1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

La bursa celor mai săraci

5 aprilie 2011

Căutarea celor mai mizere zone ale Europei se încheie rapid cu depistarea unor perimetre situate în proximitatea României.

https://p.dw.com/p/RFSN
Imagine: picture-alliance/dpa

În funcţie de prezenţa în UE sau în afara ei, polul sărăciei pe bătrânul continent se găseşte ori în Republica Moldova, ori undeva pe la Vidin - în nordvestul năpăstuitei Bulgarii.

Ambele regiuni figurează azi în relatări din presa occidentală, dimpreună cu informaţia potrivit căreia s-a inaugurat sezonul expulzărilor de romi în cel mai populat land german, în speţă în Renania de Nord-Westfalia.

Neue Zuercher Zeitung relevă că basarabenii nu sunt tocmai satisfăcuţi
de parteneriatul răsăritean al UE. Vice-şefa diplomaţiei basarabene, Natalia German, şi-a manifestat nemulţumirea, în urma unei reuniuni de două zile de la Chişinău, consacrate dezvoltării raporturilor dintre UE şi Republica Moldova. Potrivit ei, oficialităţile de la Bruxelles au început să răspundă aşteptărilor vizând angajamentul lor mai puternic în nordul Africii printr-o revizuire a ajutoarelor, care ar urma să se acorde, pe viitor, în funcţie de demografie şi nu de progresele realizate pe calea democratizării.

La Chişinău s-a discutat de asemenea problema Transnistriei. Or, potrivit ziarului elveţian, „dorinţa pe moment vehementă a Republicii Moldova de aderare, pe termen lung, la UE, nu se va împlini câtă vreme nu se rezolvă acest contencios.

Cheia acestei chestiuni se află însă la Moscova, "care nu şi-a ţinut angajamentul din 1999, semnat de preşedintele de atunci al Rusiei, Boris Elţin, de a-şi retrage trupele şi armamentul staţionat în autoproclamata „Republică Transnistria a dictatorului (separatist, rusofon) Igor Smirnov”.

În ziarul elveţian citim, în continuare: „Kremlinul dispune de mijloacele necesare spre a torpila integrarea occidentală a Moldovei, considerată parte a propriei zone de influenţă şi nu le va da din mână cu una cu două”.

În răstimp, Chişinăul speră într-o reintegrare a Transnistriei de jos în sus, prin intermediul unor virtuale presiuni din partea populaţiei din stânga Nistrului, atrase de perspectiva apropierii de UE a Republicii Moldova şi de consecutiva creştere a nivelului de trai al basarabenilor.

Toate acestea par a fi speranţe pioase pentru un viitor îndepărtat, la fel cum nerealiste sunt şi nădejdile bulgarilor de la Vidin, de care se ocupă azi un amplu reportaj apărut în ziarul austriac Die Presse. E vorba, nota bene, de „cea mai săracă regiune a Uniunii Europene”, una care crezuse că se va întrema de pe urma faimosului pod construit peste Dunăre spre a lega malurile bulgăresc şi românesc. Deşi ar fi trebuit să fie finalizat în 2010, podul e departe de a fi fost dat în folosinţă şi reiese, din reportajul austriac, că nici dacă va fi gata nu va putea garanta câtuşi de puţin prosperitatea zonei.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder