1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

La Davos, Vladimir Putin s-a prezentat ca un campion al liberalismului

Ingo Manteufel / Ioachim Alexandru29 ianuarie 2009

În deschiderea Forumului Economic Mondial de la Davos, premierul rus, Vladimir Putin, a avertizat cu privire la riscurile implicării substanţiale a statului în gestionarea recesiunii

https://p.dw.com/p/GjV3
Imagine: AP

Premierul rus Vladimir Putin este un meşter neîntrecut în a-şi înveşmânta ţelurile strategice în cuvinte potrivite, în funcţie de publicul căruia i se adresează. Discursul său de deschidere în cadrul ediţiei din acest an a Forumului Economic de la Davos constituie un grăitor exemplu în acest sens. El s-a prezentat ca adept al liberalismului, avertizând cu privire la o pondere prea însemnată a statului în chestiunile economice, şi aceasta în ciuda crizei financiare globale. De asemenea, el s-a pronunţat şi împotriva izolaţionismului sau protecţionismului, pledând în schimb pentru aprofundarea cooperării internaţionale şi a ameliorării structurii economiei mondiale.

Aceste cuvinte ale lui Putin trebuie să fi fost luate la cunoştinţă cu satisfacţie de adunarea şefilor concernelor financiare şi economice multinaţionale. Într-o vreme în care aceştia suferă de pe urma celei mai severe crize economice din ultimele decenii, şeful guvernului de la Moscova ţine sus stindardul economiei libere de piaţă şi a liberului schimb. Cu un astfel de discurs, Putin ştia dinainte că va fi ovaţionat la scenă deschisă.

După introducerea liberală, Putin a atins subiectul propriu-zis. El a elogiat Rusia în calitate de partener economic important al lumii, care ar putea aduce uşor sub control criza globală, graţie suficientelor sale rezerve financiare. În plus, Putin a explicat că Rusia nu are mult de oferit lumii şi Europei în special numai în domeniul energetic, ţara manifestând deschidere şi interes şi pentru investiţii tehnologice şi ştiinţifice. Acest mesaj al lui Putin nu este însă nou. De la venirea sa la putere, în urmă cu aproape 10 ani, fostul ofiţer KGB tot repetă viziunea sa, a unei Rusii modernizate economic şi tehnologic. Nici prezenta criză nu va modifica acest ţel. Dimpotrivă, Putin foloseşte criza drept şansă de a moderniza economic Rusia, de a o transforma într-o superputere a unei lumi pe care ruşii cu plăcere ar vedea-o multipolară. De aceea, discursul lui Putin la Davos este o continuare firească a politicii ruseşti din ultimul deceniu, în ciuda retoricii sale liberale.

Rămâne de văzut dacă liderii economiei mondiale iau în serios afirmaţiile lui Putin. Imaginea Rusiei, de partener economic atrăgător dar şi dificil, este foarte răspândită. Începând cu distrugerea, de către stat, a concernului petrolier Yukos, continuând cu alungarea din ţară a companiilor petroliere multinaţionale şi culminând cu politica agresivă a concernului de stat Gazprom - toate acestea demonstrează cât de liberală este cu adevărat politica economică a Rusiei. Că Rusia se va transforma în vremuri de criză într-un port sigur şi primitor pentru investitorii străini – aceasta rămâne de văzut.

Totuşi, din discursul lui Putin se poate desprinde un aspect pozitiv: Rusia nu vrea să se izoleze, mizând pe încredere reciprocă şi cooperare. După conflictul gazier ruso-ucrainean, managerii europeni, şi mai ales responsabilii din Europa de Sud-Est, au luat cu satisfacţie act de declaraţiile lui Putin.