Idee salvatoare sau simplu paleativ?

Printre destule lucruri inutile, redundante sau cu două tăișuri, ministrul Educației a propus și un lucru bun: interzicerea telefoanelor mobile în timpul orelor. Chiar dacă nu peste tot, în multe școli din lume și cu deosebire în cele care au nivel ridicat de stimă de sine, telefoanele mobile sunt de multă vreme interzise. Undeva în  New York, bunăoară, cineva încropise chiar o mică afacere luând în chirie (cu un dolar) telefoanele elevilor chiar la poarta școlii, de unde elevii le recuperau la plecare. Ministrul Pop nu a îndrăznit să interzică intrarea telefoanelor pe poarta școlii - soluție radicală și singura cu adevărat sigură - propunând ca ele să fie păstrate într-un soi de rastel din clasă: ”Pe durata orelor de curs, telefoanele mobile se păstrează în locuri special amenajate din sala de clasă, setate astfel încât să nu deranjeze procesul educativ”.

Lăsînd deoparte ridicolul formulării, e o soluție greu de pus în practică, căci pretinde ca înaintea orelor profesorul să ”negocieze” cu elevii predarea telefoanelor. Ne putem imagina că elevii se vor opune măcar pentru că o pot face, dar mai ales pentru că telefonul a devenit parte din identitatea lor, o prelungire a corpului, separarea fiind resimțită ca o operație dureroasă. Dar, în treacăt fie spus, telefonul mobil e recunoscut ca purtător al identității și de către băncile care oferă servicii de e-banking și acesta e doar începutul.

Cu toate acestea, ideea e bună și ar trebui apărată cu toată energia, căci e de presupus că fără sprijin în cel mult câteva săptămâni interdicția va fi complet îngropată. Dar ca măsura să fie eficace, telefoanele ar trebui predate chiar la intrarea în școală. Și ne temem că nu prea are cine să pledeze pentru o soluție radicală, căci lucrurile au ajuns deja prea departe.

În primul rând, sunt destui profesori care, în orele de curs, își petrec ei înșiși timpul pe telefonul mobil. Scandalos? Desigur, dar faptul s-a banalizat. Unii ”se joacă” ei înșiși întreținând complicități cu elevii în legăturile cu ”nivelul” la care au ajuns. Dar mai grav e că destul alții sunt incapabili să întrețină atenția elevilor timp de 40 de minute, că le permit acestora să facă ce vor cu condiția să fie liniște, ca să nu mai vorbim de profesorii care nu fac nimic adoptând, pur și simplu, o postură imobilă, misterioasă prin lipsa ei de explicație aparentă. Și toate acestea se petrec la așa numitele ”licee bune” pentru care același ministru ceruse cândva privilegii în virtutea ”tradiției”.

În linii mari, elevii stau pe Facebook și Instagram sau citesc din cauză că școala a devenit un vid absolut, mai ales în clasele terminale ale liceului, profesorii fiind  în mare măsură direct răspunzători de această stare de lucruri. Nu total desigur, căci programa școlară prost alcătuită, dezorientarea generală cu privire la ce ar trebui să se predea, incertitudinea în care școala trăiește de decenii bune îl dezarmează pe un profesor, îi răpesc reperele și îi distrug motivațiile.

Iar elevii din fața lui - care au încetat de mult să mai nutrească vreun respect pentru școală - au devenit o masă refractară, gata să se revolte la cel mai mic semn de autoritate. Profesorii își strică elevii și elevii îi strică pe profesori și totul sub acoperișul unei școli care nu mai crede în nimic și care a învățat să se facă doar că face.

Și ca să precizăm lucrurile până la capăt. Ideea ministrului de a interzice telefoanele mobile e bună, dar aplicată la școala așa cum este ea astăzi va părea doar un „canon” în plus pentru elevii care îndură și așa cu greu viața școlară. Multe alte lucruri ar trebui să se schimbe pentru ca o idee bună să nu pară doar un puseu de bigotism sau doar o maimuțăreală a școlii din Franța acolo unde s-a anunțat recent o interdicție asemănătoare.