La capătul răbdării

Autoarea volumului, Kirsten Heisig, şi-a luat viaţa cu o zi înainte de a încredinţa manuscrisul editurii Herder. La capătul răbdării nu este un roman ci un jurnal de bord, un testament, un avertisment, este consemnarea la rece, descrierea unor cazuri, a unor delicte şi situaţii din domeniul delincvenţei juvenile, de către o neînfricată judecătoare din Berlin.

Cartierele problemă - bombe cu explozie întîrziată

Tabloul acestui infern citadin are drept „model real” unul din cele mai problematice cartiere ale Berlinului, dar el este reprezentativ şi pentru punctele fierbinţi din alte metropole germane: Hamburg, Bremen, Köln. Frankfurt pe Main, Duisburg. Cine-şi aţinteşte privirile asupra unui adolescent din Neukölln, rău famatul cartier al Berlinului, locuit în majoritate de imigranţi, riscă să fie pe dată pălmuit.

Dacă o doamnă în vîrstă îi roagă politicos pe tinerii gălăgioşi să se liniştească, este bătută măr şi desfigurată, dacă un poliţist soseşte la locul delictului – un grup de tineri a dat foc unui chioşc cu ziare - îi este dat să audă cele mai oribile insulte la adresa Germaniei, să fie ameninţat că va fi călcat în picioare şi omorît. Dacă supraveghetorul unei piscine publice le atrage unor adolescenţi atenţia să fie cuviincioşi cu publicul din jur, la ora închiderii este aşteptat afară, luat la bătaie şi lăsat în mijlocul drumului în stare de inconştienţă.

Neadaptarea culturală - calea spre dez-integrarea socială

Delincvenţii provin în marea lor majoritate din familii de imigranţi, cu foarte mulţi copii, familii în care mamele nu vorbesc germana, în care taţii sunt cel mai adesea şomeri, familii care trăiesc din ajutoare sociale sau, mai grav, din traficul de stupefiante, din cerşetorie şi furt, mai ales în cazul romilor. Cazurile sunt descrise cu acribia impersonală a unui jurist, cauzele dezastrului dez-integrării sociale sunt enunţate sau sugerate: imigraţia necontrolată, şomajul, proasta şcolarizare, slaba cunoaştere a limbii germane, persistenţa mentalităţilor patriarhal-arhaice, refuzul modernităţii, al recunoaşterii valorilor şi principiilor statului de drept, absenţa unor acţiuni concertate din partea justiţiei, poliţiei, instituţiilor de asistenţă socială şi învăţămînt.

Să nu închidem ochii

Riscurile ignorării pe mai departe a primejdiei pe care o reprezintă în marile oraşe mai cu seamă societăţile paralele, camuflarea unor adevăruri, de pildă faptul că majoritatea delincvenţilor juvenili provin din cercurile imigranţilor de religie musulmană, ca şi idilizarea de către simpatizanţii extremei stîngi a aşa-zisului multiculturalism, se lasă deduse fără nici un efort din lectura celor 200 de pagini ale cărţii.

La finele volumului, într-o scurtă postfaţă, autoarea se confesează. Confruntată cu false nedumeriri, ce sună mai degrabă a reproşuri - de ce dă în vileag toate acestea, de ce nu-şi vede pur şi simplu de treabă -, Kirsten Heisig răspunde clar şi răspicat. Bună parte din viaţă nu şi-a dat seama ce imens noroc a însemnat să se nască femeie, în Germania, în această perioadă a istoriei. Îşi doreşte ca şi generaţiile viitoare să aibă parte de aceleaşi şanse favorabile. Întrevede însă, în momentul de faţă, nişte pericole care nu ţin exclusiv de domeniul criminalităţii juvenile, de care ea s-a ocupat intens. Societatea se află la răscruce, ea riscă să se scindeze în săraci şi bogaţi, în stînga şi dreapta, în musulmani şi nemusulmani. Dincolo de posibilităţile încă existente de a curma această dez-integrare, inclusiv de a combate criminalitatea, este necesară o dezbatere sinceră, în afara oricărei ideologii. Nu va fi uşoară, nu va fi nici lipsită de aprigi controverse, nici de dezvăluirea unor adevăruri dureroase. Germania este aptă să suporte această dezbatere. Şi - notează aproape testamentar în încheiere Kirsten Heisig - să o suporte şi pe ea.

Un testament

Cartea a apărut postum, în plină vacanţă parlamentară. Sinuciderea vajnicei judecătoare, mamă a două fete, rămîne învăluită în mister, iar dezbaterea ar urma să se declanşeze. Sau poate totuşi, nu. Oricum, la toamnă, La capătul răbdării ar fi bine să stea pe masa de lucru a fiecărui deputat în Bundestag. Între altele, şi pentru ca în Germania să nu se întîmple ceea ce se întîmplă acum în Franţa.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Robert Schwartz