Jürgen Roth: Oligarhii din România nu au nici un interes într-o schimbare politică

DW: Aţi investigat corupţia din sport şi aţi ajuns la marea crimă organizată sau invers?

Jürgen Roth: Am ajuns din investigarea crimei organizate în lumea sportului. Pur şi simplu nu sunt separabile. Pe de o parte, reţelele de tip mafiot sunt atrase de lumea sportului din dorinţa de a obţine capital economic - spălarea banilor, în speţă. Pe de alta, însă, este vorba şi despre reputaţia socială şi despre influenţa care, prin sport, se pot exercita asupra lumii economice, asupra politicului.

Aşa ceva s-a întâmplat mereu, inclusiv în Germania. Aşa ceva se întâmplă în Balcani şi în Europa de Est. Personaje dubioase preiau un club de fotbal şi obţin prestigiu. Arată maselor entuziasmate ce pot face. Dar nimeni nu o face pentru oameni. Fiecare îşi urmăreşte interesele. În lojele VIP ale stadionului sunt invitaţi politicieni, procurori, poliţişti. Corupţia îşi găseşte, astfel, un instrument ideal.

DW: Într-o competiţie sunt, de fiecare dată, mai mulţi concurenţi. Cum se face, în lumea asta, în care se întâlnesc, în cursa pentru un titlu, mai multe grupări mafiote? E o luptă? Sunt vărsări de sânge? Sau se împarte, succesiv, onoarea câştigării competiţiei?

J. R.: Dacă ne uităm la ascensiunea lui Rinat Ahmetov, în Ucraina: drumul spre succes i s-a deschis după uciderea, într-un atentat misterios, a predecesorului său. Asemenea lucruri se întâmplă şi în Rusia. Câţi oameni din sport nu au murit sau au fost, cel puţin, ameninţaţi, după ce au intrat în conflict cu structurile criminale regionale?

Lucrurile s-au cam nivelat. Fiecare criminal de top are clubul său - sau este acţionar la un astfel de club sportiv. În principiu, nu au interesul să ducă războaie, nici să curgă sânge. Ar fi frumos, căci atunci ar trebui să intervină poliţia şi procuratura. Or, ce interes au? Citez din rapoarte ale UEFA când spun că există înţelegeri între - de exemplu - cluburi din România şi din Albania în împărţirea anilor de accedere în Liga Campionilor. Asemenea înţelegeri se fac atât la nivel de federaţii naţionale cât şi între cluburi.

DW: În cartea dumneavoastră daţi exemplu despre cum i-a cumpărat Marius Vizer graţiile lui Vladimir Putin. Se întâmplă aşa ceva şi în fotbal? Îşi cumpără federaţiile prietenia lui Sepp Blatter şi a lui Michel Platini? Sau invers: cum câştigă aceştia prieteniile federaţiilor?

J. R.: Trebuie, cred, făcută o distincţie între Platini şi Blatter. Platini nu este încă aşa de corupt ca Blatter.

Blatter caută într-una recunoaştere şi îi este indiferent cu cine are de-a face în organizaţiile naţionale - că este vorba despre un despot, despre autorul unor crime împotriva umanităţii sau despre un democrat. Se pune la dispoziţia lor. Le face diverse oferte în schimbul voturilor.

Te apucă disperarea când vezi alături de cine s-a pozat Blatter! Criminali de mare anvergură. Dar aceştia îl votează şi îi oferă, implicit, pentru o anumită vreme, reputaţie.

Sunt puţin mai reţinut în cazul Platini. Încearcă să schimbe câte ceva în structuri, inclusiv în cele corupte. A stabilit, de exemplu, legătura cu Transparency International. Îl ajută şi trecutul, care îi dă un plus de credibilitate faţă de Blatter. Dar, desigur, de fiecare dată ajungem la acelaşi interes: reputaţia personală.

DW: Aţi întâlnit, în documentarea dumneavoastră, procurori care vi s-au plâns că nu pot face nimic din cauza regulii absurde prin care FIFA şi UEFA dictează sancţiuni împotriva federaţiilor naţionale, în cazul în care justiţia civilă sau instanţele de control parlamentar intervin în fotbal?

J. R.: Am primit chiar indicii de la procurori care anchetează lumea fotbalului şi din jurul lui - în Serbia, în România, de exemplu. E o regulă absurdă. Sportul şi politica, politica şi sportul merg împreună.

