1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Importantă victorie a euro în lupta cu dolarul

Ioachim Alexandru21 septembrie 2007

Moneda euro a depăşit ieri pentru prima dată valoarea de 1,40 de dolari americani, ceea ce-i determină pe comentatori să aducă elogii monedei comunitare, hulite până acum nu de puţine ori.

https://p.dw.com/p/BiD9
Imagine: AP

Astfel, în ziarul SUEDWESTPRESSE care apare la Ulm se poate citi: „La cinci ani de la introducerea monedei euro şi a cenţilor în viaţa cotidiană a germanilor, noua valută a devenit deja o poveste de succes, mai cerută şi de aceea mai scumpă decât oricând pe pieţele financiare. Grijile prilejuite de pierderea mărcii germane s-au dovedit a fi nefondate, cu atât mai mult cu cât rata inflaţiei a fost în ultimii ani substanţial mai scăzută decât în ultima perioadă de circulaţie a vechii monede. Fostul şef al Băncii centrale americane (FED), Alan Greenspan, crede că în scurt timp euro va înlocui dolarul la scară globală, în calitatea sa de principală valută a rezervelor naţionale. Moneda euro face o strălucită carieră, chiar dacă introducerea ei a fost însoţită de un masiv val de scumpiri.”

KOELNER STADT-ANZEIGER scrie pe marginea aceluiaşi subiect: „Valutele puternice sunt o dovadă a încrederii. Ţara care emite moneda respectivă este creditată cu o dinamică economică accentuată, cu plata la timp a datoriilor şi cu o mare profitabilitate a investiţiilor făcute la faţa locului. Din acest punct de vedere, europenii pot privi înapoi cu mândrie la dezvoltarea din ultimii ani a monedei lor. Un euro puternic demonstrează că UE înaintează pe drumul cel bun.”

STUTTGARTER ZEITUNG rezumă: „Economia din spaţiul euro creşte mai puternic decât cea americană şi investitorii din străinătate văd aparent mai multe motive să-şi investească banii în Europa decât peste ocean. De aceea, rata de schimb de un dolar şi patruzeci de cenţi pentru un euro nu este un semnal de alarmă ci, dimpotrivă, dovada lucrului bine făcut. Totuşi, la fel ca întotdeauna când este vorba de monede şi cursuri de schimb, succesul îşi are preţul său. Fără îndoială, întreprinderile care exportă produse în principal pe piaţa americană vor avea de suferit de pe urma unui euro puternic. Aceste firme se vor vedea nevoite fie să-şi scumpească produsele în zona dominată de dolar, riscând să-şi diminueze volumul vânzărilor, fie să-şi menţină preţurile la acelaşi nivel obţinând, traduse în euro, profituri mai mici.”

În sfârşit, ziarul economic parizian LA TRIBUNE conchide: „Euro a atins un record istoric, la fel şi preţul petrolului. De partea cealaltă, dolarul american are o valoare atât de scăzută încât concurează cu varianta sa canadiană. O dată cu decizia luată marţi, de reducere drastică a dobânzii de referinţă în SUA, şeful Băncii centrale de la Washington, Ben Bernanke, a provocat un cutremur sever pe pieţele financiare ale lumii, cu efecte neprevăzute. În acea zi de marţi, Bernanke şi-a pus în joc întregul prestigiu…. Dacă în următoarele şase luni se va demonstra că a avut dreptate, atunci renumele său va fi cel puţin la fel de răsunător ca şi cel al ilustrului său predecesor Alan Greenspan. Dacă nu, însă, dacă măsura se va dovedi greşită, şeful FED nu va mai avea credibilitate pentru mult timp de-acum înainte.