1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Olaf Scholz: "Avem nevoie de o nouă politică față de Est"

12 august 2021

Corona, refugiați, Rusia – cum ar aborda candidatul SPD la funcția de cancelar, Olaf Scholz, aceste chestiuni, presupunând că, după alegerile parlamentare din septembrie, el ar deveni noul șef al guvernului federal?

https://p.dw.com/p/3ytPp
DW Interviu Olaf Scholz SPD
Olaf Scholz, candidatul SPD la funcția de cancelar federalImagine: Ronka Oberhammer/DW

Conform sondajelor de opinie, formațiunea sa, Partidul Social-Democrat (SPD), se situează pe locul al treilea în preferințele electoratului, în urma alianței conservatoare CDU/CSU și a ecologiștilor. Totuși, candidatul SPD la funcția de cancelar, Olaf Scholz, nu se dă bătut.  

„Vreau să devin cancelar, despre asta este vorba“, își reafirmă intenția de a conduce viitorul cabinet de la Berlin ministrul de Finanțe și actualul vicecancelar, în interviul acordat jurnaliștilor DW Manuela Kasper-Claridge (redactor-șef) și Jafaar Abdul Karim (moderator).   

Pentru a deveni șef al guvernului, tendința ascendentă a SPD ar trebui să se mențină până la alegerile programate pe 26 septembrie. Olaf Scholz ar putea forma viitorul cabinet doar în condițiile în care social-democrații îi vor devansa pe ecologiști. „Important este să ai principii clare”, spune candidatul SPD la funcția de cancelar. „Unul dintre principii fi, de exemplu, angajamentul meu privind răspunderea Germaniei în cadrul parteneriatului transatlantic al NATO.“   

Guvernare cu formațiunea de stânga? Mai degrabă, nu  

Olaf Scholz nu menționează fără motiv însemnătatea angajamentului în NATO. În context, posibilitățile de formare a unui nou guvern sunt considerabil limitate. Pur matematic, conform actualelor sondaje de opinie, ar fi posibilă o alianță SPD, ecologiști și Partidul Stângii (Die Linke). Numai că socialiștii consideră NATO un anacronism și doresc desființarea acesteia.    

În opinia lui Scholz, partidul Alternativa pentru Germania (AfD) este exclus din orice posibil scenariu de formare a unei coaliții. „Nicio coaliție cu sprijinul AfD“, declară el în interviul acordat DW. „În al doilea rând, cred că ar trebui să-i dăm ocazia Uniunii conservatoare CDU/CSU să se recupereze o dată în opoziție.“ 

Distribuirea vaccinului în toată lumea 

Viitorul guvern federal va avea de înfruntat multe probleme. Germania intenționează să aloce 400 de miliarde de euro, până la sfârșitul anului 2022, pentru a compensa pierderile economice cauzate de pandemie. Cu succes, subliniază Scholz: „Vedem deja o relansare bună.“  

Mai puțin bună este situația altor țări. Pandemia a accentuat dramatic inegalitatea socială. Republica Federală are o răspundere față de restul lumii și o tratează la modul serios, afirmă candidatul social-democraților la funcția de cancelar. Capacitatea de producție a vaccinurilor ar trebui extinsă, astfel încât omenirea „să dispună de suficient ser“. În plus, la dispoziția instituțiilor internaționale ar trebui puse miliarde pentru a putea fi aprovizionate cu vaccinuri și cele mai sărace țări din lume.  

„Disponibilitatea de a da bani nu lipsește“, spune Scholz, dar banii vor trebui „folosiți și acum“ pentru a impulsiona campania de vaccinare. „Mai ales cei cu responsabilități pe scena internațională și țările implicate ar trebui să se organizeze pentru a le putea asigura vaccinuri și cetățenilor din sudul global. Mă tem că, în prezent, organizarea nu-i chiar atât de bună și nu funcționează.“     

Expulzarea infractorilor  

O altă provocare pentru viitorul cabinet ar fi situația refugiaților. În această privință, părerea lui Olaf Scholz este limpede: „Există reglementări clare care stipulează cine poate solicita protecție aici, dacă întrunește condițiile de acordare a azilului.“  

Nu fiecare refugiat poate obține drept de ședere în Germania, mai ales cei care comit infracțiuni. „Persoana care săvârșește fapte grave trebuie să plece de la premisa că nu va putea rămâne aici“, subliniază Scholz. Candidatul SPD nu vede, deocamdată, nicio posibilitate de repatriere a celor peste 800.000 de refugiați din Siria. Cea mai „importantă sarcină“ va fi integrarea acestor oameni prin asigurarea unei educații bune, care să le permită accesul pe piața muncii, dar și alte oportunități de acomodare în societate.     

Perspective în țările care preiau refugiați 

Germania are o răspundere față de refugiați nu numai pe plan intern: „Din punctul meu de vedere, avem o responsabilitate și față de oamenii care au găsit protecție în alte părți ale lumii, în țări cu o guvernare diferită față de ceea ce cunoaștem noi în Germania, dar care, în primă fază, le oferă siguranță și protecție.“  

Țările din Africa, Asia și America de Sud ar trebui să ofere perspective de integrare pentru refugiați; perspective față de crearea cărora „Germania ar trebui să se simtă răspunzătoare“. „Nu putem spune că problema este gravă doar atunci când cineva bate la noi la ușă.“ 

O nouă politică privind Estul 

Un alt subiect abordat în interviul DW a fost Rusia. Ce atitudine politică ar adopta cancelarul federal Olaf Scholz față de președintele Vladimir Putin? Au existat mereu convorbiri cu Rusia, răspunde Scholz. Pentru securitatea comună ar fi, însă, „corect ca Germania să acționeze împreună cu ceilalți“, adaugă candidatul social-democraților la conducerea viitorului guvern federal.  

Europa și Rusia ar trebui să-și amintească de Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa. Între altele, țările participante au convenit că „granițele Europei nu ar mai trebui modificate cu forța.“ 

„Ceea ce avem nevoie este o nouă politică față de Est“, cere Scholz. Rusia ar trebui să accepte faptul că se aplică „statul de drept, nu legea celui mai puternic“.

Sabine Kinkartz
Sabine Kinkartz Sabine Kinkartz, reporter DW la Berlin, scrie despre politică și economie.