Ştiu că există încercări de a sparge această opacitate însă nu îmi pun mari speranţe. Ca să spun aşa, trenul a cam plecat. Avem exemple - cum a fost acel impresar cipriot care a vorbit despre cum a obţinut Ucraina co-organizarea Campionatului European de fotbal din 2012. A fost supus masiv presiunilor, încât s-a retras definitiv, iar UEFA a putut spune că nu a primit probele incriminatorii.

DW: Toate acestea se petrec sub ochii Occidentului.

J. R.: Vestul nu manifestă interes pentru situaţia statelor din Europa Răsăriteană. E greu de înţeles de ce. Viitorul Europei se află tocmai în aceste state. Au un rol influent în problemele europene - şi dacă nu te ocupi de ele, de dezvoltarea lor, nu te ocupi, practic, de însăşi comunitatea europeană.

Dar aşa ceva nu se întâmplă, aici, în Vest. Iată, presa: nu prea are corespondenţi în aceste state, care să se ocupe de relatări fundamentate. Apar relatări de la alegeri, eventual dacă se întâmplă un asasinat răsunător - dar o face un jurnalist care, de regulă, îşi are sediul la Viena...

DW: Poate pentru că şi aici se întâmplă lucruri necurate?

J. R.: Desigur că şi Germania are un rol important în afacerile derulate pe marginea fotbalului. Dovadă stau dosarele privind rezultatele trucate aflate pe rol la procuratura din Bochum şi care acoperă o perioadă cuprinsă între 2005 şi 2009.

Aici sunt alţi bani iar Germania are influenţă şi asupra fotbalului din alte ţări europene. Fie şi numai pentru că majoritatea jucătorilor importanţi evoluează la cluburi de aici, nu din Croaţia sau Serbia. Aici câştigă bani frumoşi. Şi, odată cu ei, vin impresarii - care cooperează cu structurile criminale din Balcani.

DW: Cine sunt actorii acestei scene criminale?

J. R.: Sunt cei care au puterea să decidă politic şi economic. Structurile politice, ale puterii, sunt conectate la crima organizată, la delictele de natură economică. Gândiţi-vă la Serbia sau Croaţia. Marii profitori de pe urma războiului deţin astăzi puterea economică şi politică. Fără crime de natură economică nici nu ar fi putut ajunge la averile pe care le au şi pe care le-au construit pe mormintele de la Srebrenica.

DW: În România nu a fost război. Acolo cum s-au născut mafiile locale?

J. R.: În România - şi ceea ce spun acum e valabil şi pentru Bulgaria - avem de-a face cu structurile care au dus la prăbuşirea sistemului comunist. Securitatea. Cu fostul - sau încă actualul - serviciu de informaţii şi influenţa sa asupra întregii societăţi româneşti.

România resimte absenţa unui proces democratic de înnoire. Nici măcar până în zilele noastre nu s-a petrecut aşa ceva. Oligarhii, cei desoebit de bogaţi, nu au nici un interes într-o schimbare politică. Şi, apoi, lipseşte o societate civilă democratică. Câteva organizaţii izolate şi atât.

Când oameni ca Becali sau Ţiriac - oligarhii dominanţi, cei cu adevărat cei mai bogaţi - profită de pe urma sistemului existent, ce ar mai putea să se schimbe?

DW: Dar prezenţa lui Gazprom la Schalke?

J. R.: E tristă bucuria cu care, din păcate, a fost primită, în fotbalul german, o firmă cum este Gazprom, un concern puternic şi de care naţiunile din Vest sunt dependente. Suntem chiar şantajabili cu gazul.

Trist este că suporterilor nu le pasă de cele ce se întâmplă în spatele Gazpromului. Pe tricourile jucătorilor ar putea scrie, pur şi simplu, Kadîrov (controversatul lider al Ceceniei - n.red.) şi ar cam fi acelaşi lucru.

E greu să explici opiniei publice germane că este vorba despre sisteme nedemocratice, cu atât mai mult cu cât avem un fost cancelar federal, Gerhard Schröder, care lucrează pentru Gazprom, mai exact, pentru proiectul North Stream, şi care îl legitimează pe domnul Putin ca pe un democrat elegant. Ce poţi să te aştepţi de la suporteri, când însuşi liderii dau asemenea exemple?

Autori: Cristian Ştefănescu/Srecko Matic
Redactor: Robert Schwartz