In memoriam Magdalena Boiangiu

Ce poate fi mai de preţ în vremuri tulburi şi zgomotoase, decît un spirit lucid, buna cîntărire a vorbelor, dreapta judecată, deschiderea spre lume, privirea scrutătoare „de jur împrejur” , investigarea realităţii date de” la faţa locului”, întemeiată pe cunoaşterea firii oamenilor şi înţelegerea mersului lucrurilor.

De prezenţa unui astfel de spirit, mult prea rar întîlnit din păcate, în peisajul mediatic românesc, au avut parte cei care au cunoscut-o, citit-o şi consultat-o pe Magdalena Boiangiu, cerîndu-i părerile, ascultîndu-i opiniile, admirîndu-i inteligenţa ascuţită lipsită de agresivitate, discursul limpede acordat la diapazonul unei ironii constructive, echilibrul judecăţilor rezultate şi dintr-un mare respect faţă de adevăr şi o vastă cunoaştere a „lumii în care trăim.”

Magdalena Boiangiu a părăsit deunăzi această lume. A plecat prea devreme, ascunzîndu-le cu o suverană modestie şi celor din jur, dar şi celor care, de departe, îi cereau sfatul, suferinţele la care a supus-o boala ce avea să-i curme viaţa la puţine zile după solstiţiul de vară.

Am avut bucuria,plăcerea de a o cunoaşte pe Magdalena Boiangiu.

Ne-am întîlnit mai întîi, ceva mai demult, în paginile „României Literare” unde, pasionată de teatru, Magdalena Boiangiu semna cronici extrem de pertinente.

Ne-am întîlnit apoi,faţă în faţă, fie la Tîrgurile de Carte de la Bucureşti, la care soseam totdeauna în mare grabă şi pentru puţină vreme. Ultima oară, în noiembrie trecut cînd, dînd generos curs invitaţiei redacţiei române de la Deutsche Welle, Magdalena Boiangiu a participat la o masă rotundă despre „Literatură şi Politică”, pe care am avut plăcerea s-o moderez.

Modestia, firescul, perspicacitatea calmă cu care a analizat complicata materie a relaţiei străvechi dintre literatură şi politică, au fost atent urmărite de public.Ca şi în intervenţiile la televiziune, ca şi în interviurile pe care a avut amabilitatea să ni le acorde, transmise în eter, caracterul memorabil al opiniilor emise de Magdalena Boiangiu părea să contrasteze uneori cu mediul efemer în care îşi aflau locul.

Din fericire, cititorii „Dilemei Vechi” au putut afla săptămînă de săptămînă, pînă mai ieri, de pe mai trainicul, mai durabilul suport al hîrtiei de ziar, ce crede Magdalena Boiangiu despre cele întîmplate în România, dar mai ales în lume.

Din nefericire, părerile ei ne vor lipsi ca şi stilul ei aparent detaşat de a descîlci nodul gordian al politicii lumii pe foaia albă de ziar, procedînd abil, profesionist , în cunoştinţă de cauză, cu curajul de a aborda complicatele relaţii dintre cauză şi efect.

Acest gol îl vor resimţi cu atît mai dureros cei care au cunoscut-o şi cei care deplîng puţinătatea analiştilor care sustrăgîndu-se narcisismului prea adesea cronic al publicisticii româneşti, ştiu să citească şi interpreteze şi semnele ce structurează discursul marii politici în lume.