La bursa antiamericanismului

Unii dintre noi, fiinţe mai degrabă raţionale, tind în genere să ignore ceea ce mai bine de două secole iluministe promiteau să lichideze: sumbrele teorii ale conspiraţiilor mondiale. Iluminismul, se ştie, a eşuat jalnic, iniţial, în revoluţia bolşevică, iar apoi, la 1 septembrie 1939, odată cu declanşarea celui de-al război mondial şi a transpunerii celei mai ample barbarii din istorie, în exterminarea sistematică a evreilor europeni. Azi suntem nevoiţi să deplângem şi un al treilea eşec al speranţelor şi promisiunilor raţionaliste: dispariţia teoriilor conspiraţioniste nu s-a produs. Dimpotrivă, ele continuă să prolifereze.

Fenomenul e mai grav decât ar părea la prima vedere. Fiindcă teorii, precum cele incluse în făcătura serviciilor secrete ţariste, intitulate „Protocoalele înţelepţilor Sionului” au jucat şi continuă să joace un rol cheie în diverse construcţii doctrinare antisemite, rasiste, naziste, ori mai nou islamiste. Cercul victimelor clasice ale acestor teorii s-a extins de la Hitler şi Stalin încoace. Evreilor li s-au adăugat americanii. Iar americanilor israelienii. Poate şi mai grav este, că o abil articulată teorie a conspiraţiei corespunde precum mănuşa nevoii noastre de frisoane, de senzaţii tari şi de distracţie, precum şi propensiunii noastre de a arăta cu degetul spre cei de-al căror ajutor nu ne putem lipsi.

A-i învinui de toate relele şi tarele imaginare pe cei, pe care ar trebui să-i admirăm, sau cărora le datorăm recunoştinţă este dezonorant şi imoral, dar din păcate şi foarte natural. Au dat evreii Biblia? Cu atât mai rău. Iar pe americani prea puţini îi pot ierta pentru că au salvat Europa în mai multe rânduri de nazism şi comunism şi că insistă să exporte propria lor libertate şi bunăstare încercând să impună, într-o lume a tiraniilor, domnia democraţiei şi statului de drept. Întru compensarea complexelor noastre de inferioritate e mai simplu să-i denigrăm pe alţii decât să ne săltăm pe noi în poziţia lor. Mai uşor este, de pildă, să şifonăm imaginea SUA decât să încercăm să ne ridicăm la nivelul unei naţiuni, care nu se rezumă la a crede în mod ferm în intangibilitatea libertăţii, demnităţii şi drepturilor fiecărui om în parte, ci e gata să plătească zilnic şi preţul defel ieftin al faptelor, de care e nevoie spre a-şi apăra convingerile umaniste.

Aşa se explică în bună parte creşterea constantă a acţiunilor la bursa conspiraţionismelor antiamericane, o haussă care, de 7 ani încoace, îşi atinge cu regularitate apogeul în preajma zilei de 11 septembrie. Paranoicele teorii, potrivit cărora nu terorişti arabi, ci duşmanii lor israelieni ori, conform unei variante populare, chiar americanii şi-ar fi organizat ei înşişi, în 2001, uciderea în masă a propriilor cetăţeni, găsesc uneori trecere chiar şi în rândul unor comentatori altminteri serioşi.

Ceea ce e de-a dreptul zdrobitor. Fiindcă semnăturile serioase acreditează cel mai eficient tezele cele mai perfide. Mai nou s-a difuzat la televiziuni occidentale o coproducţie germano-britanică. Documentarul realizat de BBC şi ZDF ridică întrebări aparent legitime, privind prăbuşirea unui bloc vecin turnurilor gemene. În reacţie la vizionarea lui, oameni fără cea mai vagă idee despre arhitectură şi lipsiţi de orice competenţă în domeniul efectelor unor deflagraţii fără precedent asupra unor zgârie nori, care, ca niciodată, se prăbuşesc aproape în tandem îşi dau doct cu părerea despre probleme de fizică şi de statică ultra-complexe.

Aşa se alimentează scenarii dintre cele mai absurde. De pildă cel potrivit căruia serviciile secrete americane ar fi demolat „al treilea turn”, spre a ascunde urmele aruncării în aer a blocurilor gemene. Ridicolul unor asemenea teze e greu de depăşit. Presupunând chiar, prin absurd, că americanii şi-ar fi aruncat în aer propriul zgârie-nor cu fundamentul zdruncinat de atentatul asupra turnurilor gemene, nu se înţelege cum i-ar putea disculpa un astfel de demers pe piloţii morţii islamişti din grupul lui Mohamed Atta? Să-i fi plătit americanii pe terorişti cu verzişori spre a se sinucide? Ar fi comic, dacă asemenea scenarii n-ar fi pur şi simplu nişte nerozii. Ceea ce nu le îngrădeşte însă din păcate puterea de seducţie chiar şi asupra unor minţi sofisticate, dar roase de prejudecăţi prost camuflate şi anemiate de ură şi malentendu-uri mai noi sau mai vechi.

În răstimp, propagandistic convenabil, pericolul real şi global al extremismului islamic păleşte în mass-media, iar solidaritatea cu America se estompează tot mai mult. Cine pierde de pe urma unor astfel de teorii? Nu e greu de ghicit. La 11 septembrie, tiraniile exultă, iar teroriştii îşi freacă mâinile de bucurie. Ecoul peste timp al băii de sânge din bastionul democraţiei continuă să fie reverberat cu efecte distructive maxime, graţie complicităţii voluntare sau involuntare a conspiraţioniştilor. Cu efort minim se reia astfel, la intervale regulate, exerciţiul torpilării libertăţii. Iar victimele teroriştilor islamici continuă să fie călcate în picioare prin deturnarea atenţiei generale de la imperativul capturării şi pedepsirii ucigaşilor lor adevăraţi.