Iranizarea Turciei

Ce bine le era pe vremuri tiranilor. În evul mediu şi chiar şi multă vreme de-atunci încoace dictatorii n-au avut a se confrunta cu neajunsuri groaznice precum internetul, telecomunicaţiile, reţelele de socializare şi altele asemenea.

Ce vremuri de aur. Nici un delincvent hrăpăreţ şi fanatic ajuns în fruntea bucatelor n-avea pe atunci a se teme că i se vor da în vileag operaţiunile de mituire, ascunsul banilor luaţi cu japca de la supuşii prostiţi cu fundamentalisme de doi lei, ori proiectele de agresiune criminală împotriva unor state terţe.

S-a dus şi a apus acea epocă de aur. Aşa cum se duc toate cele bune şi frumoase. Am ajuns, iată, în trista eră a internetului şi a societăţilor informaţionale, în care informaţiile şi comunicaţiile zburdă liber şi de capul lor în lumea interconectată a calculatoarelor.

Ce-i drept, despoţii n-au căzut nici ei în cap. China comunistă şi Iranul au reinventat şi refondat cenzura, transformând-o într-un instrument aparent eficient de control al comunicaţiilor şi informaţiilor circulând în internet.

În timp ce la Beijing şi Teheran s-au pus în aplicare primele măsuri de amuţire a acestor informaţii şi comunicaţii, Ankara a apucat-o cu pas grăbit, sub actualul ei premier islamist, pe calea desăvârşirii fără întârziere a forfecatului datelor răspândindu-se necontrolat în lumea turcă prin reţelele de socializare.

Confruntat cu ample acuze de corupţie planând asupra lui şi a familiei sale, premierul Erdogan, omul care a înăbuşit cu violenţă mişcarea pentru democraţie din parcul Gezi, a trecut la ample măsuri de contracarare a oricărei tentative de restabilire a transparenţei în statul turc.

Erdogan şi oamenii partidului său islamist, AKP, au procedat nu doar la lichidarea justiţiei, prin mutarea disciplinară a nenumăraţi poliţişti şi procurori care se apucaseră să elucideze scandalul de corupţie implicând guvernul de la Ankara, ci şi la desfiinţarea ultimei forţe care i s-ar mai putea opune puterii într-un stat de drept. E vorba de forţa cuvântului liber şi a opiniei liber exprimate.

Aşa s-a ajuns ca, după ce a luat ani la rând, cu mult succes, sistematice măsuri represive, menite să-i intimideze pe jurnaliştii de investigaţie şi să pună televiziunea, radioul şi ziarele cu botul pe labe, Erdogan să pună căluş, mai nou, şi reţelelor de socializare. Ele rămăseseră singura portavoce independentă. Prin ele se chema la demonstraţii antiguvernamentale în Turcia. Şi tot ele difuzaseră prezumtive intercepetări de convorbiri confidenţiale, extrem de jenante pentru oficialii de la Ankara.

Furia iscată de publicarea unui clip cu o prezumtivă convorbire în care Erdogan părea a-i recomanda fiului său să ascundă o mare sumă de bani de autorităţile fiscale s-a soldat cu prima tentativă de cenzură şi de schimbare a legislaţiei turceşti în materie.

A urmat apoi închiderea reţelei twitter şi verdictul unui tribunal care a stabilit injusteţea acestei măsuri. În ciuda acestei decizii anticenzură a justiţiei, în răstimp de numai o săptămână, autorităţile au trecut şi la un război cu youtube. Platforma video a intrat în colimatorul cenzorilor turci, între altele din pricina difuzării unei discuţii a înalţilor oficiali de la Ankara, între care şi ministrul de externe, Davutoglu, privind o proximă invazie militară turcească în Siria vecină.

Şeful diplomaţiei turceşti s-a arătat consternat de ceea ce a afirmat a fi un „caz de spionaj”, care, conform autorităţilor de la Ankara ar periclita „securitatea naţională” a Turciei. Şi premierul a calificat publicarea interceptării ca fiind „abjectă”.

Dar cel puţin o parte din neostoita mânie a mai marilor islamişti se datorează crucialului test electoral de duminică. Miza acestor alegeri locale depăşeşte net desemnarea viitorilor primari ai marilor oraşe turceşti, fiind, în fapt un referendum privind prestaţia actualului premier, ajuns sub presiune tocmai din cauza dezbaterii din internet a faptelor lui şi ale apropiaţilor săi.

Nu miră prin urmare recursul la control şi căluş pus libertăţii de opinie al executivului de la Ankara. Nici reacţia Comunităţii Internaţionale nu e însă uimitoare. Măsurile de cenzură turceşti au fost criticate la unison. Şi nu doar în occident.

Comisarul european Neelie Kroes, care se ocupă de comunicaţiile digitale a condamnat în temeni fără echivoc blocarea platformei youtube. „Avem de-a face aici cu încă o decizie disperată şi tristă a Turciei”, a subliniat Kroes textual, în Twitter, reliefând că susţine „toate revendicările de autentică libertate şi democraţie”.

La rândul ei OSCE a deplâns demersul oficialilor de la Ankara, cerând Turciei să pună capăt imediat oricărei cenzuri a reţelelor de socializare. „Prin asemenea blocaje Turcia încalcă dreptul fundamental al libertăţii de opinie”, a reliefat la Viena emisarul OSCE pentru libertatea massmedia, Dunja Mijatovici.

În cazul în care islamiştii lui Erdogan se impun duminică la Istanbul şi în capitala ţării, Ankara, e posibil ca nefasta eră a autoritarului regim islamist să continue neabătut. Fiindcă premierul se pregăteşte să candideze la preşedinţia ţării.

Dacă însă islamiştii pierd, e posibil ca Turcia să aibă o şansă de a se izbăvi de perspectiva iranizării complete şi de a-şi reface, fie şi într-un târziu, demolatul stat de drept.