1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Jurnalul Brexit: Bătălia continuă

Barbara Wesel das
10 ianuarie 2019

Săptămâna viitoare va fi supus la vot în parlament acordul pentru Brexit propus de Theresa May. Ceasul ticăie tot mai amenințător, scrie Barbara Wesel.

https://p.dw.com/p/3BIuE
Europa Theresa May EU Union Jack Flagge
Imagine: Reuters/F. Lenoir

De Crăciun, multe familii britanice au evitat, probabil, discuțiile despre Brexit. Altfel s-ar fi ajuns la certuri monstruoase, divorțuri și dezmoșteniri. După sărbători, Marea Britanie e la fel de scindată ca înainte. Când vine vorba de Brexit, anul nou nu prea aduce noutăți pozitive.         

La ce s-a gândit, oare, Theresa May când a amânat votul privind Brexitul, programat inițial pentru mijlocul lunii decembrie? Acesta va avea loc pe 15 ianuarie. Șefa guvernului de la Londra a sperat că timpul de gândire îi va determina pe parlamentari să-și reconsidere atitudinea ostilă față de acordul privind Brexitul. Ceasul ticăie tot mai amenințător: au rămas mai puțin de 80 de zile până la așa-numitul B-Day, ieșirea oficială a Marii Britanii din UE pe 29 martie.

În ciuda speranțelor Theresei May, nimeni nu și-a schimbat însă opinia în timpul sărbătorilor. Din contra, adepții cei mai înverșunați ai părăsirii Uniunii Europene, așa-numiții Brexiteers, par mai încăpățânați ca oricând: Nigel Dodds de la partidul nord-irlandez DUP vituperează despre "otrava backstop-ului" din acordul lui May (așa-numitul backstop urmează să împiedice crearea unei "frontiere dure" între Republica Irlanda, care rămâne în UE, și Irlanda de Nord, care face parte din Marea Britanie). Iar Boris Johnson pare să confunde propria opinie cu cea a electoratului britanic, susținând în ziarul Telegraph că un Brexit dur ar fi exact ceea ce ar fi votat cetățenii în 2016. Dacă luăm în considerare că susținătorii Brexitului au luptat demult împotriva Uniunii Europene, de ce și-ar schimba oare părerea tocmai acum, când sunt atât de aproape de obiectivul părăsirii UE?

Benedict Cumberbatch și războiul civil pentru campania Brexit  

În filme, totul pare mai palpitant decât în viața reală. Sau v-ați distrat de minune în timpul campaniei "Vote Leave" în 2016? Într-o ecranizare realizată de Channel 4, celebrul actor Benedict Cumberbatch joacă rolul lui Dominic Cummings, directorul acestei campanii. Probabil, Cummings se simte flatat, pentru că portretul a ieșit destul de pozitiv - filmul îl prezintă ca pe un om cam ciudat, dar genial la nivel politic.

El a fost cel care a condus campania pentru Brexit spre victorie, cu ajutorul utilizării inovatoare a datelor, dar și a propagandei. Ne amintim și astăzi de manipulările realizate de Cambridge Analytica și de promisiunea de pe diverse autobuze de campanie că sistemul public de sănătate NHS va avea parte de 350 de milioane în plus pe săptămână după Brexit. A fost o minciună, dar a funcționat. În film mai apar dubiosul susținător financiar Aaron Banks și amicul său Nigel Farage, cu berile în mână, entuziasmați de propria persoană ca doi liceeni care pun la cale o poznă deosebit de răutăciosă pentru a-i supăra pe profesori. 

Toate astea nu sunt deloc lipsite de haz, dar distrag atenția de la drama reală a Brexitului care se desfășoară acum la Londra, ducând la o implozie a politicii britanice și a vieții publice.

Brexit: The Uncivil WaR
Actorul Bendict Cumberbatch joacă într-o producție TV despre Brexit Imagine: picture-alliance/empics/I. Infantes

Brexit dur, scenariul I: 89 de camioane și un ambuteiaj artificial

Guvernul de la Londra a comandat 150 de camioane, dar în final au ajuns doar 89, plus o mașină de gunoieri. Caravana a pornit într-o dimineață spre Dover de pe fosta pistă de decolare a aeroportului Manston din Kent. Prin acest exercițiu, urmau să fie simulate urmările unui Brexit dur, în cazul căruia s-ar introduce noi controale de frontieră la Canalul Mânecii. Totul a costat 50.000 de lire sterline din banii publici - un mizilic...

Din moment ce n-a fost vorba decât de câteva zeci de camioane, iar comitatul Kent mai era pe jumătate în vacanță, coloana de camioane a reușit să înainteze pe șosele fără probleme. Exercițiul n-a fost prea apropiat de realitate: într-o zi de lucru obișnuită, aproximativ 10.000 de camioane trec prin portul din Dover pentru a traversa Canalul Mânecii. A fost deci un ambuteiaj artificial, care a creat impresia falsă că guvernul e pregătit pentru un scenariu de criză. Oare camionul de gunoi a fost o glumă sau avea valoare simbolică?

Brexit dur, scenariul II: contract pentru un feribot inexistent

Chris Grayling e considerat un personaj ceva mai "simpluț" - și asta într-un guvern britanic care oricum nu e populat doar de genii și titani ai politicii. Pentru a preveni urmările negative ale unui Brexit dur, ministrul Transporturilor urma să închirieze niște feriboturi suplimentare pentru traversarea Canalului Mânecii din diferite porturi britanice, în intenția de a decongestiona traficul din Dover. Unul dintre aceste contracte în valoare de aproape 14 milioane de lire sterline a ajuns la "Seaborne Freight". Paul Messenger, un conservator din Kent, a observat însă că firma nu a transportat încă niciun singur camion în toată istoria ei.

Politicianul laburist Andrew Adonis a criticat că, potrivit declarațiilor unor funcționari publici britanici, o mare parte a celor patru milioane de lire sterline puse la dispoziție de guvern pentru un Brexit dur e folosită pentru cheltuieli "dubioase, motivate de panică sau, pur și simplu, frauduloase". Motto-ul pare să fie: Luați banii și fugiți cât mai repede!

Brexitul și mașina lui James Bond

Producătorul auto Aston Martin și-a făcut publice planurile de urgență pentru Brexit. Firma angajează un nou șef care să se ocupe de furnizarea pieselor, iar acestea urmează să fie aduse cu avionul din UE în caz de nevoie. În total, vânzările de mașini au scăzut anul trecut în Marea Britanie cu 7 la sută, motivul invocat cel mai des fiind, pe lângă întrebările legate de viitorul mașinilor diesel, și Brexitul. În jur de 850.000 de locuri de muncă din Regatul Unit sunt legate de producția de automobile, aceasta fiind una dintre ultimele mari ramuri industriale care au supraviețuit. Asociația companiilor britanice se teme între timp că un Brexit dur ar putea periclita grav viitorul industriei auto din Marea Britanie.