Invizibilă şi atotprezentă: mafia italiană

Asasinarea a 6 italieni în faţa unei piţerii din Duisburg a reaprins interesul germanilor pentru activităţile mafiei. O serie de ziarişti au pornit în căutarea ei. Nu le-a trebuit mult s-o găsească şi să realizeze că invizibila organizaţie e de fapt atotprezentă.

La o aruncătură de băţ de palatul Miramare, din Triest, se întinde graniţa slovenă. Pe-aproape, deşi dincolo de mare, este şi Croaţia. La limita nordestică a ţării, oraşul italienesc e punctul în care se întîlnesc cele trei lumi, slavă, germanică şi romanică. Prin Triest a trecut cîndva cortina de fier. Şi tot aici îşi are sediul scriitorul german Veit Heinichen, un autor de romane poliţiste şi de istorii despre crima organizată, ale cărui naraţiuni se bazează pe dosarele poliţiei şi procuraturii din Triest. Realitatea, afirmă Heinichen, „e adesea mai plină de suspence decît orice ficţiune”, Triestul fiind un mare bastion al mafiei. Potrivit lui, „găseşti aici tot ce se poate: fluxuri financiare, arme, droguri, comerţ cu carne vie, gunoi, produse de marcă falsificate şi alte chestii cotidiene: dinţi falşi din Turcia pentru olandezi, rase călugăreşti faslificate, din China, pentru italieni, sicrie ucrainiene ieftine pentru germani – pe toate le descoperi aici”.

Oraşul a devenit o placă turnantă pentru mafioţi. Oriunde trag ei sforile, dispar furtişagurile şi delictele mărunte, întrucît crima organizată nu le permite amatorilor să pună în pericol marile afaceri.

Legea şi ordinea domnesc şi în San Luca, fieful calabrez al N’dranghettei. In extremul sudic al Italiei, mica urbe, cu 4.000 de suflete pare a fi un tîrguşor model. Or, San Luca e capitala celei mai active şi mai periculoase mafii italiene. N’dranghetta i-a detronat de mult şi pe sicilienii Cosei Nostra şi pe napolitanii din Camorra, în timp ce procuratura din oraş, grevată de legea omertei şi de tradiţia locală reclamînd evitarea oricărei cooperări cu autorităţile, nu poate întreprinde mai nimic.

Motivele ineficienţei oficialităţilor se oglindesc parţial şi în eşecul carierei unuia dintre cei mai buni cunoscători ai mafiei calabreze. Salvatore Boemi a fost timp de 3 decenii principalul anchetator al diverselor clanuri ale N’dranghettei înainte de a fi pus pe linie moartă de politicieni corupţi.

Potrivit lui Boemi, „calabrezii nu şi-au exportat în toată lumea doar emigranţii, ci, odată cu ei, şi activităţile N’dranghettei. Familiile mafiote sunt alcătuite exclusiv din rubedenii de sînge. Imigrînd de pildă în Germania, famiile calabreze îşi păstrează şi vechile cutume mafiote. N’dranghetta, care mizează pe bani şi pe putere este extrem de adaptabilă”, a mai precizat Boemi.

Puterea şi-o asigură calabrezii prin relaţiile multiple pe care le întreţin cu elita politică şi economică. Banii şi violenţa constituie pîrghiile esenţiale ale mafioţilor. Potrivit lui Boemi, unii dintre membrii mafiei i-au dezvăluit pe patul de moarte, că „departe de a fi un grup dezorganizat, N’dranghetta ocupă poziţii centrale în sînul societăţii italiene”.

Încercînd să-şi îndeplinească misiunea cum trebuie, Boemi nu s-a mulţumit să-i traducă în justiţie pe tinerii ucigaşi plătiţi, fără să se intereseze de persoanele, care le-au ordonat să comită o crimă sau alta. A reieşit că autorii din umbră ai asasinatelor nu erau pur şi simplu boşi mafioţi, ci adesea persoane cît se poate de „onorabile”, aparţinînd „înaltei societăţi”. Descoperind toate acestea, „unii dintre colegii mei au fost omorîţi, iar mie mi s-a pus în vedere să-mi dau demisia”, a declarat textual Boemi.

Cu la fel de mult curaj luptă împotriva mafiei la Neapole şi Silvana Fucito. La 19 noembrie 2002, magazinul de vopsele al Silvanei Fucuto a fost incediat şi a ars pînă în temelii, după ce proprietara lui a refuzat să plătească taxele cerute de Camorra pentru protecţia micii ei afaceri.

Fapt fără precedent într-un oraş, în care 80 la sută din oamenii de afaceri se supun revendicărilor pecuniare ale Camorrei, Fucito a îndrăznit, a doua zi după incendiu, să dea în judecată 15 mafioţi . După 4 ani de procese, învinuiţii au fost cu toţii condamnaţi.

In anii din urmă situaţia s-a ameliorat întrucîtva, admite la rîndul său Boemi, care-şi aminteşte că, decenii la rînd, clasa politică le-a cerut poliţiştilor să-i captureze fără milă pe găinari şi pe autorii unor delicte mărunte, dar nu le-a permis să se atingă decît de plevuşcă, nu să-i aresteze şi pe rechinii cei mari. Intre timp lucrurile s-au mai schimbat, în măsura în care au apărut o serie întreagă de judecători, de poliţişti, de oameni de afaceri şi chiar şi politicieni hotărîţi să se apere eficient de pericolul mafiot.