1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

La Istanbul situaţia se tensionează din nou

Senada Sokollu / Vlad Draghicescu16 iunie 2013

Poliţia turcă a intervenit din nou în forţă în Piaţa Taksim şi în zona Parcului Gezi din Istanbul pentru a-i alunga pe manifestanţii cantonaţi aici de mai bine de două săptămâni

https://p.dw.com/p/18qn9
Imagine: Getty Images

Ca şi în timpul invervenţiilor poliţieneşti anterioare, împotriva oamenilor au fost folosite tunuri cu apă şi gaze lacrimogene.

Anterior, premierul Recep Tayyip Erdogan, care a susţinut un discurs la Ankara, în faţa a mii de susţinători, a dat un ultimatum protestatarilor somându-i să elibereze Parcul Gezi până duminică. În caz contrar, "forţele de ordine vor şti ce este făcut", a ameninţat premierul.

Manifestanţii susţin că poliţia sosită la faţa locului i-a avertizat pe aceştia că ceea ce fac este ilegal şi că trebuie să părăsească zona. Cum avertismentul nu a fost luat în considerare, poliţia a încercuit zona, astfel încât nimeni n-a mai putut ulterior să fugă. Claudia Roth, politician ecologist german, care participă la proteste din solidaritate, s-a declarat oripilată de comportamentul forţelor de ordine.

Conform manifestanţilor, mulţi dintre aceştia au încercat să scape adăpostindu-se în hotelurile din apropiere sau în spitale, însă poliţia ar fi folosit gaze lacrimogene chiar şi în apropierea acestor instituţii. Pe diverse reţele de socializare, oamenii cer ajutorul ONU, acuzând brutalitatea poliţiei, care ar bate cu bestialitate manifestanţii.

Intervenţia autorităţilor turce survine pe fondul disponibilităţii la dialog manifestate de Erdogan zilele trecute, care s-a întâlnit pe timp de noapte cu "Platforma Solidarităţii din Taksim", din care fac parte cei mai importanţi reprezentanţi ai mişcării de protest din Piaţa Taksim. Erdogan a încercat din răsputeri în ultimele zile să-i determine pe protestatari să plece acasă. "Voi, tinerilor, aţi rămas aici cât de mult timp aţi putut. V-am spus deja: Mesajul vostru a fost recepţionat", a declarat premierul. Una dintre cele mai importante cereri ale manifestanţilor este pedepsirea tuturor celor responsabili de violenţa poliţiei, lucru care, spun aceştia, nu s-a întâmplat. Astfel, mişcările de protest din Piaţa Taksim au continuat şi sâmbătă.

pro-Erdogan Kundgebung in Ankara Türkei AKP
Imagine: Reuters

"Erdogan s-a arătat dispus să dialogheze pentru a putea oferi legitimitate violenţei utilizate împotriva noastră. Era clar că ne va ataca", spun unii dintre demonstranţi. Alţii, mai optimişti, văd partea plină a paharului, considerând că dacă tinerii turci au fost până acum apatici şi nu au reacţionat când au fost deranjaţi de unele lucruri decise de guvern, acum situaţia s-a schimbat radical.

La rândul său, premierul Erdogan a anunţat că intenţionează să organizeze un contra-eveniment în cartierul Kazlicesme, o zonă islamic-conservatoare a Istanbulului, unde va ţine, duminică seară, un discurs în faţa propriilor susţinători. Peste tot în Istanbul pot fi deja văzute pancarte cu mesaje ale lui Erdogan care îşi îndeamnă alegătorii să iasă în stradă.

Unii dintre protestatarii anti-Erdogan au reacţionat cu ironie la anunţul făcut de premier şi au spus că nu vor pleca sub nici o formă, nu puţini declarând că sunt gata şi să moară pentru cauza lor. Cel mai probabil, spun oamenii, se vor forma două grupări distincte de protestatari, pro şi anti Erdogan.