter în timpul unor bătăi. La sfârșitul evenimentului, huliganii s-au bătut cu poliția și au agresat trecătorii care nu aveau trăsături slave. Acţiunea a fost organizată şi cu ajutorul unor grupări de extremă dreapta. La fel ca în Occident, şi în Rusia există suporteri neonazişti. Unii observatori consideră că huliganii ruşi sunt mai naţionalişti decât alte grupări similare din alte ţări, de pildă decât cele din Marea Britanie.