1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Incendii: Iadul pe pământ la Atena

Jannis Papadimitriou
24 iulie 2018

O țară în stare de șoc: în Grecia, masivele incendii de pădure au provocat până acum pierderea a peste 70 de vieți omenești. Numărul victimelor ar putea fi și mai mare.

https://p.dw.com/p/320jN
Rafina Grecia incendii de padure 2018
Nori uriași de fum la orizont în stațiunea Rafina Imagine: DW/Giannis Papadimitriou

În stațiunea Rafina, la nord-est de capitala Atena, lumea părea încă în ordine luni dimineață: familii numeroase se relaxează la plajă, cupluri tinere își savurează cafeaua, țăranii lucrează pe câmp. Brusc a izbucnit incendiul, care s-a răspândit ca niciodată înainte din cauza vântului puternic și a scăpat rapid de sub control. Mii de oameni se află pe plajă sau în drum spre plajă, înconjurați dintr-o dată de flăcări. Nu toți au reușit să se salveze la timp, intrând în apa mării sau apucând să revină la Atena. Pompierii eleni erau deja ocupați cu un alt incendiu în localitatea Kineta, la vest de Atena, și nu au putut să mobilizeze imediat toate forțele disponibile în regiunea Rafina.       

Cel puțin 50 de persoane și-au pierdut viața, a anunțat marți dimineață purtătorul de cuvânt guvernamental Dimitris Tzannakopoulos. Între timp, numărul morților s-ar ridica la 74, potrivit presei elene. Există temeri că numărul celor decedați va fi mult mai mare. Peste 150 de persoane au fost rănite sau au suferit arsuri grave, printre care numeroși copii. Nu se știe exact câte persoane sunt date dispărute. "150 de ingineri de la mai multe ministere au fost marți la noi în oraș și au evaluat pagubele materiale suferite și gradul de distrugere al caselor noastre. Ne temem că vom găsi și alte victime în casele arse, probabil oameni în vârstă care nu au apucat să fugă din calea focului", spune Myron Tsakirakis, angajat la municipalitatea din Rafina. În plus, în regiune lucrează muncitori asiatici care s-ar putea să nici nu figureze în registrele oficiale ale autorităților elene. "O apocalipsă" scrie ziarul atenian cu cel mai mare tiraj Ta Nea. Un tânăr povestește la televiziunea Alpha cât de norocos a fost: "Flăcările aproape că m-au cuprins lângă port. Nu mai știam ce să fac și am sărit pur și simplu în apă. Din fericirie, la ceva timp a trecut pe acolo o barcă de salvare…"

Grecia Atena incendii 2018
Un pompier tocmai a salvat un câine dintr-o casă cuprinsă de flăcăriImagine: picture-alliance/A. Vafeiadakis

Trei zile de doliu în Grecia

La ordinul premierului Alexis Tsipras, de marți în Grecia au fost declarate trei zile de doliu național. "Nu vom uita nimic și pe nimeni, vom face și analize detaliate, dar în aceste ore grele nu există conflicte politice. Trebuie doar să ne mobilizăm și să luptăm", a declarat Tsipras la un post TV. Ceea ce înseamnă: nu se primesc deocamdată plângeri la adresa posibilelor greșeli sau deficiențe ale autorităților; altfel nu s-ar produce pe moment decât o îngreunare a muncii și așa foarte grele prestate de pompieri și echipele de salvare. Cei mai mulți greci respectă de altfel această solicitare, mai ales că amploarea incendiilor nu a fost încă pe deplin realizată iar criticile sunt văzute pe moment ca o lipsă de respect față de victime. Până și liderul opoziției conservatoare Kyriakos Mitsotakis, în prezent cel mai ferm oponent al premierului de stânga Tsipras, a declarat marți la o vizită în regiunea Rafina că acum ar fi timpul solidarității și unității. 

Totuși, critici răzlețe se mai aud: "Sigur că nu așteptăm minuni, dar așteptăm măcar o pregătire corectă și un plan de acțiune bun, inclusiv pentru cele mai rele situații. Acest plan nu există, ceea ce arată numărul mare al victimelor", reproșează portalul de știri din Atena In.Gr. Acolo unde statul nu poate să ajute, este necesară inițiativa privată. Pe Facebook, numeroase persoane din regiunea Rafina se oferă să ajute. Vor să-și sprijine concetățenii care au suferit pierderi materiale majore în incendii și care caută adăpost temporar. Alții vor să ajute animalele de companie rănite. Autoritățile locale și ONG-urile solicită donații și voluntari. Și lideri străini au luat legătura cu premierul Tsipras și au oferit ajutor - printre aceștia președintele turc Recep Tayyip Erdogan. 

Grecia Atena incendii 2018
Șezlonguri și umbrele arse în apropiere de AtenaImagine: picture-alliance/dpa/L. Partsalis

Critici la adresa șoferilor inconștienți

Dar înainte să critice autoritățile, mulți greci ar face mai bine să se uite în propria curte: unii șoferi, în timp ce încercau să părăsească luni localitatea Kineta, au blocat banda de urgență pe autostrada spre Atena, îngreunând astfel considerabil accesul mașinilor de pompieri. "Este vorba de o infracțiune, nu se poate așa ceva, poate că pompierii se îndreaptă tocmai spre casa ta iar tu le stai în drum", critică Iaveris, un pilot de curse bine văzut în Grecia, într-o intervenție la televiziunea Skai. Potrivit presei, poliția a fost nevoită să intervină de mai multe ori pentru a elibera banda de urgență pe autostrada spre Atena.