Justiţia şi integritatea clasei politice

Este desigur o părere pe care unii analişti o împărtăşesc fără a se baza probabil pe altceva decît pe independenţa politică a noului ministru al Justiţiei. De altfel, în mesajul transmis Comisiei Europene ministrul Predoiu nu a uitat să le comunice oficialilor de la Bruxelles că nu este înregimentat politic şi că va continua reformele iniţiate de predecesorii săi în direcţia garantării independenţei Justiţiei.

După cum era de aşteptat, analizele şi comentariile din presa de la Bucureşti din aceste zile au în centru profilul profesional al noului ministru, pe de o parte, şi înţelegerea la care au ajuns preşedintele şi premierul legat de portofoliul Justiţiei, pe de alta. De aici, noi ar trebui să înţelegem că odată rezolvată problema titularului de la Justiţie, sistemul judiciar va merge ca pe roate. Şi, din nou, uităm esenţialul.

Încă din 1990, independenţa Justiţiei ar fi trebuit să fie preocuparea centrală a politicienilor şi guvernelor. Şi, în plus, preocuparea fiecăruia dintre noi. Lucrurile s-au petrecut tocmai pe dos, iar de-a lungul anilor reformele, şi acestea palide, au fost impuse cu greu, prin negocieri şi trocuri între partide, tocmai acolo unde nu ar trebui să fie permisă nici o tîrguială.

Explicaţia nu poate fi decît una singură: fiecare guvern, susţinut financiar de cercul său de afaceri, a avut de dat socoteală în Justiţie, dar nota de plată a fost ştearsă de fiecare dată pentru că noua putere politică ştia prea bine că la sfîrşitul mandatului se va afla în aceeaşi situaţie.

O serie nesfîrşită de complicităţi politice guvernează în fapt şi astăzi actul de justiţie. Se vorbeşte de ani de zile de „marea corupţie”, avem cîţiva foşti miniştri în anchete penale, dar deznodămîntul, răspunsurile întîrzie.

Cred că o Justiţie independentă nu am putea avea decît în momentul în care am putea vorbi de integritatea morală a clasei politice. Iar acest moment, personal, mi se pare mult prea îndepărtat.